Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – Partea a XII-a
eseu / 2009/07/17

Iară după ce cineşi la locurile sale să întoarsără, dulăii cătră Corb carte într-acesta chip scrisără:,,Uleul şi toţi dulăii Corbului, stăpânului milostiv, cu plecate capete, sănătate! După ce încă de demult, după a domnului no stru poruncă, în tot chipul am nevoit, ca doară pre vrăjmaşul Inorog după a noastră voie a aduce am fi putut (carii nevoinţe şi ceriul şi pământul marturi ne sint), numai de vreme ce vrăjile nu ne-au slujit, mrejile nu l-au ţinut, laţurile nu l-au oprit, seciu rile nu l-au încuiat şi tot feliul de măiestrii a-l domoli nu l-au putut, de mare nevoie, nu ce-am vrut, ce ce-am putut ne-au căutat a face. Şi mai vârtos de la trimisul Uleu înştiinţându-ne, precum spre aceasta şi voia domnului nostru să să fie plecat (că pasirile rumpătoare, când carne proaspătă a câştiga nu pot, prin stârvuri şi prin împuţiciuni foamea a-şi domoli obiciuite sint). De care lucru noi vădzind că din dzi în dzi a norocului nostru căldură să răceşte şi oarecum a impotrivnicului să încăldzeşte, am socotit ca să nu aşteptăm până de tot răceala ei ne va cu prinde şi toate mădularele ne amurţi, ce cu un ceas mai înainte, cu blândeţe priimind-o, împotrivă…

Dimitrie Cantemir – Istoria ieroglifica, Partea a 11-ecea
eseu / 2009/07/15

Pre aceia vreme între dulăii carii în munţi să afla, una din pasiri (carea din cele supusă stepăna cea mai de sus ţinea), foarte credincioasă Corbului şi a toată monarhiia păsirilor dreaptă slugă era. Aceasta, porunca Corbului vădzind, mai mult într-alte so cotele a sta nu să zăbăvi (căci pacea Inorogului tuturor dorită era), ce, îndată sculându-să, la un bun vrăjitoriu şi vechiu pri ietin al lor să dusă, pentru ca vrajea să ispitească de ieste cu putinţă de atâtea cumplite rane inima Inorogului a să vindeca şi de să poate cu vreun chip spre prieteşug a să întoarce? (Acesta era vrăjitoriul carile la cetatea Deltii Filului spusese precum peste doaă dzile Inorogului o samă vor face.) Pre acesta, dară, într-acesta chip pasirea aceia (precum mi să pare, Lebăda era, căci aproape de moarte cântecul cel mai frumos au cântat) întrebându-l, vrăjitoriul îi răspunsă: ,,Tu ştii că acmu vrajea mea nu trece, pre cum trecea odânăoară, nici alt vrăjitoriu între noi au rămas, carile asupra jigăniii aceştiia mreaje a împleti să poată. De care lucru, prietineşte vă dzic că nici a mea, nici a altuia vrajă trebuie să mai cercaţi, ce de acmu lucrul cu lineşte şi cu blândeţe ieste…

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – Partea a dzecea
eseu / 2009/07/14

Hameleonul, dară, aşe de acolo spre monarhiia dobitoacelor purcegând, Şoimul înaintea Corbului lucrurile Bâtlanului a aşedza să apucă, pentru ca şi pe Hameleon de minciunos să dovedească şi credinţa sa şi a Bâtlanului să întărească şi toată vredniciia Ino rogului precum ieste şi precum au cunoscut-o, să o perigrăpsască (căci Hameleonul cătră Corb dzisese precum Bâtlanul asupra Cor bului în prieteşug cu Filul şi cu Inorogul să să fie legat). Deci toată ispita credinţii Bâtlanului într-aceasta punea, ca Corbul trimiţând lângă sine să-l cheme. Deci după poruncă, îndată de va vini, a lui credinţă singură din sine să va dovedi, iară nevi ind, sămnul temerii vicleşugul inimii îi va descoperi şi adevărat nepriietin a fi îl va arăta. Iară alalte cuvinte a Şoimului cătră Corb într-acesta chip fură: ,,Lucrurile fireşti (milostivul mieu şi de bine făcătoriu stăpân) şi cu un cuvânt să dzic, oricâte de la ceriu până la ceriu să văd, să simt şi să înţeleg, cei a firii iscoditori şi cu de-adinsul cercători, dzic, precum patru pricini să li să dea. Pricina adecă: cine, din ce, în ce chip şi pentru ce. Deci dintr-aceste patru cele trii înainte mărgătoare (pre cât a mea proastă socoteală agiunge) adevărat fizicăi…

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – Partea a noa
eseu / 2009/07/13

Aşedară, lumea pentru lucrul făcut burzuluindu-să şi fieteca rile ce cu mintea mai rău afla, aceia Inorogului meniia, că adevărat, după vrajba nepriietinului ce-l goniia, nici nedejde de scăpat, nici într-alt chip fortuna de mutat era (ce norocul de multe ori cu un ochiu râde, cu altul plânge, cu o mână trage, iar cu alta împinge), în care chip şi cu Inorogul să videa a să giuca, că, precum mai sus s-au pomenit, preste nedejdea, precum a priietinilor, aşe a nepriietinilor cu supţire meşterşug din fălcile crocodilului nebetejit şi de vicleşugurile Hameleonului puţinel supărat scăpase. Carile deodată iarăşi la locurile sale ducându-să, din toate părţile mai tare şi mai bună pază avea (că şi dobitocul în groapa carea o dată cade, altă dată pe acolea trecând, pe departe o ocoleşte), unde, după ce din primejdiia trecută min tea i să aşedză şi chiteala lucrurilor sale în cumpăna socotelii puind, toate trecutele dinceput, ca pre un izvod, câte una, câte una, aminte îşi aducea. Vicleşugurile cele supt tari şi mari giurământuri a Hameleonului pomeniia, vecinica vrajbă şi nemu tata vrăjmăşie a amânduror monarhiilor socotiia, a priietinilor săi (carii la vreme ca aceia de să putea adevăraţi priietini a să numi) slăbiciune…

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – partea a VIII-a
eseu / 2009/07/12

Amânduror părţilor răspunsurile într-acesta chip viind, dulăii cătră Hameleon a Corbului socoteală îndată descoperiră şi pen tru venirea Inorogului la împreunare foarte amintea să-i fie cu multe giuruinţe îl rugară. (Ce pietrii rătunde din vârvul dealului puţină urnire îi trebuie), căci el altă treabă nu avea, fără numai ce dzua împreunării lor păziia. Iară Şoimul, vădzind că după făgăduinţa carea cătră Inorog făcusă răspunsul nu-i vinisă, nici inima Corbului spre pofta adevărului să plecase, ce supt numele credinţii încă mai mari şi mai fără lege vicleşuguri să facă îi porunceşte, socoti (că mai bine ieste într-o dzi de o mie de ori a muri decât ochiul cel ce toate într-ascuns vede o dată a amăgi), şi tot adevărul cătră Inorog descoperind, adevăratul prieteşug să-i dobândească aleasă, pentru ca din viitoarea-i primejdie norocul a-l feri de nu va învoi, încailea pre dânsul de acea imăciune cu rat şi neimat să-l cunoască. Deci Şoimul de vicleană cartea carea dulăii cătră Corb scrisese nicicum de ştire având, şi pentru vicleşugul Hameleonului nici cum prepuind, Hameleonului ştire trimasă ca cum mai curând să vie, căci are cuvânt să-i grăiască şi poruncă să-i poruncească.

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – partea a VII-a
eseu / 2009/07/11

Acestea într-acesta chip prin câteva a nopţii ceasuri Inorogul cu Şoimul voroavă făcând, Hameleon, precum mai sus s-au pomenit, la lăcaşul său ducându-să, în vasul uluirii vetrilele gândurilor deşchidea, prin marea relelor socotele înotând, spre toate vânturile, horburilor funele chitelelor întindea. Aşe el în valurile vicleşugurilor tăvălindu-să (poate fi răutatea îndoit şi întriit să lucredze fortuna slobodzind), somn fără somn şi odihnă fără odihnă îl chinuia, atâta cât cu ochii deşchişi somna şi cu toată fantazia deşteptată visa. În care vis părerea chipuri ca acestea închipuindu-i îi zugrăviia.

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – partea a VI-a
eseu / 2009/07/10

Inorogul şi dreptăţii bizuit, şi datului cuvânt şi giurământ sprijenit fiind, după ce cea de obşte făclie lumina supt umbre îşi duce şi faţa pământului cu brâul întunerecului să încinge, din vârvul munţilor la locul locul numit în prundiş să coborî, unde nu după multă vreme şi Şoimul viind, cu cinste şi cu plecăciune îi dede închinăciune. Cătr-aceasta cădzute ţeremonii şi cinsteşe plecăciuni, precum din chipul dinafară, aşe din sufletul dinluntru arătând, tând pe sine norocit, tând ceasul împreunării fericit şi de buni chedzi numiia, de vreme ce de împreunare dorită ca aceasta şi de pofta spre carea de multă vreme inima îi sălta, lipsit şi neînvrednicit n-au rămas. Aşijderea, tuturor cereştilor mulţemită făcea, pentru căci sănătos şi de toată grijea pizmei neprietineşti neatins şi nebetejit pre Inorog vede. După aceasta cu multe chipuri să arete siliia, precum macar că din porunca stăpânească împotrivnic a fi s-ar fi vădzut, însă amintrilea pururea cu bun gând şi cu chiară inimă cătră dânsul au fost şi ieste. Deci pre o parte ca o slugă, celea ce slugii credincioase s-ar fi cădzut a isprăvi au vrut şi s-au nevoit, iară pre altă parte aşe lucrul au cumpănit, ca nici stăpânului său vicleşug să…

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica, partea a V-a
eseu / 2009/07/09

Aşedară Corbul, din sentenţia ce dedese nemutat şi de mare pizmă în tot cuvântul adevărului neînduplecat stând, cu tot deadinsul de goana şi vânătoarea celor nesupuse dobitoace să apucă (că pizma îndelungată calului sirep şi nedomolit să asamănă, carile pentru ca pe cel de pe dânsul să lepede, întâi pe sine de mal să surupă). Deci cătră dulăii de casă, Şoimul, ogarâi şi coteii trimasă, poruncă ca aceasta dându-le, ca nici un munte înalt şi nici o vale adâncă necercată şi nescuciurată să nu lasă şi pentru ca în măiestriile întinse pre Inorog să aducă în tot chipul, să silească. Iară amintrilea, slujba şi porunca de n-or cumva plini (clonţul Corbului, precum în cele streine, aşe în cele ale sale a ciocăni ştie şi jiganiia carea puii din trup a-şi lepăda nu să milostiveşte, au cătră priietin şi tovarăş dreptatea va putea ţinea).

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – Partea a III-a
eseu / 2009/07/03

Iară celelalte jigănii, toate carile în cârşma lăcomiii cu păharul răutăţii vinul vicleşugului bea, dacă pre Lup din mijlocul lor lipsind îl vădzură, precum acmu supt fundurile pământului să află, li să părură (că chipul neiubit, de faţă, nu ca ghimpul în picior, ce ca suliţa pătrunsă prin măţă stă). Şi aşe, ,,râdicatu-s-au nuărul de pre faţa soarelui, luatu-s-au negura de pre faţa pământului”, cu mari răcnete striga. ,,Luatu-s-au piiedeca, lipseşte pacostea, nu să vede vrăjmaşul, dusu-s-au pizmaşul”, unul cătră altul spuind, ca de un bine prea mare să bucura şi ca de o fericire nespusă să desfăta (că lucrurile lumeşti cu muritorii aşe a să giuca s-au obiciuit, ca cu cât sint mai deşarte, cu atâta să să pară mai desfătate, şi a cărora începături sint prea cu mari dezmierdări, aceloraşi sfârşitul să fie prea cu grele întristări). După acestea, cu toţii împreună cuvânt îşi dederă şi dzi de soroc îşi pusără, pentru ca la începutul Alfii şi sfârşitul Sigmei, la cetatea Deltii (unde apa lui M. şi apa lui A. a cura sfârşesc, şi apa lui T. a cura şi a să mări începe), cum mai curând să să adune, pentru ca acelea capul Cămilii să vindză şi…

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – partea a IV-a
eseu / 2009/06/08

Aşe şi într-acesta chip sfaturile amânduror părţilor aşedzându-să, asupra Filului şi mai cu de-adins asupra Inorogului cu mare şi fără dreptate ură rămasără. Deci îndatăşi uricile şi privileghiile Liliiacului, vrând-nevrând, după vechile lui pravile şi voie înnoind, aşedzară. l După aceia toate pasirile de carne mâncătoare şi toate jigăniile de singe nevinovat vărsătoare, pentru asupra Inorogului vânătoare, beleag şi cuvânt îşi dederă, şi toate în toate părţile să-l cerce, să-l afle, să-l prindză, să-l lege, şi după a lor tirănească să-l giudece lege să orânduiră. Ce ei încă acestea orânduind şi fel de fel de laţuri, curse, mreji şi alte măiestrii în toate poticile şi căile întindzind, strâmbătate ca aceasta în multă vreme ceriul a privi, pământul a suferi neputând, de năprasnă din toate părţile şi marginile pământului holburi, vivore, tremuri, cutremuri, tunete, sunete, trăsnete, plesnete scorniră, atâta cât tot muntele înalt cu temeliele în sus şi cu vârvul în gios răsturnară şi tot copaciul gros, înalt şi frundzos din rădăcină îl dezrădăcinară, şi aşe, toată calea şi cărarea pre pământ şi prin aer cu grele neguri şi cu întunecoşi nuări, ca cu un veşmânt negru căptuşind astupară şi tot drumul de pe faţa pământului cu stinci pohârnite, cu dealuri…

Emil Cioran, Foloasele exilului (fragment)
eseu / 2009/04/30

Mulţi n-au la îndemână, ca mod de exprimare, decât poezia. Ce poate fi mai firesc? Chiar şi cei care nu-s prea dăruiţi găsesc în dezrădăcinarea, în automatismul excluderii lor plusul de talent pe care nu l-ar fi putut găsi într-o existenţă normală. Sub orice formă s-ar prezenta şi oricare i-ar fi cauza, exilul este, la începuturile sale, o şcoală a delirului. Delirul, însă, nu-i o şansă ce se dă la toţi, deopotrivă. E o situaţie-limită, un fel de ultim hotar al stării poetice. Nu-i oare un privilegiu să te trezeşti acolo dintr-o dată, fără să te supui vreunei discipline, prin bunăvoinţa fatalităţii doar? Gândiţi-vă la acel apatrid de lux, la Rilke, – la câtă singurătate a trebuit să adune pentru a-şi rupe legăturile, pentru a prinde rădăcini în invizibil. Nu e deloc uşor să fii de niciunde, când nici o constrângere nu te obligă la asta. Misticul însuşi ajunge la lepădarea de cele lumeşti doar prin eforturi cumplite. A te smulge lumii – ce trudnică autoabolire! Apatridul, în schimb, o face fără să se cheltuiască, prin intervenţia – ostilă – a istoriei.Nici un zbucium, nici o noapte albă pentru a se lepăda de toate; evenimentele înseşi îl împing într-acolo. Seamănă,…

Garabet Ibrăileanu in periodice
eseu , estetica / 2009/02/11

Caracterul specific naţional în literatura română Influenţe străine şi realităţi naţionale Evoluţia literară şi structura socială Înrâurirea artei Originalitatea formei Împrumutarea formei

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Lucruri sfinte
eseu / 2008/12/24

“… Les liens de simple camaraderie de quartier disparaissent ou s’affermissent en de veritables pactes inexprimes de devouement. Le ressort est plutôt l’egoisme que le besoin d’affection. On sent la necessite d’avoir tout près de soi un homme dont on puisse toujours attendre du secours… On evalue, dans l’ami, sa valeur de sauveteur, son courage et aussi sa vigueur”. (Paul Lintier: Avec une batterie de 75. Souvenirs d’un canonnier, Paris, 1916, pag. 46-7.). Iată o informaţie onestă şi isteaţă – o vorbă destul de neaşteptată pentru cine cunoaşte aerul bâhlit de stupidităţi sentimentale şi de mofturi patetice care a clocit producţia literară din anii de război. Această mărturie din experienţa unui soldat deştept cuprinde, mi se pare, interpretarea completă şi cea mai cuminte a unui vechi fenomen social: prietenia pe viaţă şi moarte, frăţia de cruce, perpetuată literar prin perechile legendare şi istorice, de la autorii antici până la antologiile pedagogice de astăzi. Războiul a redeşteptat prietenia vremilor eroice. Prietenia subliniată în cărţile de morală, în toasturi şi scrisori la zile mari, dar mai ales în groaznicul loc comun, când universalul Mitică se plânge că nu mai este adevărată prietenie! Cuvântul acesta face parte din repertoriul bleg al substantivelor patetice,…

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe:Cetăţeanul şi literatura lui
eseu / 2008/12/12

Pierre Mille judecă inutilă şi ridiculă discuţia care nu mai încetează, prin reviste şi ziare literare, asupra întrebării dacă scriitorilor li se cade să aibă, ca scriitori, opinii politice. Dacă nu ceteam acestea, negru pe alb, nu mi-aş fi închipuit că asemenea discuţie mai trăieşte, şi încă atât de tare ca să plictisească pe un om cuminte şi deştept. Iar dacă tema discuţiei continuă să fie aşa de simplistă cum scrie Pierre Mille, s-ar părea că ne găsim în faţa unei imbecilităţi stranii şi fără leac, specifică literaţilor.

Garabet Ibrăileanu, eseuri
eseu / 2008/12/09

Omul – o celulă a organismului numit societate Eternul feminin De dragoste Viaţă şi moarte Spiritul creator Estetice Varia