— Moftul român a înviat! — Adevărat a-nviat! Iată cuvintele cu cari trebuie să se salute în aceste zile de sărbători toți nepoții divului Traian, toți aceia în vinele cărora curge sânge de roman. Să mai așternem aci o programă a Moftului român, credem de prisos. Sunt opt ani acu de când această foaie a văzut lumina pentru întâia dată. Voim a fi consecvenți, și astfel dăm drept program aceleași linii pe cari le-am pus în fruntea acestei foi la prima-i apariție. Eu: Ce mai spun gazetele, nene? Nenea: Mofturi ! *Eu: Ce era azi la Cameră? D. deputat: Mofturi ! *Un cerșetor degerat: Fă-ți pomană: mor de foame! U n domn cu bundă: Mofturi ! *Un june cu revolverul în mână: Acrivițo! dacă nu mă iubești, mă omor! D-ra Acrivița (făcând două gropițe asasine în obraji): Mofturi! *Dr. Babeș: Feriți-vă de apa nefiltrată: are germenii tutulor boalelor. Un mitocan (fudul): Mofturi! *Eu: Dar domnii X… Y… Z… n-au nici un merit, nici o capacitate, nici un talent spre a fi puși în fruntea unor instituțiuni cari… și în sfârșit despre onestitate… de! Un amic (tăindu-mi vorba și dând din umeri): Mofturi! *Pacientul (foarte impacient): Doctore, mor! Doctorul (foarte liniștit): Mofturi ! *Librarul: Iată…
A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mâni, Astfel dorința-i gata; El iar, privind de săptămâni, Îi cade dragă fata. Cum ea pe coate-și răzima Visând ale ei tâmple De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. * Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mâinile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea cu un surâs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu…
Toate formatele digitale in care este disponibila online gratis Biblia Ortodoxa: BIBLIA IN FORMAT PDF: Biblia – Vechiul Testament Biblia – Noul Testament Psalmi (Vechiul Testament) Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul (Noul Testament) BIBLIA IN FORMAT AUDIOBOOK (free download: Arhiva – pt download compact . 4 KB <DIR> Psalmi . 4 KB <DIR> Sfanta Evanghelie dupa Marcu . 4 KB <DIR> Sfanta Evanghelie dupa Matei . 4 KB <DIR> BIBLIA IN FORMAT HTML VECHIUL TESTAMENT Facerea (Geneza) Ieşirea – a doua carte a lui Moise Leviticul – cartea a treia a lui Moise Numerii Deuteronomul – A cincea carte a lui Moise Cartea lui Iosua Navi Cartea Judecătorilor Cartea Rut Cartea întâia a Regilor Cartea a doua a Regilor Cartea a treia a Regilor Cartea a patra a Regilor Cartea întâia Paralipomena (întâia a Cronicilor) Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) Cartea întâia a lui Ezdra Cartea lui Neemia (a doua Ezdra) Cartea Esterei Cartea lui Iov Psalmi Pildele lui Solomon Ecclesiastul Cântarea Cântărilor Isaia Ieremia Plâgerile lui Ieremia Iezechiel Daniel Osea Amos Miheia Ioil Avdie Iona Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi Cartea lui Tobit Cartea Iuditei Cartea lui Baruh Epistola lui Ieremia Cântarea celor trei tineri Cartea…
Publicam fara comentarii de prisos o poezie scrisa de Nicolae Ceausescu, identificata si publicata de Lavinia Betea in ziarul Adevarul [link spre sursa, unde pot fi gasite si alte detalii, precum si varianta olografa a poeziei lui Ceausescu]. Mai jos textul integral. De vreii să fii nemuritor Poete scrie pentru ţară Vers simplu dar cutezător În el mândria de popor tresară. Scrie de daci şi de romani De munţi de râuri şi câmpii De muncitori şi de ţărani De cântecul voios de ciocârlii Scrie de ce ni (sic! – n.r.) drag, de ce iubim De eşti poet şi de partid să scrii Prin el în ţară liber azi trăim Scrie cât mai frumos aşa cum ştii Să scrii că noi muncim din greu Că totul nu-i aşa cum vrem Dar mergem înainte tot mereu Noi făurim uniţi tot ce avem În tricolor avem simbol deplin Albastru cer cu stele şi senin Galben din holdele bogate aurii Roşu ca sângele vărsat în bătălii
Catalogul Pixopictura I [vezi PDF online/offline] cuprinde grafica digitala de Nicu Ilie si a fost lansat in premiera prin intermediul platformei Scibd. Editia este optimizata pentru vizualizarea in eBook readere si tablete. Prezentarile sunt in romana, engleza si franceza.
ROMANUL VIATA LA TARA << DESCARCA IN FORMAT PDF Versiune stabila pentru lectura online si offline, optimizata pentru laptop, PC si tableta. Puteti citi romanul “Viata la tara”, de Duiliu Zamfirescu pe acest site sau o puteti descarca gratuit si citi offline. Romanul a fost publicat in revista “Convorbiri literare” din anul 1894 si a avut ca scop punerea in lumina a clasei romanilor iubitori de pamant cum sunt cei din Comanesti la care face referire autorul. Viata la (ara este unul dintre primele romane realiste de tip clasic, dovedind efortul scriitorului de obiectivare epica. Romanul este primul din “Ciclul Comanastenilor”, prima serie de romane din literatura romana, care cuprinde: Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna, ceea ce nu se poate. Puteti distribui liber aceasta varianta si o puteti uploada pe alte siteuri cu singura obligatie de a pastra nealterate linkurile spre www.rocarta.info
Nenorocita privighetoare Cânta-n pădure a ei durere, Natura-ntreagă da ascultare, Tot împrejuru-i era tăcere. […] Un măgar mare ce-o ascultase, Şi ca un aspru judecător Capul pleoştise, sau râdicase Câte-o ureche,-n semn de favor, Ieşi-nainte să-i dea povaţă, Şi c-o neroadă încredinţare: „Am fost, îi zise, aci de faţă, Dar zău nu-mi place a ta cântare. Cu toate-acestea, am nădejdi bune, De nu îţi pare lucru prea greu, La nişte reguli a te supune, Luând de pildă cântecul meu.” Atunci începe cu bucurie Un cântec jalnic şi necioplit, Încât de aspra lui armonie Toată pădurea s-a îngrozit. Privighetoarea, fără sfială, Zise: „Povaţa e în zadar; Căci d-aş urma-o, nu e-ndoială Că eu în locu-ţi n-aş fi măgar”.
D. Mariu Chicos Rostogan, distinsul nostru pedagog absolut, si-a inceput cariera printr-o memorabila conferenta didactica. Vom da aci mai la vale conferenta in rezumat, apoi cateva note, luate dupa natura, despre activitatea in praxa a eminentului pedagog. Trebuie prealabil sa spunem ca d-sa, totdeauna inainte de e si i, pronunta pe: n ca gn frantuzesc, t ca k, d ca gh, g ca j, c ca s. Aceasta pentru usurarea citirii citatelor din vorbirea d-sale, pe cari voim sa le transcriem pe cat se poate cu pronuntarea lor originala. Cititorul va suplini partile din cale afara originale, pe cari ne-a fost prea greu sa le transcriem exact, ca de ex. gn si g. Conferinta “Onorat aughitoriu,
A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o babă şi un unchiaş. Ei până la vreme de bătrâneţe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Şi ca să aibă şi ei măcar o miarţă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meşteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele şi ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea. Ajunşi la vreme de bătrâneţe, începură a se îngrijura. – Ce ne facem noi, babo, zise într-o zi unchiaşul, de vom ajunge niscaiva zile de neputinţă ori de nevoie? Tu ştii că am făcut tot ce mi-a stat prin putinţă, şi ca să ne dea Dumnezeu şi nouă un copilaş, care să fie toiagul bătrâneţelor noastre, nu s-a îndurat. – De! unchiaş, cine e de vină? Tu ştii că am umblat şi cruciş şi curmeziş pe la meşterese, pe la vraci, am făcut tot ce m-au învăţat unii şi alţii, şi ca să avem şi noi o mângâiere pentru pârdalnicele de bătrâneţe, că grele mai sunt! a fost peste poate. – Ia, să apucăm noi doi în două părţi, să ne ducem unde ne-o lumina Dumnezeu, căci tot degeaba stăm noi…
A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat şi avea trei fete. Şi fiind a merge la bătălie, îşi chemă fetele şi le zise: – Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmaşul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgaţi de seamă să fiţi cu minte, să vă purtaţi bine şi să îngrijiţi de trebile casei. Aveţi voie să vă preîmblaţi prin grădină, să intraţi prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colţul din dreapta, să nu intraţi, că nu va fi bine de voi. – Fii pe pace, tată, răspunseră ele. Niciodată n-am ieşit din cuvântul dumitale. Du-te fără grije, şi Dumnezeu să-ţi dea o izbândă strălucită. Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată poveţele ce le deduse, şi-şi luă ziua bună de la ele. Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruinţă; iar cea mai mare din ele priimi cheile din mâna împăratului. Nu se ştia ce să se facă, de mâhnire şi de urât, fetele, când se văzură singure. Apoi, ca să…
A fost odată etc. A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărăţiile de prinprejurul împărăţiei sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept şi înţelept. Când se isca sfadă între dânşii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată şi, cum zicea el, aşa se şi făcea, fiindcă era judecător drept şi iubitor de pace. Când fu aproape de bătrâneţe îi dărui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune câtă bucurie simţi împăratul când a văzut că dobândi un moştenitor. Toţi împăraţii vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puţin se bucurau că vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi şi poveţele lui cele de mult folos, a dobândit fecior.
A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert.
A fost odată ca niciodată etc. A fost odată într-o pustie mare un pustnic, şi petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Şi aşa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile se duse pustnicul pe marginea gârlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, şi iată văzu că vine pe apă un sicriaş smolit şi încleit bine, şi auzi un orăcăit de copil ieşind dintr-însul.
Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care “Neamţul se numea Şi-au zidit-o, spune-n cronici, Nemţi, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeţi că sunt eu Ca să ştiu atâtea fleacuri! Cui va şti, îi dau un leu. Zici că afli-n cărţi de şcoală? Aş! Rămâi cu mâna goală. Deci, în ceasul dimineţii, Când prânzesc acei ce au, În cetate-aici erau, Lângă comandantul pieţii, Toţi străjerii şi-aşteptau, Povestind şi-ntinşi pe iarbă, Chisăliţa să le fiarbă. Dar, pe când Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniţă Tăun Sun-afurisit din goarnă.
Toamna frunzele colindã, Sun-un grier sub o grindã, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mânã tremurândã, Iarã tu la gura sobei Stai ca somnul sã te prindã. Ce tresari din vis deodatã? Tu auzi pãsind în tindã — E iubitul care vine De mijloc sã te cuprindã Si în fata ta frumoasã O sã tie o oglindã, Sã te vezi pe tine însãti Visãtoare, surâzândã.