George Bacovia, Alb
Orchestra începu cu-o indignare graţioasă, Salonul alb visa cu roze albe – Un vals de voaluri albe… Spaţiu, infinit, de o tristeţe armonioasă… În aurora plină de vioare, Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cărări – Cîntau clare sărutări… Larg, miniatură de vremuri viitoare…