[Snoavă; Text integral]
Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, și-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana și vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:
– Bună ziua!
Păcală răspunde:
Mulțămim!
Dar ce faci aici?
– D-apoi, cucoane, ia, am pus și eu lemnul ista să se hodinească olecuță, că apoi îl duc acasă. Da’ dumneavoastră unde vă duceți?
– Eu am auzit de unul Păcală, care păcălește oamenii, și mă duc să-l găsesc, să mă păcălească și pe mine. Păcală îi zice boierului:
– Nu te mai duce, cucoane, că eu sunt Păcală. Dar acum nu pot să vă păcălesc, că am uitat păcălitorul acasă. Dați-vă jos din trăsură, să-mi aduc păcălitorul. Dumneavoastră, cucoane, țineți lemnul ista bine, să nu se clatine, că eu vin îndată.
Când boierul ținea cât putea trunchiul să nu se clatine, Păcală se sui în trăsură și plecă. Se face noapte, și Păcală nu mai vine. Stau așa toată noaptea și a doua zi după-amiaza.
Numai ce trece un om.
– Bună ziua! zice omul.
– Bună ziua! îi răspunde boierul.
– Dar de ce stați dumneavoastră acolea?
– Așteptăm să vină Păcală de-acasă cu păcălitorul, să ne păcălească. Mi-a spus că vine degrabă cu trăsura, și nu mai vine.
Atunci omul spune boierului:
– D-apoi, cucoane, nu-i destulă păcăleală asta, că s-a dus cu trăsură și cu cai cu tot?
Și așa rămase boierul păcălit și fără trăsură.
