E un convoi de zdrenţe bălţate, de paiaţă, O gloată-ntre răspântii, încremenită-n ceaţă, De plăsmuiri de cârpe şi petice răzleţe Cu mâneci legănate ca pe prăjini şi beţe. Par strânse laolaltă momâile de paie, Din câmp, pe care vântul le scoală şi-ncovoaie. O căptuşeală trasă pe buze şi bărbie, O râie de căciulă, un fund de pălărie Un chip uscat cu nasul şi zgârciul ca un pinten, Un glas oftat, pe vremuri răsunător şi sprinten, Pleoape-ngropate, stinse şi umere surpate Şi şoapte auzite de-abia pe jumătate Şi nici suspinul, nici el rostit măcar întreg, Curmat de-o tuse seacă şi-un hohot de înec. Din sân se-aude zgomot de râjniţe stricate. Nici inima bătaia de tot nu şi-o mai bate. Convoiul de conture se-nşiră ca pe-o aţă Şi-şi reazimă fantoma în gol, mai mult pe ceaţă. Puţin lipseşte, vântul, cadravele uşoare Ca nişte lampioane în şir, să nu le zboare. Tichia cu o umbră de aur o cunoşti C-a fost cândva chipiul unui fruntaş de oşti. Într-o broboadă ruptă, o faţă sfărâmată E a Domniţei noastre, bălane, de-altădată, Care cu firul moale, rubine şi scântei Ţesea vulturi pe steaguri cu nimb de-arhierei. Copila, strănepoata de veac şi Domnitor A mai rămas cu…
Astăzi în sufragerie Dormitau pe-o farfurie, Necăjite şi mînjite, Zece ouă înroşite. Un ou alb, abia ouat, Cu mirare le-a-ntrebat: – Ce vă este, frăţioare Ce vă doare? Nu vă ninge, nu vă plouă, Staţi gătite-n haină nouă, Parcă, Dumnezeu mă ierte, N-aţi ouă – Suntem fierte! Zice-un ou rotund şi fraise Lîngă pasca cu orez. Şi schimbîndu-şi brusc alura, Toate-au început cu gura: – Pînla urmă tot nu scap! – Ne găteşte de paradă. – Ne ciocneşte cap în cap Şi ne zvîrle coaja-n stradă – Ce ruşine ! – Ce dezastru ! – Preferam să fiu omlet ! – Eu, de m-ar fi dat la cloşcă, Aş fi scos un pui albastru – Şi eu unul violet – Eu, mai bine-ar fi să tac: Aşa galben sunt, că-mi vine Să-mi închipui că pe mine M-a ouat un cozonac !…
A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mâni, Astfel dorința-i gata; El iar, privind de săptămâni, Îi cade dragă fata. Cum ea pe coate-și răzima Visând ale ei tâmple De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. * Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mâinile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea cu un surâs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu…
Imn religios de Vasile Alecsandri cântat la serbarea junimii academice române, dată în memoria acestui domn Ștefan cel Mare la mănăstirea Putna, în 15/27 august 1871 Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu, ce dai lumii viață și omului cuvânt, În tine crede, speră întreaga românime… Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Sub ochii tăi în lume lungi valuri de-omenire Pe marea veciniciei dispar ca nori în vânt, Și-n clipa lor de viață trecând strigă-n uimire: Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Tu din sămânța mică înalți stejarul mare, Tu junelor popoare dai un măreț avânt, Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare. Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! În tine-i viitorul, trecutul și prezentul! Tu duci la nemurire prin tainicul mormânt Și numele-ți cu stele lumină firmamentul. Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu, care ții la dreapta pe Ștefan, erou sfânt, Fă-n lume să străluce iubita-i românime… Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! [cf. wikisource]
Publicat in 1862/1863 (initial in folieton, apoi in volum), “Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca”, de Nicolae Filimon, este primul roman din literatura romana ce merita retinut. Citeste aici sau descarca gratis romanul “Ciocoii vechi si noi” de N. Filimon in format PDF. / Citeste romanul online in varianta HTML Valoarea literara a fost perceputa diferit de la epoca la epoca. Dupa o primire extrem de favorabila a unor contemporani precum Ion Ghica, urmatoarele generatii au sesizat lipsa unei profunzimi analitice in crearea personajelor si moralismul schematic. Totusi, George Calinescu avea o apreciere mai degraba pozitiva a romanului in “Istoria literaturii romane…” si stabilea o noua paradigma in receptarea acestei opere, comparand-o cu Stendhal si apreciindu-i calitatile de roman realist. Evident, Calinescu nu ii ierta autorului nici stangaciile, nici schematismul, dar aprecia forta desenului de ansamblu si calitatea unor scene sau portrete. Ulterior, romanul lui Filimon a fost introdus in canonul literaturii romane, personajul central, Dinu Paturica, fiind considerat primul dintr-o bogata galerie de arivisti romani. In plus, prin epoca in care a fost scris (si prin epoca in care este plasata actiunea – anume in timpul ultimilor fanarioti si al revolutiei lui Tudor Vladimirescu),…
– text integral – Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne; Sub un salcîm dragă, m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfîntă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Stelele nasc umezi pe bolta senină, Pieptul de dor, fruntea de gînduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi casele-n lună ridică, Scîrțîie-n vînt cumpăna de la fîntînă, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curînd satul în vale-amuțește; Ah! în curînd pasu-mi spre tine grăbește: Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă. Ne-om răzima capetele-unul de altul Și surîzînd vom adormi sub înaltul, Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată, Cine pe ea n-ar da viața lui toată? ______________________________ Comentarii (sursa WIKI): Sara pe deal este un poem al lui Mihai Eminescu publicat în revista „Convorbiri literare” în anul 1885, deși este datată anterior. După 1883, Mihai Eminescu nu am mai scris nimic din cauza bolii, însă…
Descarca si citeste: Text integral “Moara cu noroc”, nuvela de Ioan Slavici. [PDF] Exclusiv pe Rocarta.info Cartile online in format eBook PDF sunt optimizate pentru a fi citite cu usurinta online si offline, pe PC, laptop, tablete, ebook reader si chiar portabile de mai mici dimensiuni. Rezolutia nominala este 12,5×21 cm (A5, 1/2 A4), respectiv 1200 x 625 px. Oglinda paginii (textul efectiv) se incadreaza in 1100×600 px. Corpul de litera folosit are marimea de 12 pt, ceea ce il face sa isi pastreze lizibilitatea inclusiv pe displayuri mai mici fata de rezolutiile indicate. Textul are diacritice in layout UTF-8, cel mai generalizat online si offline. Nuvela psihologica “Moara cu noroc”, publicata in 1881, este una dintre primele opere solide si autentice din literatura romana. Ea este la granita clasicismului cu realismul, configurand drumul ulterior al prozei romanesti, fie nuvela, fie roman. Ioan Slavici face parte din generatia marilor clasici ai literaturii romane, alaturi de Caragiale si Eminescu. Text integral “Moara cu noroc”, nuvela de Ioan Slavici. [PDF] Puteti distribui liber aceasta varianta si o puteti uploada pe alte siteuri cu singura obligatie de a pastra nealterate linkurile spre www.rocarta.info
ROMANUL VIATA LA TARA << DESCARCA IN FORMAT PDF Versiune stabila pentru lectura online si offline, optimizata pentru laptop, PC si tableta. Puteti citi romanul “Viata la tara”, de Duiliu Zamfirescu pe acest site sau o puteti descarca gratuit si citi offline. Romanul a fost publicat in revista “Convorbiri literare” din anul 1894 si a avut ca scop punerea in lumina a clasei romanilor iubitori de pamant cum sunt cei din Comanesti la care face referire autorul. Viata la (ara este unul dintre primele romane realiste de tip clasic, dovedind efortul scriitorului de obiectivare epica. Romanul este primul din “Ciclul Comanastenilor”, prima serie de romane din literatura romana, care cuprinde: Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna, ceea ce nu se poate. Puteti distribui liber aceasta varianta si o puteti uploada pe alte siteuri cu singura obligatie de a pastra nealterate linkurile spre www.rocarta.info
O viziune neconventionala in istoriografia moderna si in literatura nationalista asupra lui Vlad Tepes in nuvela “Amor si resbunare”, aparuta in foileton in primele numere ale revistei de literatura romana “Albina Carpatilor” (18877-1878). Scriitura este simplista, asemanatoare cu Negruzzi, deschizatoare de drumuri la 1848, dar deja invechita si rudimentara pentru 1878. (Nicu Ilie) Carti publicate de I. Al. Lepadatu / I. Al. Lăpădat Încercări în literatură, Brașov, 1874 Asupra situațiunei, Brașov, 1877 Nuvele istorice, I-II, prefață de Andrei Bârseanu, publicată postum, Sibiu, 1905-1906 Descarca si citeste: Text integral “Amor si rasbunare”, nuvela istorica de I. Al. Lepadatu. [PDF] Exclusiv pe Rocarta.info
[Snoavă; Text integral] Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, și-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana și vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura: – Bună ziua! Păcală răspunde: Mulțămim! Dar ce faci aici? – D-apoi, cucoane, ia, am pus și eu lemnul ista să se hodinească olecuță, că apoi îl duc acasă. Da’ dumneavoastră unde vă duceți? – Eu am auzit de unul Păcală, care păcălește oamenii, și mă duc să-l găsesc, să mă păcălească și pe mine. Păcală îi zice boierului: – Nu te mai duce, cucoane, că eu sunt Păcală. Dar acum nu pot să vă păcălesc, că am uitat păcălitorul acasă. Dați-vă jos din trăsură, să-mi aduc păcălitorul. Dumneavoastră, cucoane, țineți lemnul ista bine, să nu se clatine, că eu vin îndată. Când boierul ținea cât putea trunchiul să nu se clatine, Păcală se sui în trăsură și plecă. Se face noapte, și Păcală nu mai vine. Stau așa toată noaptea și a doua zi după-amiaza. Numai ce trece un om. – Bună ziua! zice omul. – Bună ziua! îi…
Cu dedicatie pentru Ziua Mondiala a Educatiei / Ziua Mondiala a Educatorului (5 octombrie), zi libera in multe dintre scoli si data la care sindicatele din Invatamant incearca organizarea unui Bal al Profesorilor DASCALITA de Octavian Goga Cand, tremurandu-si jalea si sfiala, Un cant pribeag imbratiseaza firea, Si-un trandafir crescut in umbra moare, Eu plang atunci, caci tu-mi rasai in zare, A vremii noastre dreapta mucenita, —————————————- Sfios, amurgul toamnei mohorate Isi misca-ncet podoaba lui bolnava, Ca din cadelniti fumul de tamaie, Prelung se zbate frunza din dumbrava. Tu stai in prag, si din fragar o frunza La sanul tau s-a coborat sa moara, Iar vantul spune crengilor plecate Povestea ta, frumoasa domnisoara…
În frământări aprinse, în lupte uriaşe, Unind într-o sforţare puterea voastră toată, Cotropitori, odată, Aţi spart pământul aspru ce v-a ţinut în faşe, În coaja lui tirană, în carnea-i milenară… Şi aţi ţâşnit spre cer – revolte uimitoare – Să împietriţi pe veci, în drumul către soare. Ca voi, o munţii mei, Am sângerat zadarnic, m-am opintit mereu, Ca dintr-o strâmtă ocnă să scap odat’ din mine: Să ies, să scap, să fug, De piedica-mi de humă, de-al cărnii mele jug Despotic, zilnic, slut şi-omorâtor de greu… Şi străbătând, în voie, nemărginirea oarbă… Cu sufletu-mi ce totul râvneşte să absoarbă, Să mă înalţ – sălbatic, statornic curcubeu – În setea-mi de lumină, Cu creştetul în nouri. Ca voi, Duşmani şi prieteni, Munţii mei!… (Aron Cotruş, Munţii)
Prin vişini vântul în grădină Cătând culcuş mai bate-abia Din aripi, şi-n curând s-alină, Iar roşul mac închide floarea, Din ochi clipeşte-ncet cicoarea Şi-adoarme-apoi şi ea. Eu cred c-a obosit pădurea, Căci ziua-ntreag-a tot cântat Şi tace-acum gândind aiurea. Sub dealuri amurgeşte zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea Şi-i umbră peste sat. Peste culmi încet amurgul moare Şi-ntors cu faţa cătr-apus Dă semne nopţii din ponoare Ea-mbracă haine-ntunecate Şi liniştit din aripi bate Plutind tăcută-n sus.
La lacul cel de munte, sub ninşii colţi alpini, Pe-o bancă de mesteacăn, solemn şi elegant, Ax redingotei* negre, ţilindrului* gigant (Funebra turlă sumbră printre molifţi şi pini), Şedea acum un secol Poetul. Sau tăcut, Cu mâinile la spate, cu coamele pe umăr, Se preumbla prin codri, cătând solemn un număr De trestii pentru orga cu fluierul acut. Descoperit-am lacul între păduri. C-un tic Mărunt tic-tic din vestă ceasornicul măsoară Tăcerea greieroasă ce valea împresoară, Ce-ar fi dădut extaze lui Richter* şi lui Tieck*. În cap îmi creşte, turlă, ţilindrul cel gigant, Cu mâinile la spate vâr faţa-n redingotă, Din ape ies sirene şi o undină* gotă, Iar eu mă pierd în codri solemn şi elegant. _______________________________ * redingotă, s.f. – haină bărbătească de ceremonie * ţilindru, s.n. – pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, joben * Richter şi Tieck – scriitori romantici germani * undină, s.f. – personaj din legendele germane, închipuit ca o fată frumoasă care trăieşte în apă
Grădinile amăgirii te-aşteaptă-acolo unde Apusa tinereţe s-a ofilit de dor, Şi apa ce-aţipeşte, în luciul rânjitor, Visările-ţi oglindă şi-ncheagă-ale ei unde. Şi când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde Şi mut, văzduhul veşted tresaltă-n lung fior, Va răsări iar umbra cu chip înşelător Cu ochi a căror taină tu n-ai ştiut pătrunde. Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri Să-ţi mai învie-o clipă a stinsei fericiri, Că va pieri, zâmbindu-ţi, cu degetul la gură, Şi singur iar vei plânge în searbedele zori Amara soartă care te-a prigonit cu ură, Încununându-ţi fruntea cu mohorâte flori. [sonet din programa bac s1/33 model subiecte 2009]