În salonul plin de vise,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint,
Bate toamna,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint.
În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase,
Pe cînd cade violetul,
Tu citeşti nazalizînd
O poemă decadentă, cadaveric parfumată,
Monotonă.
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare…
Dar pierdută, cu ochi bolnavi,
Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat.
Şi privirea-ţi cade vagă peste apa larg-ovală,
Pe grădina cangrenată,
Peste toamna din oglindă –
Adormind…
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare…
Însă pal mă duc acuma în grădina devastată
Şi pe masa părăsită – albă marmoră sculptată –
În veşmintele-mi funebre,
Mă întind ca şi un mort,
Peste mine punînd roze, flori pălite,-ntîrziate,
Ca şi noi…
Zi, finala melodie din clavirul prăfuit,
Or ajunge plînsul apei din havuzele-nnoptate.
Vezi, din anticul fotoliu –
Agonia violetă,
Catafalcul,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint…