Esistă în lumea aceasta un fel de individe dotate de natură cu frumosul privilegiu de a poetiza în toată viaţa lor. Oamenii aceştia, oriunde îşi întorc privirile, nu văd decît angeli coborîţi din Empireu ca să-i dilecteze prin formele lor aeriane; pentru dînşii, orice femeie, fie cît de urîtă şi prozaică, devine o eroină de ale lui Byron sau o virgină din paradisul lui Mahomet, cu buze de carmin, cu faţa mai albă decît crinul, cu cealma de caşemir pe cap şi parfumată cu odagace (un fel de parfum oriental). Pentru aceşti oameni, o mai repetăm, nu esistă iarnă, nici vifore, nici tempeste, ci o primăvară eternă şi încîntătoare precum este ea în delicioasele cîmpii ale Indostanului. Pe scaeţi îi prefac în roze, urzicele în camelii, corbii şi ciocile în filomele, iar asinii în canari de cei mai perfecţi din insula Hioţilor *if (document.all){ var x=document.all(‘IDAFKT3-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } .
Să le fie de bine această fericire, nu-i invidiem, căci ar fi păcat de Dumnezeu să învidieze cineva pe Don Quijote cînd îşi înfige lancea în morile de vînt sau cînd îşi declară ardintele sale pasiuni unei bucătărese, luînd-o drept principesă. La noi însă, lucrurile merg cu totul altfel. Dotaţi de natură cu un caracter rece şi gînditor, oriunde întoarcem privirea nu vedem decît mizerii de tot felul şi de tot calibrul. Aci criză financiară, dincolo criză politică şi ministerială, fără a mai numi pe cea morală şi intelectuală. De esemplu, coţi amatorii de operă credeau că în anul acesta o să avem artişti italiani foarte buni, şi aveau tot dreptul să crează astfel, căci totul era favorabil pentru realizarea acestei legitime dorinţe: Italia era în rezbel, şi teatrele ei închise; guvernul dă o subvenţie bunicică, iar abonaţii se întrec a-şi ţine locurile cu orice preţ. Cu toate acestea, noi aveam o presimţire funestă: parcă venea cineva şi ne şoptea la ureche că artiştii de estimp nu o să fie buni.
Aşteptarăm să-i auzim şi apoi să ne esprimăm părerea despre dînşii. Finalmente, ei debutară cu operile Il Trovatore, La Traviata, Rigoletto, de maestrul Verdi, şi Maria de Rohan de Donizetti. Îi ascultarăm cu băgare de seamă şi iată calităţile şi defectele ce găsirăm la fiecare.
D-na Constanza Manzini, primadona serie absolută, deşi cîntă după un metod escelent, deşi accentuează notele bine, dar la ce pot servi aceste escelente calităţi cînd vocea lipseşte? De cînd esistă operă la noi, nu ne aducem aminte să fi auzit o voce atît de curioasă ca a doamnei Manzini. O soprană, ca să merite numele acesta, cată să aibe un registru de şasesprezece tonuri *if (document.all){ var x=document.all(‘IDACPT3-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } curate şi bine întonate. Aceste note lipsesc în parte de la această soprană sau, şi daca le posedă, nu sînt egale în vibraţiune, nici în timbru. D-aci rezultă că tonurile acute de la re, linia a patra, pînă la si acut sunt ţipătoare şi unele foarte puţin întonate, iar de la re în jos sunt atît de puţin sonore, că de multe ori nu se aud; cu alte cuvinte, tezaurul vocal al acestei cantatrice se compune din note ţipătoare şi de ventriloc.
Privită şi din partea dramatică sau a jocului de scenă, ne vedem constrînşi a mărturisi că gentila soprană, în aprinderea sa cea mare, calcă în picioare toate regulele artei dramatice şi ajunge la o declamaţiune spasmodică. Înţelegem foarte bine pasiunele teatrale, ştim că amorul pe scenă cată să fie esprimat cu culori mai forte, dar gentila noastră primadonă a trecut chiar peste limitele esagerării şi a ajuns pînă la gradul acela ce să zice în limba vulgului declamaţie de bîlci sau de marionete!…
D-ra Berini, a doua primadonă absolută a parfetta vicenda*if (document.all){ var x=document.all(‘IDAJST3-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } , are voce argentină (limpede), bine întonată şi de un timbru ce nu displace; singurul defect ce găsim în meziile vocale ale acestei june cantatrice este că sunt foarte puţin vibrătoare şi în contrast cu volumitatea şi forţa tonurilor ce reclamă repertoriul maestrului Verdi. Am ascultat-o în Traviata şi în Maria de Rohan şi am observat că în melodiile numite canto spianatto, cu toată lipsa sau mica vibraţiune a vocei sale, esprimă binişor ideea autorului şi mulţumeşte oarecum urechea; cînd vine însă la melodiile dramatice (canto dramatico) şi la recitative, atunci lasă foarte mult de dorit în amîndouă operele. Ca artistă dramatică a dat dovezi şi în Traviata, şi în Maria de Rohan, că înţelege bine caracterile ce reprezintă; mai cu seamă în scena agoniei din ultimul act al operei Traviata, ne-a făcut să vedem pe adevărata Violetă precum o descrie Dumas-fiul în frumosul roman Dama cu camelii.
Doamna Carolina Gherdini, primadona contralto (veche cunoştinţă a publicului nostru teatral), deşi a făcut oarecare progres în voce, dar şi în anul acesta, ca şi în cel trecut, scoate o mulţime de tonuri false şi ţipă, iar nu cîntă.
Domnişoara Gaggiotti, a doua primadonă contralto, are o voce foarte puţin sonoră şi cîntă fără espresiune. În partea dramatică este foarte rece şi se servă de gesturi convenţionale.
D. Enrico Barbaccini, primul tenore absolut, are o adevărată voce de tenor dramatic. Estensiunea coardelor sale ajunge pînă la si acut de piept; registrul său tonal se compune din sunete omogene şi pline de sonoritate, iar notele în care escelează mai mult sunt cele de sus şi cele de la mijloc. În partea dramatică are lipsă de veritate scenică, gesturile sale sunt silite, iar umbletul şi ţinerea în scenă foarte puţin artistice. Cunoaştem de aproape pe acest artist, l-am auzit în anul trecut în Italia cîntînd în opera Mosè in Egittoşi am rămas foarte mulţumiţi; singurul defect ce am observat, atunci şi acum, este impasibilitatea cu care cîntă uneori cele mai patetice melodii şi puţina espresiune ce pune în pronunţarea notelor. Defectul acesta provenind din puţina esperienţă ce are în arta teatrală, credem că cu timpul se va corecta.
D. Schviff, al doilea primo-tenore, are o voce guturală, fără vibraţie şi semi-răguşită (voce velata); osebit de aceasta, respiraţiunea, fiindu-i foarte scurtă, îl pune de multe ori în poziţiunea de a nu putea lega şi accenta bine notele, iar cînd voieşte să dea vocei sale o mai mare vibraţiune, scoate note false. În jocul de scenă este atît de rece şi manierat, încît cunoscătorii de teatru pot, de la prima aparinţă, a-l devina că este englez.
Vocea domnului Steller, primul bariton, pare mult mai putintă şi mai frescă în anul acesta. În partiţiunea baritonală din opera Maria de Roban, prin tunătoarele sale note şi frumoasa gesticulare, au escitat în publicul teatrului un entuziasm estraordinar.
Domnul Melzi, al doilea bariton, nu are decît două note bune la coardele acute, iar celelalte se compun din tonuri răguşite şi fără vibraţiune. Osebit de aceasta, prin figura lui cea comică şi jocul de scenă foarte puţin natural şi esagerat, de la prima sa apariţiune pe scena noastră atrase dezaprobarea publicului inteligent.
Domnul Gaetano Baillini, primul bas absolut şi profund, are voce închisă (cuppa), de un timbru neplăcut şi foarte puţin intonat; în fine, avem curagiul a zice că şi în cîntare, şi în jocul de scenă, este mai slab decît secundul bas de anul trecut.
Personagele secondare nu sînt nici mai bune, nici mai rele decît cele din anul trecut.
Aruncînd acum privirea asupra orchestrei, vedem că această interesantă jumătate a totului din care se compune opera, în anul acesta, este mult mai rău combinată decît în cel trecut. Avem numai cinci prima violine, şi din acestea unele foarte slabe; avem patru violine seconde, din care numai două sunt bune; avem două viole, şi acelea foarte slabe, un violoncel asemenea şi trei contrabaşi, din care numai unul se aude, cînd din contra, instrumentele de aramă şi de lemn sunt atît de tari, că la piesele de ansamblu şi la strettele finalelor nu se aude decît răzbelnicul răsunet al instrumentelor de aramă, iar notele cele elegante şi patetice ale cuartetului (instrumentele de coardă) se aud prea puţin sau nicidecum *if (document.all){ var x=document.all(‘IDAN4T3-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } . Despre cor ne mărginim a arăta că, în anul acesta, este compus din individe cu vocea orendamente falsă, şi, din cauza lipsei totale a vocelor de bas şi secondo-tenore, nu se pot auzi terţele, chintele şi sestele ce compun armonia corală.
Din cele patru opere noi ce, după contract, urmează a se reprezenta în anul acesta, nu vedem însemnate în program decît numai una, numită Araldo, (3) care a făcut fiasco (n-a plăcut) pe toate teatrele Italiei, cumpărată, se înţelege, pe nimica, iar celelalte trei sunt înlocuite cu opere vechi, reprezentate de mai multe ori în teatrul nostru. Noi suntem de părere a se îndatora impresariul să le reprezinte pe cîte-patru, căci altfel abonaţii şi publicul întreg s-ar vedea atinşi în dreptul şi ambiţiunea lor.
Încheiem această revistă făcînd apel la partea inteligintă a domnilor abonaţi şi public ca să ceară de unde se cade îndreptarea acestei flagrante violări a contractului; căci de vor rămînea impasibili ca pînă acum, fie siguri că, în anul viitor, vom avea pe scenă corişti în loc de artişti!