Orchestra începu cu-o indignare graţioasă,
Salonul alb visa cu roze albe –
Un vals de voaluri albe…
Spaţiu, infinit, de o tristeţe armonioasă…
În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cărări –
Cîntau clare sărutări…
Larg, miniatură de vremuri viitoare…