Miron Costin, Letopisetul Tarii Moldovei

Încep. 1. După moartea Radului-vodă celui Mare, boierii şi ţara vădzîndŭ pre Barnovschii-hatmanul, omu de ţară şi fără cuconi şi cunoscut ^* împărăţiei cu slujbele ce făcusă la Hotin, la sultan Osman şi ştiut şi căpeteniilor tătărăşti, ales lui Cantemir, cu carile legasă priietenşug încă den mîrzeciia lui, la Toporăuţi, la o trecătoare a lui în Ţara Leşască, au ales cu glasurile tuturora pre Barnovschii-hatmanul ^* de domniie şi au mărsu o samă de boieri la împărăţiie de i-au adus steag de domniie.

Zac. 2. Îndată ce au stătut Barnovschii-vodă la domniie, întîiŭ || au stătut după grijea ţărîi ce-i

vinisă asupră de tătari şi au trimis la galga-soltan daruri şi la Cantemir-paşea şi au întorsŭ vrăjmăşiia tătarîlor, ce gătisă ei asupra ţărîi, şi apoi au stătut şi după aşedzarea ţărîi, care să stricasă foarte rău la Radul-vodă.

Zac. 3. Iară războiul atuncea a tătarîlor cu leşii au fostŭ aşea: neţiindu-să leşii de cuvîntŭ ce-l legasă la Hotin, să dea Crîmului den anŭ în an 30.000 de cojoace, s-au sculat singur galga ^*-soltanŭ, fratele hanului, şi Cantemir-paşea cu 40.000 de tătari şi au lovit Ţara Leşască în trei părţi. Pe o parte sîngur galga ^*-sultan, pe altă parte Salmaşà- mîrza, pe a triia parte Cantemir-paşea şi au prădat pănă la Socal şi pănă mai sus de Liov. Ce i-au lovitŭ leşii şi întîiŭ pre singur galga-soltanŭ Coneţpolschii- hatmanul şi cu Hmileţchii şi au pieritŭ acolea mulţime de tătari şi feciorul lui Cantemir şi au cădzut la robiie şi un frate a hanului, mai micŭ de galga ^*-soltanŭ, robŭ la leşi, carile apoi au ieşitŭ şi cădzusă han la Crîmŭ, de îmbla cu Hmil în Ţara Leşască. Iară partea lui Salmaşà-mîrza şi a lui Cantemirŭ-paşea nu era de tot răsipite, că măcar că lovisă şi pe Cantemir-paşea iară leşii cu Liubomirschii, iară de tot răsipă acestor orde a face n-au putut. Ce strîngîndu-se || iară ordele la Nistru, la carii scă

pasă şi galga-soltan, numai ce era să prade ţara, dîndŭ vina Radului-vodă, că au datŭ ştire leşilor de dînşii. Şi să nu să hie prilejitŭ moartea Radului-vodă şi nevoinţa lui Barnovschii-vodă, n-ar hi hălăduit ţara atuncea de mare primejdiie.

Zac. 4. Ce cum floarea şi pomeţii şi toată verdeaţa pămîntului stau ovilite ^* de brumă cădzută peste vréme, şi apoi, după lină căldura soarelui, vinŭ iară la hirea şi la frîmseţele sale céle împiedecate de răceala brumei, aşea şi ţara, după greutăţile ce era la Radul-vodă (care vacurilor de miratŭ au rămas cum au putut încăpea întru înţelepciunea acelui domnŭ acéia nemilă de ţară), au venitŭ fără zăbavă ţara la hirea sa, şi pănă la anul s-au împlutŭ de tot bivşugul şi s-au împlut de oameni.

Zac. 5. Milele domnilor pot aşedza ţărîle, nemila şi lăcomia fac răsipă ţărălor. Făcusă Barnovschii- vodă mare volniciie curţii, să dea numai la birŭ, o dată într-un an. Şi oricine den curteni de nevoie au răsăritŭ de la ocina sa, ori la satŭ boierescŭ, ori la sat domnescŭ, pre toţi i-au adus la breslele sale şi la locul său. Şi siliştilor, pe unde să pustiisă, au dat slobodzii, chemîndŭ oameni din Ţara Leşască, şi aşea s-au împlutŭ ţara, în puţină vréme, de oameni. ||

Zac. 6. La al doilea anŭ domniei sale, i-au venit porunca de la împărăţiie să margă cu oştile ţărîi la Daşeu, pentru întăritura Daşevului, că măcarŭ că legasă pacea aceasta la Hotin între turci şi între leşi, să nu îmble tătarîi la leşi stricîndŭ, şi căzacii pre mare la turci iară nu-i putea opri îmbe părţile pe acéste neamuri, nice pre tătari turcii, nice pre căzaci leşii. Ce loviia totdeauna şi căzacii pre Marea Neagră locurile turcéşti, şi mai multŭ Daşovul păţiia nevoie în toată vrémea de dînşii. Deci au mărsŭ şi Barnovschii-vodă într-acela anŭ, toată vara, de au lucratŭ pen pregiurul cetăţii, tocmindŭ zidiurile şi şanţurile şi cu munténii, şi cu nişte paşi orînduiţi de la împărăţiie pe acéia treabă.

Zac. 7. După slujba ce au făcut Barnovschii-vodă împărăţiei la Daşău, domniia cu mare fericiie ţărîi, stîndŭ tot după grijile ţărîi şi după lucruri dumnedzăiereşti. Şi au fîrşitŭ mănăstirea mare în dricul oraşului Ieşilor întîi, ce să dzice Sfînta Mariia, şi apoi mănăstirea anume Hangul, în munţi, den pajişte, şi Dragomirna au fîrşit iară el, urdzită de Crimea mitropolitul, aproape de oraşul Sucevei, aşijderè şi Bîrnova, lîngă Iaşi, care apoi au fîrşit-oă Dabijè-vodă, fără beséreci în multe locuri, şi besérica lui Sfetii Ioanŭ, iară aicea în o- ||raşŭ, de

îmmă-sa făcută. El au lăsat moşiia sa, Toporăuţii, sat la Cernăuţi şi Şipotele, la Hîrlău, cu afurisănie a patru patriarşi mănăstirii sale Sfintei Mariei den tîrgŭ den Ieşi ^*, întîi cu ţara ^* să nu hie la alte dări, fără numai la birŭ. Ce binele pururea este gingaş, şi pentru păcatele oamenilor nu în multă vréme stătătoriŭ. Pentru 40 de pungi ce-i cerea veziriul de la Barnovschii-vodă, ferindŭ ţara de obicei, i-au venitŭ mazilie, neîmplîndŭ bine patru ^* ani la domniie. Şi mulţi, cari-i era priietini, îl sfătuia să nu să puie împrotiva veziriului, să-i dea acei bani, să nu-i vie vreo primejdie. N-au vrutŭ nice într-un chip să priimască, pentru obiceiŭ să nu să facă asupra ţărîi, urmîndŭ pe Pătru-vodă, carele au făcut Galata-de-Sus, care avîndŭ dodeiale totdeauna de la turci cu dările, au strînsŭ boierii şi ţara şi le-au dzis că nu mai poate să sature pîntecele turcilor fără fundŭ. Şi luîndu-şi dzua bună de la toţi, au lăsatŭ domniia şi s-au dus pen Ţara Leşască la Veneţiea, unde-şi s-au săvîrşit şi viaţa sa, cu vécinică pomenire în ţară. Să cunoaşte că aceşti domni matce direpte au fostŭ aceştii ţări, nu maştihă, cîndŭ, pentru obiceiŭ să nu să facă în dzilele lor cu greul ţărîi, domniile ş-au lăsatŭ şi asuprelele ţărîi n-au priimit să hie de la dînşii. ||

Zac. 8. Aşea au făcut şi Barnovschii-vodă, mă

cară că cu foarte prostŭ sfat, căce după maziliia n-au mărsŭ la împărăţiie, ce-şi cumpărasă un tîrgŭ în Ţara Leşască, anume Ustiia, cu cîteva ocine, nu departe de Nistru, şi după mazilie ce i-au venitŭ, au mărsŭ cu casa lui în Ţara Leşască, la Ustiia. Iară domnŭ în locul lui au venit Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă celui Mare.

Încep. 1. Aceste trei domnii, a lui Alexandru- vodă, feciorul Radului-vodă, şi a lui Moysei-vodă, domniia întîiŭ, şi a lui Alexandru-vodă Iliiaşŭ, suptŭ un cap închidem, căci că toate acéste domnii şi scurte, cîte giumătate de an unile, altele peste un an oarece cu puţin, trăitoare au fostŭ şi nice lucruri aşea însămnate în anii lor prilejite nu s-au tîmplatŭ.

Zac. 2. Mai cu greu mi-au fostŭ, iubite cititoriule, a scrie de acéste domnii decît de cele mai de multŭ trecute, că de aceste domnii, ce mai sus scriem, necăiuri, nice într-un létopiseţŭ streinŭ, poménit nu să află, ori căce au fostŭ scurte, ori căci nemică

aşea ales nu s-au prilejitŭ || în dzilele lor. Ce cît am pututŭ a înţelege den boieri bătrîni den dzilele lor, pre rîndul său mergîndŭ cursul anilor, îţi însămnămŭ.

Zac. 3. Deci după ieşitul lui Barnovschii-vodă în Ţara Leşască, au venit domnŭ în ţară Alexandru- vodă, feciorul Radului-vodă celui Mare. În vestea tătîne-său, ce avea la împărăţiie, i să dideasă domniia, ce, cu cît ceriul de la pămîntŭ, cu atîta de hirea tătîne-său departe, om şi de trup, şi de hire slabŭ şi boliacŭ. Care lucru înţelegîndŭ şi împărăţiia că nu este de domniia ţărîi de margine ca aceasta, neîmplîndŭ bine giumătate de anŭ, i-au venit maziliia.

Zac. 4. Să ispitisă Barnovschii-vodă oarece la margine cu trimisul lui Necoriţă-hatmanul la Toporăuţi, în dzilele ceştii domnii a lui Alexandru-vodă, ce i-au ieşit cu oşti Vasilie Lupul-vornicul şi Grama-stolnicul şi l-au împensŭ pre Nicoriţă de la marginile ţărîi.

Zac. 5. După maziliia lui Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă, au venit cu domniia Moysei Moghila-vodă, feciorul lui Simion-vodă, om blîndŭ, un mielŭ la hire, nelacom, nemăruia rău. Multe case de gios, lipsite, au scos în fruntea lăcuitorilor ţărîi, ales pre Ciogoléşti. Pace din toate părţile, numai de datornici turci mare strînsori şi sile, şi aşea să împlusă ţara şi de oameni răi, cît a vedére cu bulucuri îmbla, || de prăda şi jecuiia oamenii şi pre

lîngă oraşŭ.

Zac. 6. Iară cum toate domniile nu sintŭ fără nepriietini, şi mai ales domnii mai mulţi nepriietini au, cum copacii cei mai ^* înalţi mai multe vivoară şi mai mare vînturi sprejenescŭ, aşea şi Moysei-vodă, avîndŭ nepriietini la împărăţiie, îi scornisă cum va să fugă în Ţara Leşască, pre urma lui Barnovschii- vodă. Care lucru înţelegîndŭ împărăţiia, în taină au trimis poruncă la Cantemir-paşea, să margă să-l pornească den scaun spre împărăţiie, să vie iară ari vrea spre altă parte, să-l prindză şi să-l trimaţă la Poartă.

Zac. 7. Şi aşea, neştiindŭ nemică Moysei-vodă, stătu Cantemir-paşea la Ţutora, sprinten, cu o samă de oşténi ai săi, şi au trimis lui Moysei-vodă pren ceauş cărţi de maziliie. Deci numai ce i-au căutatŭ a purcede spre Ţarigrad, şi în locul lui s-au datŭ domniia lui Alexandru-vodă Iliiaş, a doa domniie.

Zac. 8. Cum au venit ştire de domniia lui Alexandru-vodă la boieri, mare mîhniciune şi voie rea în toată curtea, mai ales în boieri, ştiindŭ cu toţii hirea acélui domnŭ. Ce au făcut sfat cu toţii, şi îndată au purces fruntea toată de boieri la Ţarigrad, cu jaloba la împărăţiie pentru greul ce petrecea ţara de domnii neştiutori rîndul ei. Lupul Vasilie-vornicul, ce au cădzutŭ apoi domnŭ, Cehan-vornicul, || Savin-hatmanul, Costin-postelnicul, Uréche-spă

tariul, Buhuş-visternicul, Furtuna-comisul, Başotă-logofătul şi alţi boieri cu numărul pănă la 50 de capete numai de boieri, fără alte capete de ţară, şi au purces cu toţii la Ţarigrad. Ghenghea-logofătul şi cu Enachie-postelnicul rămăsesă caimacami la scaun.

Zac. 9. Nepurcesŭ den Ţarigrad au apucatŭ boierii pre Alexandru-vodă cu domniia, că oblicise el de boieri că vinŭ cu pîră, cum nice într-un chip nu-l priimeşte ţara. Şi au trimis înaintè boierilor Alexandru-vodă pre Batiştè Veveli şi cu ceauşi, Batiştè să le grăiască cu bine, şi ceauşii să tragă pre boieri ca să să sparie ^*. Carii fără ştirea veziriului fiindŭ şi vădzindŭ atîtea capete, nu s-au cutedzatŭ ceauşii a le face silă, şi încă pe Batiştè l-au suduit foarte tare, ales Cehan-vornicul.

Zac. 10. Iară la curţile împăraţilor multe răutăţi pot să să facă peste ştirea celor mai mari. Aşea s-au prilejit şi boierilor celora ce mersesă, tuturora. Pănă agiungè ei la veziriul, au venit într-o noapte, poate hi cu voia chihaiei veziriului, carii multe pot fără ştire, şi au legatŭ pre cîţva boieri, cîţi au fostŭ mai capete, şi i-au ţinut pen ieşitori închişi, peste ştirea veziriului. Ce le-au căutatŭ boierilor

numai a face tocmală cu Alexandru- ||vodă şi legături. Să mai ispitisă boierii, după ce au ieşit din opreală, să margă la veziriul, şi era gata lucrul acéla. Ce s-au prilejit perirea veziriului, pe uliţe mărgîndŭ de la curţile împărăteşti la săraiul său, de iniceri, l-au ucis cu pietri inicerii. Deci numai ce au căutatŭ boierilor a priimi pre Alexandru-vodă şi au mărsŭ la Patrierşie şi au făcut giurămînturi boierii lui Alexandru-vodă, şi el boierilor iarăşi. Şi aşea au purces din Ţarigrad spre ţară.

Zac. 11. Dacă s-au aşedzat Alexandru-vodă la scaun (lupul părul schimbă, iară nu hirea), tot pre acéia cale, ca şi la domniia dentîiŭ, au purces lucrurile. Ce cîrpiia boierii cum putea trebile ţărîi, iară domniia mai multŭ îşi petrecea cu Batiştè Veveli.

Zac. 12. În Ţara Muntenească pre atuncea să rădicasă muntenii pre domnul lor, Lion-vodă, pentru mare desfrînăciuni şi nespuse ce era într-acela domnŭ. Şi dentre toate căpeteniile Ţărîi Muntenéşti era Matei-aga ^*, şi de atunce-şi au cădzut domnŭ fericit Ţărîi Munteneşti. Supt vrémea acelor amestecături scosesă Alexandru-vodă de la împărăţiie domniia fecioru-său, Radului-vodă, a Ţărîi Muntenéşti, şi tot în anul dintîiŭ domnii sale. După ce au venit steagul de la împărăţiie fecioru-său de domniie, l-au pornitŭ şi cu cîtăva gloată de aicea den ţară. Ce le-au ieşit Mătei-vodă, domnul munte- || nescŭ, înainte, şi de-abiia au scăpat şi singur

Radul-vodă, cu sprejeneală unora ce s-au ales pe lîngă dînsul den moldoveni.

Zac. 13. Nici într-un chip nu putea să amistuiască Alexandru-vodă fapta boierilor, ce făcusă cu venirea împrotiva lui la Ţarigrad, şi nice boierilor nici într-un chip lucrurile ce era foarte proaste la toate trebile a lui Alexandru-vodă nu le plăcea. Şi dentr-acestea adăogîndu-să necredinţa şi prepusul den dzi în dzi, aşedzasă gîndul său Alexandru-vodă numai să omoară pre o samă de boieri, ales pre Vasilie Lupul-vornicul ^*, şi pre Cehan-vornicul, şi pre Savin-hatmanul, pre Buhuş-visternicul, pre Uréche-spătarul ^*. Costin-postelnicul era mazil la ţară, ce ori să-l tragă în partea sa Alexandru-vodă, ori altŭ gîndŭ avîndŭ, îl chemasă la curte şi-i da hătmăniia. Ce vădzindŭ Costin lucrurile amu îngroşate între domniie şi între sfatŭ, gînduri spurcate şi réle, s-au luat dzua bună pre cîteva dzile şi au şedzut la ţară.

Zac. 14. Iară celoralalţi boieri toate gîndurile a lui Alexandru-vodă au descoperitŭ Costantin Aseni, om de casa lui Alexandru-vodă, cum în dzua de Paşti era să-i omoară cu sfatul lui Batiştè. Deci şi boierii îmbla toţi cu paza vieţii.

Zac. 15. Şi vădzîndŭ de adevărat urdzită perirea sa de Alexandru||-vodă, ca céla ce să îneacă, să apucă

de sabie cu mîna goală ^*, s-au vorovitŭ cu toţii şi au datŭ ştire ţărîi, care, hierbîndŭ în greutăţi şi în netocmele, pre lesne s-au pornitŭ, şi nu numai curtea, ce şi ţărănimea. Şi atîta mulţime s-au strînsŭ den toate părţile, cît nu încăpea în tîrgŭ, ce împlusă locul pe supt Miroslava petutinderea, străgîndŭ pen toate uliţele pre greci.

Zac. 16. Vasilie Lupul ^*-vornicul ^* era cap tuturor lucrurilor acestora. Dacă au năbuşit ţara, au mărsŭ de au spus domniei aieve cum s-au rădicat ţara şi strigă pre greci. Au răspunsŭ Alexandru-vodă: „Dacă să rădică pre greci, pre mine să rădică“. Şi vădzîndŭ atîta mulţime, nu s-au apucatŭ de nemică, numai de grijea să hălăduiască cu casa sa de gloate.

Zac. 17. Au mărsŭ boierii cu toţii la curte şi la purcesul domnii, să nu hie pus cu toţii să oprească desfrînată prostimea, pozna mare şi de-abiia prilejită în vro ţară s-ar hi tîmplatŭ. Ce tot pe lîngă domniie au mărsŭ boierii, oprindŭ şi domolindŭ ţărănimea. Iară mai nu era în puterea boierilor a-i opri pornită grosimea. Ce şi pre Vasilie-vornicul ^*, anume că ieste şi el den greci, au zvîrlit unul cu un os şi l-au lovit în cap, den care lovitură au fostŭ Vasilie-vornicul ^* multă vreme rănitŭ.

Zac. 18. O! nestătătoare şi niceodată încredinţate lucrurile a lumii, cum vîrsteadză toate şi turbură şi face lucruri împrotivă! Cîndŭ cu cale

să fie frică || celorŭ mai mici de cei mai mari, iară cursul lumii aduce de este de multe ori celui mai mare de cei mici grije.

Zac. 19. Fericiţi sîntŭ împăraţii, craii, domnii, carii domnescŭ aşea, să nu le hie de cei mai mici niciodată siială.

Zac. 20. Un craiŭ de Englitera, de cîte ori să îmbrăca dimeneţile, de atîtea ori dzicea sîngur şie: „Adu-ţi aminte că a multe gloate de oameni eşti stăpînŭ“. Domnii cei buni şi dirépţi fără grije şi desfătaţi stăpînescŭ, iară cei răi tot cu siială.

Zac. 21. Dacă au agiunsŭ în şesul Bahluiului domniia, aproape de mănăstirea Balicăi, locul era tot plin de oameni, nu să vedea şesul deşertŭ necăiuri. Striga: „Dă-ne, doamne, pre greci!“ Unii hăicăia, alţii suduia şi ^* jecuiia. Şi acolo au strigatŭ pre Batişte să le dea, carele era tot aproape de Alexandru-vodă, vădzîndŭ strigarea pre sine. Ce nu sta domniia de grijea lui, ce de grijea sa, şi numai ce i-au dzis să să depărtédză de la dînsul. Şi aşea l-au apucat şi l-au dat pre mîna ţăranilor. Nespusă vrăjmăşiia a prostimei! Şi aşea, fără de nice o milă, de viu, cu topoară l-au făcut fărîme. Şi pănă într-atîta s-au amestecat unii, anume Bosie Lăpuşneanul, cît nici ermulucul ^* den spinarea lui Alexandru-vodă, că bura a ploaie, atuncè n-au hălăduitŭ. ||

Zac. 22. De grijea ţărănimei ce era pen tot locul,

să nu între Alexandru-vodă îndată la pădure şi boierii încă aşea socotisă, să să mai depărtédză de gloate, la loc deşchis, fără pădure, l-au pornitŭ pe drumul braniştei, pe dencoace de Bahluiŭ, pornindŭ şi săimeni cu sineţele gata pe lîngă dînsul. Apoi, dacă s-au întorsŭ boierii, au stătut la grije, să nu ia Alexandru-vodă calea den branişte spre Cantemir-paşea, la Bugeagŭ. Ce îndată au ales o samă de boieri, cu Buhuş-visternicul, şi l-au trimis la branişte, după Alexandru-vodă, să-i îndiréptedză calea pe la Huşi, pre Bîrlad în gios.

Zac. 23. Era mai mare spaimă decît dentîiŭ, dacă vădzu Alexandru-vodă gloate iară după sine şi la branişte şi-l lăsasă şi siimenii toţi şi copiei den casă. Şi dacă s-au apropiiatŭ boierii, le-au dzis Alexandru-vodă cu lacrămi: „Mă rog pentru fiiul mieu, Radul-vodă, să-l lăsaţi viu!“ Au dzis Buhuş- visternicul să n-aibă nice o grije, nice să să gîndească măriia-sa c-au vinitŭ cu vreun rău, numai pofteşte ţara pre măriia-sa să margă pre Bîrladŭ spre Gălaţi, să nu aducă vreun rău asupra ţărîi cu tătari şi i-au ^* giurat să n-aibă nici o grije. Şi aşea au priimit şi Alexandru-vodă, pe unde va hi voia ţărîi, pe acolo să margă. Şi au purcesŭ spre drumul Bîrladului şi au aşedzat boierii iară pre siimeni pe lîngă dînsul şi copii cei den casă ^*, carii îl părăsisă dîndu-i

şi den boieri petrecători || pănă în Gălaţi.

Zac. 24. La Tecuci au ieşit şi Costin-postelnicul înainte, de la Putna, şi l-au petrecut cu cinste şi cu conace pănă la Gălaţi, plecîndu-l să vie la împăcăciune cu boierii şi să-şi hie iară în scaun, luîndŭ Costin-postelnicul asupra sa acéia grije. Ce n-au vrut să priimască nice într-un chip. Deci au trecut Dunărea la Gălaţi, spre împărăţiie.

Încep. 1. Şi aşea mîntuiţi boierii şi ţara de domniia lui Alexandru-vodă Iliiaş, au stătut cu toţii după alesul domnului nou. Striga cu toţii să fie Lupul-vornicul ^*, însă îi da şi legături, ce va lua den ţară, ce s-ari lega pentru dări, atuncea la acel ales mai multŭ să nu ia din ţară. Ce acéle legături vădzîndŭ Lupul-vornicul ^*, ori că vedea pre cîţva den capete că trag spre Barnovschii-vodă, n-au priimitŭ într-aceia dată domniia, ce au stătutŭ şi el la sfatul acela, să să trimaţă în Ţara Leşască la Barnovschii-vodă, să vie iară la scaunul ţărîi.

Zac. 2. Ce nu era să treacă pre Barnovschii-vodă

şi fîrşitulŭ || dzilelor trage cu de-a sila pre om. Cît au sosit boierii la Ustiia, unde şedea în Ţara Leşască, cu veste că ţara iară-l pofteşte să vie la domniie, cu mare bucuriie au priimitŭ aceia veste. Neştiutor gîndul omenescŭ singur de sine la ce merge şi la ce tîmplări apoi soseşte. Îndată ştire au dat şi craiului, şi domnilor în Ţara Leşască, poftindŭ voie să margă la scaunul ţărîi cei de moşie. Şi îndată s-au gătit den Ustiè şi au purcesŭ spre ţară, şi la margine amu îl aştepta boierii şi slujitorii cu mare bucurie.

Zac. 3. Mainte de purcesul lui Barnovschii-vodă den Ustiia, un leah megiiaş de a lui totdeauna îl sfătuiia să nu margă, să nu-şi dea viaţa fără grije pe viaţă cu grije şi cu cumpănă, arătîndu-i lunicoasă lucrurile domniei de Moldova supt împărăţie păgînă. Şi ce i-ari lipsi, fiindŭ ca şi un domnŭ în ţara lor, fără grije, cu tîrguri, cu sate? Iar Barnovschii-vodă să hie răspunsŭ leahului la acéle cuvente a lui: „Dulce este domnia de Muldova!“ Iară leahul cătră dînsul: „Iară şi obedzăle turceşti încă sintŭ grele!“ Şi apoi aşea au ieşitŭ cuventele leahului, cum au dzis.

Zac. 4. Cum au sosit Barnovschii-vodă în Iaşi den Ţara Leşască cu bucuriia tuturora, au stătut după gătire de calea Ţarigradului, că nu era altŭ mijloc, numai să margă la împărăţie, să ia de acolè domniia după sărutatul poalei || împărăteşti. Svă

tuia mulţi în multe chipuri şi s-au cercatŭ şi la Abăza-paşea, care era paşă la Silistriia pe atuncea, ce nu era altŭ mijloc, numai de mărsŭ la împărăţiie. Şi atuncea s-au prilejitŭ de chiemasă împărăţiia şi pre Mătei-vodă den Ţara Muntenească la sărutatul poalei împărăţiei şi după cîteva fapte şi a lui Matei-vodă împrotiva împărăţiei, cu scosul lui Lion-vodă şi apoi a lui Radului-vodă, feciorul lui Alexandru-vodă. Iară tot era mai iuşoare lucrurile lui Matei-vodă, că n-au ieşitŭ într-altă ţară, cum ieşisă Barnovschii-vodă, suptŭ ascultarea altui stăpîn, craiului leşescŭ.

Zac. 5. Deci să aducă turcii mai pre lesne pre Barnovschii-vodă la mîna sa, pre Matei-vodă l-au pornitŭ fără zăbavă cu steag de domniie în Ţara Muntenească, iară Barnovschii-vodă n-au pututŭ hălădui de perire, precum vei afla la rîndul său.

Zac. 6. Purcesésă cu Barnovschii-vodă mulţime de boieri şi fruntea curţii, preoţi, călugări, cu un gîndŭ şi glasuri cu toţii, să să roage împărăţiei să li se dea domnŭ Barnovschii-vodă, între carii era şi Lupul-vornicul. Ce vădzîndŭ că mulţi sfătuia pre Barnovschii-vodă să omoară pre Lupul, ştiindŭ amestecăturile lui şi mergîndŭ Barnovschii-vodă pe la Matei-vodă, pen Bucureşti, au stătutŭ || Lupul Va

silie-vornicul ^*, vădzindŭ că-i a merge pe la Matei-vodă, carele ştiia den Ţarigrad toate îmbletele lui, au nevoitŭ cu toate mijloacele să să întoarcă înapoiŭ în ţară, dzicîndŭ cătră Barnovschii-vodă că l-or gîlcevi grecii pentru scosul lui Alexandru-vodă şi pentru morţii ce să făcuse în greci la scosul lui Alexandru-vodă. Deci, ca un creştin Barnovschii-vodă ce era la hire, l-au slobodzitŭ. Iară dacă s-au adunat cu Matei-vodă şi au oblicit Matei-vodă că s-au întorsŭ Lupul-vornicul, îndată au răpedzit după dînsul, să-l întoarcă. Ce să păzisă bine Lupul Vasilie-vornicul ^* cu mărsul şi nu l-au apucat în cale. Nice era în puterea lui Barnovschii-vodă să trimaţă aicè în ţară ^*, să-i facă vreunŭ rău Lupului-vornicului ^*, nefiindŭ încă cu domniia dată şi stîndŭ după grijea lucrurilor sale.

Zac. 7. De la Matei-vodă au mărsŭ Barnovschii- vodă pe la Abăza-paşea, pen Silistria. Cît au putut Matei-vodă, au luptatŭ pentru dînsul şi la Abăza- paşea şi la Poartă, şi să arăta Abăza-paşea foarte blîndŭ şi cu cuvente mîngăioasă. Ce turcii cu săgeţi de bumbacŭ ucig pre oameni, şi lor pot să slujască acéle cuvente a Sfintei Scripturi: „ ^*      “ 〈Muiatu-s-au cuventele lor mai mult decît untŭdelemn şi acele sînt săgeţi〉 ^*.

Zac. 8. Dacă au sosit la Tarigrad, vădzindŭ veziriul atîtè gloate de ţară cu Barnovschii-vodă, i-au

învăţatŭ să nu || strige pentru Barnovschii-vodă, ce să tacă, să să lasă pre mila împărăţiei, că i-or face perire. Ce gîndindu-să boierii ce este agiunsŭ veziriul de la cineva cu daruri, totdeauna striga şi da răvaşe la veziriul, cum nu priimăscŭ pre altul şi să punea cu gloatele la locuri ca acéle, să să vadză şi de singur împăratul. Şi acéia apoi au mîncatŭ capul lui Barnovschii-vodă, că pîră de la nepriietini nu lipsia, mai ales de la Lupul Vasilie-vornicul ^* pe la priietinii lui den ţară, cu cărţi, cum, de l-or slobodzi viu pre Barnovschii-vodă, ţara Moldovei va hi cu leşii totuna şi este ca o iscoadă a leşilor. O! îndrăcite a voitoriului de rău veninuri, ce nu scornéşte limba amară a nepriietinului!

Zac. 9. Acelea adoogîndu-se la împărăţiie asupra lui Barnovschii-vodă, după fapta ce i să prilejisă, de ieşisă den ţară, den domniia dentîi ^*, în Ţara Leşască şi Abăza-paşea încă-i era pîrîş, şi mai ales dzilele lui cele fîrşite, lovisă supt acéia vréme şi căzacii pre Marea Neagră, numai ce s-au ales cu sfatulŭ împărăţiei să piiaie Barnovschii-vodă.

Zac. 10. Stătusă voia împărăţiei pe toţi cîţi venisă cu dînsul ori să-i puie supt sabie, ori să-i dea pe la cătărgi. Ce, cine era muftiul, capul légii turcéşti, n-au pozvolitŭ, ce au dzis: „Ce-i vinovată gloata? || Capul să să piiardză, să vor potoli gloatele.“

Zac. 11. Au priceputŭ Barnovschii-vodă cu cîteva dzile perirea sa, şi amu din chisoare (că-l închisesă cu cîteva dzile mainte veziriul cu porunca împărăţiei) scrisesă o carte aicea în ţară la îmma sa, care carte pre cuventele lui s-au cunoscutŭ că era asupra morţi acéia scrisoare. Şi aşea, într-o dzi l-au luatŭ de la împărăţiie şi, la vederea divanului, prăvindŭ şi singur împăratul pe fereastră perirea lui, i-au tăiat capul. Iară boierii, o samă den capete, era închişi, şi aştepta şi ei din ceas în ceas perirea, iară céialalţi boieri mai de gios şi gloatele, ce era toţi spăimaţi de grijea morţii, pen toate unghiurile ascunşi, au petrecut cîteva dzile cu mare grije.

Zac. 12. Nu putem să trécem cu pomenirea nişte tîmplări ce s-au prilejitŭ în Ţarigrad, după perirea cestui domnŭ, care nu numai în ţară aicea, ce plin este Ţarigradul pănă astădzi. De un cal a lui Barnovschii-vodă, ducîndu-l la grajdiuri împărăteşti, după perirea lui, în céieş dzi s-au trîntitŭ calul gios şi au muritŭ în locŭ. Şi a doa dzi noaptea au arsŭ şi Ţarigradul pănă <cîteva> ^* mii de case. Acéstea că s-au tîmplatŭ, ori că s-au tîmplatŭ atuncea ce se poate prileji şi altă dată, ori s-au mai prilejit, ori că au arătat Dumnedzău singe nevinovat, că era

Barnovschii om dumnădzăierescŭ şi || mare rugătoriŭ spre Dumnedzău. De care mărturisiia Toma-vornicul, fiindŭ postelnic al doilea la dînsul, că în multe nopţi l-au zăritŭ pe la miiadzănoapte îngenunchiatŭ înaintea icoanei la rugă, cu mare osîrdiie.

Zac. 13. Era la hirea sa Barnovschii-vodă foarte trufaş şi la portul hainelor mîndru, iară la inimă foarte direptŭ şi nelacom şi blîndŭ. Mănăstiri şi beserici cîte au făcutŭ, aşea în scurtă vréme, nice unŭ domnŭ n-au făcutŭ. Făcut-au alţi domni şi mai multe, iară cu mai îndelungate vrémi, în 40 de ai unii, alţii în 20 de ani, iară elŭ în trei ^* ani. Mănăstirea în oraş aicea, ce să dzice Svinta Mariia, şi Hangul la munte, şi Dragomirna lîngă Suceavă au fîrşit şi au urdzit şi Bîrnova pre numele său, supt dealul <Pietrăria> ^* lîngă Iaşi şi au istovitŭ şi besérica acea mare în Liov, în tîrgŭ, unde este şi chipul lui scris. Cu toate bunătăţi era spre ţară, iară de sine, cu purtatul trébilor împărăţiei, pre mărturia a mulţi boieri bătrîni, foarte slabŭ. Să pomenéşte den dzilele lui şi o iarnă ce cădzuse în luna lui martŭ, care iarnă dzic iarna lui Barnovschii- vodă pănă astădzi. Fost-au perirea lui în anul 7141,

iuni 16 ^* dzile.

Zac. 14. Trupul după perire au stătutŭ înaintea curţii împărătéşti pănă în-de-sară. Apoi au învăţat

veziriul || să sloboadză un boierin, care va hi fostŭ chihaia lui, care slujbă să prinde la turci, cum este postelniciia cea mare la noi în ţară. Deci au slobodzit pre Costin-postelnicul, care era postelnic mare la Barnovschii-vodă. Au mărsŭ şi au luat oasele dinaintea curţii şi le-au dus la Patrierşie, şi acolea pre scurtŭ, pre cît au lăsat vrémea de atuncea, l-au astrucat în Patrierşie în céiaşi noapte. Şi de acolo apoi Vasilie-vodă spunŭ să hie adus oasele aicea în ţară.

Zac. 15. La slobodzitul lui Costin-postelnicul din chisoare, au întrebatŭ ceauşii, cu pază l-or slobodzi, au fără pază? Au dzis chihaia veziriului: „Unde să fugă, săracul?“ Ce de atuncea ceialalţi boieri, ce mai era închişi şi cei ascunşi, au apucatŭ mai la sufletŭ cu nădejde de viaţă, dacă au vădzut pre Costin că l-au lăsatŭ fără pază, să astruce oasele. Apoi, a doa dzi, dacă au vădzutŭ chihaia veziriului pre Costin-postelnicul că au venitŭ dez-dimeneaţă iară înaintea lui, au dzis: „Săracul, el au venit ca o oaie singur iară la închisoare. Pasă la céielalţi, vei ieşi şi tu, şi ei în puţină vréme.“ Închişi den boieri era Ghenghea-logofătul, Başotă-hatmanul, Cehan-vornicul, Roşca-visternicul, Costin-postelnicul. ||

Zac. 16. A treia dzi după astrucarea lui Bar

novschii-vodă, într-o noapte trecuse împăratul, pre acéle vremi soltan Murat, în céia parte, la Scuder, peste Bohazŭ, la primblare, şi au întrebat pre veziriul: „Aşedzat-au domnŭ la Muldova în locul ghiaurului ce au perit?“ Au răspunsŭ viziriul că nu s-au pus încă domnŭ, ce pre cine ar hi voia împărăţiei să să puie, să nu stea acéia ţară fără domnŭ. I-au răspunsŭ împăratul: „Chiamă pre ghiaurii ce-s boieri acei ţări, şi pre cine ori vrea ei să-şi aleagă domnŭ să le hie datŭ“. Deci, îndată, tot într-aceiaş noapte, au trimis veziriul cu caicul la boieri unde era închişi şi au luat iară pre Costin-postelnicul, înspăimatŭ că-l ducŭ noaptea să-l înece ori să-l muncească pentru avuţiia lui Barnovschii-vodă. Dacă l-au dus înaintea viziriului, i-au dzis: „Iată că împăratulŭ vă iartă capetele şi sîmteţi de acmu slobodzi şi să mergeţi să vă alégeţi domnŭ pre cine veţi pofti“.

Zac. 17. Întorsŭ Costin-postelnicul den spaimă cu bucurie de la viziriul la céialalţi boieri ce era închişi, le-au spus vestea. Şi au slobodzit şi pre céielalţi boieri de ş-au mărsŭ cu toţii la un locŭ, şi îndată au stătut la sfatŭ cu toţii şi au ales pre Moysei-vodă în locul lui Barnovschii-vodă, cu a doa domniie. ||

Încep. 1. Au mărsŭ a doa dzi toţi boierii şi gloatele la gazda lui Moyseiŭ-vodă, şi de acolo la curţile viziriului, de au luatŭ căftanŭ de domniie, şi fără zăbavă au purces spre ţară, iară cu căteva dătorii, făcute de cheltuiele ce s-au făcut den asupreala turcilorŭ.

Zac. 2. Nu ieşiia suspinul dentre toţi pentru moartea lui Barnovschii-vodă, ce toţi jăluia pre Lupul-vornicul, căruia toate pîrăle să oblicise. Deci încă den cale au ales Moysei-vodă pre Cehan- vornicul şi pre Roşca-visternicul şi pre Banul, să vie înainte, să prindze pre Lupul-vornicul. Ce precum era paza cestora ce mergea să-lŭ prindze, cu multŭ mai mare pază avea Lupul, şi mai meşter, şi mai cu pază. Avîndŭ ştire de toate cîte i să gătisă, au fugitŭ den Iaşi, şi în cîteva dzile au fostŭ tupilat aicea în ţară pen păduri. Apoi pen Ţara Muntenească au trecut în chipul neguţitorescŭ laŢarigrad. Iară

casei lui şi îmmei sale şi || surori ce au avut, dacă au venitŭ Moyseiŭ-vodă în scaun, nice o asupreală n-au făcut, ce încă socotinţă avea giupîneasa lui şi cuconii de Moysăi-vodă, pre care lucru să poate cunoaşte hirea creştină a lui Moysei-vodă, măcar că ştiia că îndată ce au mărsŭ Lupul-vornicul în Ţarigrad, îmbla după domniie.

Zac. 3. În cale fiindŭ Moysei-vodă, iară lui Abăza- paşea amu venisă porunca de la împărăţiie să să găteadză asupra leşilor, carii aşea supusesă pre moscali, cît craiul leşăscŭ Vladislav nu mai ieşiia den ţărîle Moscului cu oşti. Şi amu pierduse toată puterea a stare împrotiva leşilor moscalii, şi pănă în stoliţa Moscului ţinea cetăţile leşii, şi mulţi din capetele Moscului priimiè să fie craiul leşăscŭ şi la dînşii împăratŭ.

Zac. 4. Deci trimisésă moscalii sol la turci, giuruindu-le Cazanul şi Azderhanul, doă ^* ţări tătărăşti care ţinŭ şi acum supt mîna sa moscalii, numai să le dea agiutoriŭ împrotiva leşilor. Şi le-au dat agiutoriŭ atunceşi, orînduindŭ pre Abăza-paşea cu toate oştile turceşti, cîte sintŭ de la Buda pănă la Nistru, şi ţărîle amîndoaă, Ţara Muntenească şi ţara noastră, şi pre tătari. Şi au lovit întîiŭ ordele lui Cantemir cu trecătoarea Nistrului la Hrinciuc, mai || gios de Hotin, Ţara Leşască, şi robise Podoliia,

şi cu cîtva plean întorcîndu-să, i-au gonitŭ Coneţpolschii-hatmanul, carele era lăsat aicea la margine de crai, pentru paza despre acéste părţi. Şi i-au agiunsŭ pre tătari aicea în ţară, pe Prutŭ, în preajma Cornul-lui-Sasŭ, şi i-au lovit de au scos toţi robii cîţi luasă şi au perit cîţva den tătari.

Zac. 5. În luna lui avgust, v leato 7141, au

sositŭ Moysei-vodă în scaun, şi bine încă neaşedzatŭ, au întrat şi Abăza-paşea cu oşti în ţară, la octovrie 7 ^* v leato 7142 (şi dentr-acesta anŭ sintŭ începute

şi dzilele vieţii mele), cu care depreună şi Moysăi- vodă cu oştile ţărîi au purces spre Ţara Leşască şi au pus tabăra Abăza-paşea pre Nistru, unde cade apa Smotriciului, care apă vine pre la Cameniţă ^*, în Nistru.

Zac. 6. Putérea toată a leşilor era cu craiul asupra Moscului, ce cît au pututŭ a strînge Coneţpolschii-hatmanul oaste şi leşască, şi căzăcească, ca pre 12.000 de oameni, au pus tabăra sa şi el supt Cameniţă, despre capiştea armenească. Iară Abăza-paşea, lăsindŭ tabăra pe Nistru dincoace, precum s-au pomenitŭ, singur cu toate oştile gata de războiŭ, au trecut Nistrul şi au marsŭ direptŭ asupra taberii leşeşti, avîndŭ cu sine de toate oşti, cu tătari, cu

îmbe ţă- ||rîle, Ţara Muntenească cu domnul lor, Matei-vodă, şi ţara noastră ca 30.000 de oameni de războiŭ.

Zac. 7. Leşii grijise şanţurile bine cu puşci şi cu pedestrime şi au ieşit şi ei cu călărimea denafară de şanţuri. Au dat năvală turcii cu mijlocul oştii foarte tare şi aripa den-a-direapta a tătarilor, pănă s-au amestecat cu călărimea leşilor. Iară aripa den-a-stînga, a domnilor, ori nedeprinse hirea ţărîlor acestora la foc, ori nu-i trăgea inima pre munténi şi pre ai noştri să margă creştin asupra creştinului, au stătut mai slabŭ. Iară şi turcii cu tătarîi n-au zăbăvitŭ multŭ, apropiaţi de şanţurile leşilor, pentru focul care da foarte desŭ, cu moarte în turci şi în tătari, ce s-au datŭ şi ei înapoi. Şi s-au mutatŭ Abaza-paşea cu toată oastea despre o vale, care este aproape de Cameniţă, anume Mucşa, şi iară au tocmitŭ oastea. Şi amu cu săbiile zmulte asupra moldovenilor şi a munténilor turcii, să margă de frica lor la năvală. Şi au dat Abaza-paşea al doilea rîndŭ cu toate oştile năvală asupra leşilor şi înfrînsésă o roată de leşi, ce le-au ieşitŭ alte roate în sprejăneală şi n-au făcutŭ nemică nice cu a doa năvală, să poată răzbi tabăra leşască. ||

Zac. 8. Stătut-au războiul peste vréme de chindie, şi să mira domnii cu ce mijloc ari spăriia pre Abaza-paşea de la Cameniţă, că să ia tabăra leşască, pusă la un locŭ ca acéla şi supt o cetate ca acéia, nu era putinţă. Ce au făcut veste pen nişte călăraşi, cum au datŭ călăraşii de nişte oşti căzăceşti cu tabăra legată despre Nădăborŭ, vinitoare într-agiutoriŭ leşilor. Şi den cuvîntŭ în cuvîntŭ, au sositŭ pănă la Abăza-paşea vestea acéia, care vrîndŭ să ştie Abăza-paşea de adevăratŭ şi întrebîndŭ pe Moysăi-vodă, au adus călăraşii înaintea lui, învăţaţi să adeverească lucrul, cum aşea este şi cum au vădzutŭ cu ochii lor peste pădurea Nădăborului oastea. Au stătut în gînduri îndată Abaza-paşa, de purces spre tabăra sa, spre Nistru, vădzîndŭ că n-are ce face şi oştii leşeşti şi socotindŭ şi răceala acestor doă ^* ţări la bătaie, şi au purces într-acéiaşi dzi cu noaptea îndărăptŭ.

Zac. 9. Leşii, încă bucuroşi că s-au mîntuitŭ de nepriietini, n-au gonitŭ, ce au stătut pre loc, păzîndu-şi tabăra lor. Iară Abaza-paşea, să nu să întoarcă de tot fără veste, înţelegîndŭ de unŭ oraşŭ leşescŭ pe Nistru, în gios de Cameniţă, anume Studeniţa, au purces asupra celui tîrgşorŭ, la care puţinei haiduci era de paza cetăţii. Céielaltă gloată, tot ţărănime, strînşi de pen pregiurŭ, au fostŭ || bejenari. S-au apărat doă ^* dzile tîrgul, iară spre a

triia dzi haiducii au fugitŭ cu noaptea spre Cameniţă. Iară ţărănimea toată, cîtă era strînsă acolea, au cădzut în robiie la turci şi la tătari. Acolea, la năvală, au căutatŭ şi alor noştri a merge, iară totuş s-au datŭ ştire haiducilorŭ să fugă, să nu piaie.

Zac. 10. Mare veste siliia Abaza-paşea să scoaţă Studeniţii, şi ce-au fostŭ fruntea de oameni au ales şi i-au trimis la împărăţiie, scornindu-le nume de oameni mari în Ţara Leşască. Şi o fată ce să prilejise între roabe, foarte iscusită de trup, au trimisu-oă la împărăţiie, puindu-i nume că este fata hatmanului leşăscŭ.

Zac. 11. S-au întorsŭ după acéia izbîndă Abaza- paşea spre Dunăre, cu gîndŭ foarte rău şi pre domni şi pre boieri, pentru înşălătura care s-au aflatŭ apoi, c-acéia cu căzacii la Nădăbor, ce s-au fostŭ scornitŭ, n-au fostŭ nemică. Şi dacă au sositŭ aicea la Iaşi, au stătut cu corturi în şes despre mănăstirea Balicăi, şi a doa dzi era aşedzatŭ gîndul lui să prindze pre toţi boierii, să-i puie în obedzi, să-i ia cu sine, să să plătească la împărăţie de ponoslŭ, că i-au fostŭ ţărîle acéstea de sminteală. Ce un turcŭ orbŭ de un ochiŭ, priietin || lui Costin-hatmanul, au des

coperitŭ gîndul lui Abăza-paşea şi au fugitŭ boierii în céiaşi noapte den Iaşi, de-au agiunsŭ pănă în dzuoă la Pobrata mănăstirea.

Zac. 12. A dooa dzi, strîngîndŭ pre Moysei-vodă pentru boieri Abaza-paşea, au datŭ seamă că s-au dus pentru graba birului, întîrdziiat fiindŭ birul. Iară alţii soptiia lui Abăza-paşea că s-au dus boierii la leşi, să-i pornească pe leşi în urma lui. Şi aşea s-au fîrşitŭ venirea lui Abăza-paşea asupra leşilor. În anul 7142 toamna la noevrie, au trecutŭ Dunărea

înapoi, spre scaunul său.

Zac. 13. Şi cît s-au aşedzatŭ, nepărăsit pîrîia pre domni, ales pre Moysei-vodă. Iară Matei-vodă, fiindu-i cirac, ş-au tocmitŭ prea lesne lucrurile la dînsul. Iară Moysei-vodă n-au pututŭ trăi multŭ în domniie de pîrîle lui, ales fiindŭ acolea şi Lupul- vornicul, cunoscutŭ mai deinte lui Abăza-paşea. Ce au domnitŭ Moysei-vodă, după Abaza-paşea, numai peste iarnă. Deci, la primăvară i-au venitŭ maziliia şi s-au dat domniia lui Lupu Vasilie-vornicul ^* de sultan Murat.

Zac. 14. Iară Moysăi-vodă, după maziliia sa den domniie, sătul de binele turcilor, au mărsŭ în Ţara Leşască, petrecut de boieri cîţva pănă la margine, unde-şi apoi, după cîţva ani petrecuţi în odihnă, cu ocine în Ţara Leşască şi cinste de la leşi, ş-au

fîrşit || şi viaţa pre vrémea domniei lui Dabijè-vodă.

Încep. 1. Fericită domniia lui Vasilie-vodă, în care, de au fostŭ cîndva această ţară în tot binele şi bivşug şi plină de avuţiie, cu mare fericiie şi trăgănată pănă la 19 ani, în dzilele aceştii domnii au fostŭ. În anii dentîiŭ cu prepusuri de nepace iară între leşi şi între turci, iară apoi, după trei-patru ^* ai, deşchidzîndu-şi calea Împărăţiia Turcului asupra persului cu soltan Murat pentru Vavilonul, aicea acéste părţi la mare păci şi linişti şi mare fericii era.

Zac. 2. Domniia cum s-au prilejit de-au luat Vasilie-vodă, s-au poménit la domniia lui Moysei- vodă, în capul al cincisprădzecilè, cum fugise Vasilie-vodă de frica lui Moyseiŭ-vodă, de aicea, den ţară, în Ţarigrad. Şi acolea, cunoscut la cîţva den capete şi mai vîrtos lui Abaza-paşea, care era pîrîş lui Moysei-vodă || şi mai multŭ cu nevoinţa

lui, i-au dat soltan Muratŭ domniia, vădzîndu-l omŭ harnicŭ de acéia treabă.

Zac. 3. Dacă au luat domniia, nevrîndŭ să hie nemulţemitoriŭ lui Moysei-vodă, pentru binele lui, ce făcuse casei lui, neamestecîndu-se nice cu un rău asupra casăi lui, au scris carte la Moyseiŭ-vodă cu mare mulţemită pentru oamenii săi, căci n-au avut nice o nevoie şi lăsindu-l în voie unde ari vrea să margă ori spre ce parte volnic, fără nici o grije să fie, şi sfătuindu-l să nu vie la Ţarigrad, pentru multe dătorii ce avea Moysei-vodă în Ţarigrad. Şi să nu bănuiască că ce s-au prilejit aşea, fiindŭ acéste lucruri, ales a domnielor, supt orînduiala lui Dumnedzău, fără care nu iesŭ domnii.

Zac. 4. După aceasta ţărămonie, au purces Vasilie-vodă de la Ţarigrad cu domniia în ţară, în anul 7142. Iară Moysei-vodă, strînsŭ cu casa lui şi cu

Costin-hatmanulŭ den boieri, au trecut în Ţara Leşască.

Zac. 5. Abaza-paşea iară să gătiia cu mare putere asupra leşilor, să-şi mai tocmască lucrurile a războiului celui dentîi care făcusă asupra lui Coneţpolschii la Cameniţă, pănă n-ari oblici împărăţiia că cu rîndul dentîi n-au lucratŭ atîta, || cît da

samă înaintea împărăţiei. Deci îndemna pre împărăţiia iară asupra leşilor şi sta de faţă şi solii moschiceşti la Ţarigrad, nevoitori cu mare făgăduinţă împărăţiei de Cazanul şi de Azderhanul să fie a turcilor. Şi numai ce aştepta şi Vasilie-vodă, neaşedzat bine la domnie, să-i vie porunca de gătire de oaste, iară ca şi lui Moysei-vodă.

Zac. 6. Era şi solul leşăscŭ den Ţara Moschicească pornit de craiul la împăraţiie, anume Trăbinschii, pre carele (dîndŭ ştire craiului Coneţpolschii-hatmanul cîndŭ veniia asupra lui Abaza-paşea cu oşti turceşti) îi trimisesă la împăraţiie craiul, întrebîndŭ de turci ce pricină ar hi stricăciunei de pace cei legate la Hotin cu sultan Osmanŭ. Şi au trecut solul acéla pen ţară, curundŭ în urma lui Abaza-paşea, în dzilele lui Moysei-vodă. Ce oblicindu-l Abăza-paşa, au trimis de l-au opritŭ la Pravadiia, silindu-l să-ş dea soliia la dînsul, temîndu-să să nu se oblicească prin soliia lui acéia cale a lui cum au fostŭ. Ce nevrîndŭ solul să-i dea soliia şi răspundzindŭ că este trimis la singură împărăţiia, nu la unul den paşi, l-au oprit cîtăva vréme. Ce leahul au silitŭ cu mijloace de au datŭ ştire de sine la Poartă că este opritŭ şi au venitŭ poruncă la Abaza-paşea să-l

sloboa- ||dză. Şi numai ce i-au căutatŭ a-l slobodzi. Iară aşe-i stricasă solului lucrurile la împărăţiie, cît nici o cinste n-au avut care să cade solilor şi l-au pornitŭ cu răspunsŭ de scîrbă înapoi, fără zăbavă, şi anume să hie gata Crăiia Leşască iară de sfadă.

Zac. 7. Acela răspunsŭ a turcilor dacă au agiunsŭ la craiul în Ţara Moschicească, că era tot în ţara Moscului cu oşti, şi dîndu-i ştire şi de la margine iară de gătirea turcilor, deci numai ce i-au căutatŭ a sta la tocmală cu Moscul. Şi îndată, lăsindŭ toate într-o parte, au legatŭ cu moscalii pace, cu cîteva oraşe luate de la Moscŭ în partea leşilor. S-au întorsŭ la Varşav craiul, şi îndată au stătutŭ la săimŭ de gătire împrotiva turcilor.

Zac. 8. Înţelegîndŭ turcii că leşii au făcut pace cu Moscul şi mai adevărat den solii moschiceşti, şi era şi solul turcilor la Moscŭ, întărindu-i împrotiva leşilor, şi de aicea den ţară, de la Vasilie-vodă, avîndŭ ştire, au pornitŭ pre solii moschiceşti cu scîrbă pentru nestătoriia lor la cuvîntŭ şi au trimis şi la craiul leşăscŭ solŭ de înoitura păcii, anume pre Şahin-aga, unul den agii divanului, avîndŭ amu

şi cu cazilbaşŭ amestecătură începute pentru Bag- || datul, adecă Vavilonul, Împărăţiia Turcului.

Zac. 9. Pornite oşti leşăşti amu au aflatŭ Şahin-aga spre Cameniţă şi pre singur craiul aproape de Varşeav în tabără, răspundzindŭ lui Şahin-aga, solului turcescŭ, craiul cu scîrbă, pentru stricarea şi călcătura păcii, care cu atîtea giurămînturi s-au făcut la Hotin cu soltanŭ Osmanŭ şi între dînsul.Cîteva conace au mărsŭ cu oşti spre Cameniţă, şi cu acesta răspunsŭ au pornitŭ pre turcul, carile da toată vina pre Abaza-paşea şi cum este gata de perire pentru acéia faptă.

Zac. 10. Fost-au aceasta clătire a leşilor în anul 7143, care oşti mai mare şi mai bine grijite nu să

pomenescŭ în toată Hronica leşască. Ţin minte oamenii bătrîni, carii spun că agiungea tabăra de supt tîrgul Cameniţii pănă la un copaci la cîmpŭ mai multŭ de o milă de loc, că oşti avea gata céle ce era asupra Moscului şi plină Ţara Leşască de mulţime de oameni pre acéle vrémi.

Zac. 11. Iară pănă a sosi craiul leşăscŭ la Cameniţă, Coneţpolschii-hatmanul amu era cu o samă de oşti supt || Cameniţă şi viniia şi cărţi pren Vasilie-

vodă de la veziriul Murtaza-paşea pentru pace, adeverindŭ lui Coneţpolschii că acéia călcătură a păcii, carea au făcut Abaza-paşea fără ştirea împărăţiei, va plăti cu capul, ca un călcătoriŭ de pace.

Zac. 12. Şi aşea omorîndŭ împărăţiia pre Abaza- paşea sugrumatŭ, s-au răşchirat şi gătirea leşilor în vîntŭ, fiindŭ supăraţi şi slujitorii lor de atîta vreme cu oşteniia la Moscŭ. Au stătut pace iară între leşi şi între turci cu înoitura legăturilor de la soltan Osmanŭ, adăogîndŭ şi aceasta legătură între sine pentru tătari, să nu lăcuiască în Bugeagŭ. Omŭ Abaza-paşea vestitŭ cu războaiele asupra persului şi oştean direptŭ!

Zac. 13. La anul după aceasta au purces soltanŭ Murat cu mare gătire asupra persului, şi într-acelaş an au luat de la perşi cetatea anume Răvanul, care apoi, cît s-au întorsŭ soltan Murat înapoi la Ţarigrad, iară au luat-oă cazilbaşii pre sama sa. Iară Vasilie-vodă domniia cu mare linişte şi pace, fără grije ţara, din toate părţile sta toţi de neguţitorii şi de agonesită. Însă lăcomiia nice pre atuncè nu lipsiia, cu dări grele, ce avîndŭ || lăcuitorii ţărîi

vrémi de agonesită, biruia toate acéle greutăţi a domniei.

Zac. 14. În Ţara Ungurească era mari amestecături între Racoţi şi între Betlean Işteoan, feciorul lui Betlean Gabor, pentru domniia Ardealului. Ce au căutatŭ a da locul domniei acéiia Betlean Işteoan lui Racoţi, neputîndŭ avea agiutoriŭ de la Împărăţiia Turcului, pentru gătirea lui soltan Murat iară asupra persului.

Zac. 15. În anul 7145, să rădicasă căzacii cu

Pavliuc-hatmanul asupra leşilor, pentru opreala sa pre Marea Neagră, pre carii Potoţchii, hatmanul leşăscŭ polnii ^*, l-au lovitŭ şi, închidzîndu-le tabăra, au datŭ căzacii viu pre hatmanul său, pre Pavliuc. Şi în cesta anŭ au făcut leşii şi o cetate, anume Codacul, pre Nipru, la pragul cel dentîiŭ a Niprului, oprindŭ pre căzaci să nu îmble pre Marea Neagră, stricîndŭ pacea cu turcii, care opreala lor apoi au răsuflatŭ spre mare pustiitate Crăiei Leşeşti, cu Hmil, hatmanul căzăcescŭ.

Zac. 16. Tot într-acelaşi anŭ, Cantemir-paşea cu ordele sale, peste voia hanului, au ieşitŭ den Crîm şi s-au aşedzat iară în Bugeag, care lucru nesuferindŭ hanul şi mărgîndŭ dodeiala şi de la leşi, carii legasă cu a doa legătură pren Coneţpolschii cu

Murtaza-paşea veziriul, să nu || hie slobodzi tătarîi a lăcui în Bugeagŭ, făcîndŭ dodeială crăiei lor, au ieşit porunca la hanul şi lui Vasilie-vodă, domnului ţărîi noastre, şi lui Matei-vodă, domnului muntenescŭ, să margă cu hanul asupra lui Cantemirŭ. Deci au venitŭ hanul cu oşti şi au purces şi domnii cu îmbe ţărîle asupra lui Cantemir, care, temîndu-să de hanul, au fugit în Ţarigrad, iară ordele lui le-au luatŭ hanul cu sine la Crîm. Şi de pîra hanului la împărăţiie, au perit şi Cantemir, zugrumat în Ţarigrad.

Zac. 17. După ce au pornitŭ pre tătari, hanul, den Bugeag, au lăsatŭ pre doi ^* soltani, fraţii săi, să vie cu dînşii, iară el singurŭ au purcesŭ spre Crîm înainte. Deci cîndŭ au fostŭ la trecătoarea Niprului, s-au burzuluitŭ nohaii şi au lovitŭ fără nedejde pre soltani şi i-au omorîtŭ pre amîndoi. Şi după această faptă, au purces cu coşurile sale spre Ţara Leşască, poftindŭ de la leşi loc, să să aşedze supt ascultarea lor. Îmbla pe la tîrguri, pen sate, tot cîte cu o cruce de lemnŭ făcută la pieptŭ, semnŭ de închinăciune. Ce leşii loc aşea deşertŭ, fără oameni, mai înluntru ţărîi sale neavîndŭ, le-au datŭ cîmpii pe Nipru, între Crilov şi || între Codac, şi era aproape de

20.000 de nohai orda acéia.

Zac. 18. Care lucru vădzindŭ Împărăţiia Turcului, iară, cu a doa orînduială, au pornitŭ cîţva paşi în prejma lor, la anul după scosul lui Cantemir din Bugeag. Şi iară au venit porunca şi la Vasilie-vodă, şi la Matei-vodă, să margă să să împreune cu paşii asupra tătarîlor. Deci de iznoavă au purces Vasilie- vodă cu oşti, al doilea rîndŭ, la Cetatea-Albă, la adunarea paşilor. Iară Matei-vodă au venit pănă la marginea ţărîi sale, şi de acolea au pornitŭ un serdar cu oşti de la sine, iară el singur s-au făcut bolnav şi s-au întorsŭ înapoi. Iară şi Vasilie-vodă, şi paşii fără zăbavă s-au întorsŭ de la Cetatea-Albă înapoi, că pre tătari îi trăsesă amu hanul cu blîndeţă şi cu făgăduinţă de iertare pentru moartea soltanilor şi-i trecusă Niprul, pre unii în Crîmŭ, iară pre alţii i-au aşedzatŭ pre cîmpii Donului. Iară moartea soltanilor mai pre urmă tot n-au lăsatŭ hanul nerăscumpărată.

Zac. 19. Ce cîţi era din singele lui Cantemirŭ mai capete, într-una de dzile, cu meşterşug i-au împărţitŭ, pre unii || la o samă de agii curţii sale,

la ospăţŭ, văz Doamne, pe alţii la alţi agi, şi la masa sa oprindŭ pre unii. Şi la acéla ospăţŭ i-au omorîtŭ pre toţi cîţi era Cantemireşti mai aproape. Şi de atuncé s-au stînsŭ acéia răgulă la dînşii, care era mai frunte decît toate ordele, precum pre acéste vrémi sintŭ Şirăneştii. Unul den Cantemireşti atuncea, anume Azametŭ-mîrza, pre carile l-am apucat şi ieu, dvorean la craiul leşăscŭ Vladislav, neprilejindu-se la acéla ospăţŭ ce le făcusă hanul, au scăpat den Crîm în Ţara Leşască şi slujiia la craiul leşescŭ între dvoreani şi avea de la craiul leafă.

Zac. 20. Într-acesta anŭ, au luatŭ căzacii Donului Azacul, cetate turcească pre apa Donului, care apoi au dat-o de bunăvoie Moscul turcilor înapoi. Isarŭ au îmblatŭ la acesta mijlocŭ pentru acéia cetate la Moscŭ, omŭ aicea în ţară pe acéle vrémi vestitŭ cu neguţitoriia în Ţara Moschicească.

Zac. 21. Iară întorsul lui Matei-vodă de la margine, mergîndŭ al doilea rîndŭ la Cetatea-Albă, n-au fostŭ fără pricină, ce avîndŭ mare neprietenşug Matei-

vodă cu Vasi- ||lie-vodă, de-ndată ce au stătut Vasilie-vodă la domniie, făcuse multe amestecături la paşea pe acéia vréme de Silistria. Deci, s-au temutŭ a mérge Matei-vodă, de acéle amestecături, ce-l amestecasă Vasilie-vodă la paşa şi ^* la Poartă, ce, precum s-au pomenit mai sus, au trimis oaste, iar el singur s-au întorsŭ la scaunul său.

Zac. 22. Era la împărăţiia lui soltan Murat pre acéle vrémi toate trébile şi lucrurile împărăţiei pre doi oameni, carii era musaipi la sultan Murat, unul silihtar, ce era înluntrŭ, care slujbă este de împărăţiie foarte aproape, adecă spătar, ce poartă spata ori buzduganul după împăratul, al doilea, cîzlarŭ-aga, care este pre toată casa împărătească şi pre féte mai mare. Aceşti doi purta toată împărăţiia, veziriia înaintea lor era foarte slabă. Cîndŭ să aduna veziriul cu unul de acéia, spun că le săruta poala hainelor.

Zac. 23. Deci pre unul de acéle capete la împărăţiie, pe silihtar-paşea, îl cuprinsesă Matei-vodă cu dările, iară pre cîzlar-aga, Vasilie-vodă, şi ieşiia isprăvi şi lui Vasilie-vodă de la împărăţiie şi lui

Matei- ||vodă, pren chipuri mai sus pomenite. Covîrşiia cu atîta Matei-vodă pre Vasilie-vodă, că avea Matei-vodă şi cu megieşii mare priietinşug, ales cu ungurii. Iar Vasilie-vodă nici cu un megiieş, precum am apucatŭ şi noi acéia domnie, viaţă bună n-au avut, den nebăgare samă pre nime den megiieşi.

Zac. 24. O! nesăţioasă hirea domnilor spre lăţire şi avuţie oarbă! Pre cît să mai adaoge, pre atîta rîhnéşte. Poftile a domnilor şi a împăraţilor n-au hotar. Avîndŭ multŭ, cum n-ari avea nemică le pare. Pre cîtŭ îi dă Dumnedzău nu să satură. Avîndŭ domnie, cinste şi mai mari şi mai late ţări poftescŭ. Avîndŭ ţară, şi ţara altuia a cuprinde cască, şi aşea lăcomindŭ la altuia, sosescŭ de pierdŭ şi al său. Multe împărăţii în lume, vrîndŭ să ia alte ţări, s-au stînsŭ pre sine. Aşea s-au stînsŭ împărăţiia lui Darie-împăratŭ de Alexandru Machidon, vrîndŭ să supuie ţărîle greceşti şi toată Machidoniia Darie, au stînsŭ împărăţiia sa, de au cădzutŭ pre mînule lui Alexandru Machidon. Aşea împărăţiia Cartaghinii, vrîndŭ să supuie Rîmul, au cădzutŭ la robiia rîmlénilor. Aşea Pirŭ-împăratŭ, vrîndŭ să ia Italiia, au pierdut || ţărîle sale. Aşea şi Mihai-vodă,

vrîndŭ să hie crai la unguri, au pierdutŭ şi domniia Ţărîi Muntenéşti.

Zac. 25. Aşea şi Vasilie-vodă, avîndŭ fericite vrémi de domniie în pace den toate părţile, că şi ţara nu era nici cu o datorie îngreuiată, fără nice o dodéială despre turci, carii avea începută sfadă cu perşii şi într-acele părţi sta cu valuri, au începutŭ svadă cu Matei-vodă, domnul muntenéscŭ, pentru domniia acei ţări, ori că nu-l încăpea Muldova, ca pre un omŭ cu hire înaltă şi împărătească, mai multŭ decît domnească, ori că siliia să vadză pre fecioru- său, Ionŭ-vodă, la domnie, care hire au părinţii spre feciorii săi să-i vadză în viaţa lor ieşiţi la cinste. Domnii la domnii pre feciorii săi poftescŭ să-i vadză ieşiţi, boierii la boierii, slujitoriul să bucură să-şi vadză de slujitorie pre feciorul său harnic, pementeanul de hrana pămîntului pre feciorul său destoinicŭ pofteşte să-l vadză. Ori că l-au îndemnatŭ pre Vasilie-vodă mare netocmală şi nepriietenşug ce avea mai de demultŭ, încă den boieriia sa, scoasesă domniia Ţărîi Muntenéşti de la împărăţiie, pre mijlocul lui cîzlar- ||aga şi paşii de Silistria,

feciorului său, lui Ion-vodă.

Zac. 26. Prostatec îl ţinea Vasilie-vodă pre Matei-vodă. Deci, avîndŭ şi pre veziriul în partea sa, au făcut oşti de ţară şi au purces în Ţara Muntenească asupra lui Matei-vodă, lăsindŭ în scaun pre fecioru-său, pre Ion-vodă. Iară singur au întrat cu oşti în Ţara Muntenească, cu ştirea veziriului şi a paşii de Silistria. Oşti avea cîteva, iară tot de ţară şi lefecii şi céialaltă oaste, fără puţinei sîrbi, ce avea în leafă, călări.

Zac. 27. Iară şi Matei-vodă, domnul Ţărîi Muntenéşti, nu dormiia, ce apărîndŭ al său, avea oşti şi streine şi de ţara sa, ales pedestrime, hiecîndŭ avea pănă la o mie în leafă, fără dărăbanţii de ţară şi călări de ai noştri moldoveni, acolo merşi în leafă, cărora numele era livinţii, şi leşi călări ţinea pururea cîte 200 şi deosebi unguri călări. Şi dideasă ştire şi la arcalele sale, ce avea la împărăţiie, de silă ce-i făcea Vasilie-vodă. Deci, cu mijlocele lui silihtar-paşea, bine n-au intrat Vasilie-vodă în Ţara Muntenească, la o vale care să chiamă Rîbna, l-au tîmpinatŭ un ceauşŭ de la împărăţie cu poruncă numai să să întoarcă Vasilie-vodă îndărăptŭ. Şi

în urma || ceauşului au sositŭ şi o samă de oşti a lui Matei-vodă.

Zac. 28. Numai ce au căutat lui Vasilie-vodă a să întoarce înapoi, vădzîndŭ cartea împărătească şi cine era soltanŭ Murat-împăratul, nu era de-a şuguire cu dînsul. Deci purcegîndŭ îndărăptŭ Vasilie-vodă, să simeţisă munténii şi în chipul goanei, să gonească pre oştile lui Vasilie-vodă, lovisă la coada oştii. Ce s-au întorsŭ apoi oştile de ţară şi singur Vasilie-vodă şi au înfrîntŭ pe munténi şi au prinsŭ cîţva vii şi au şi peritŭ den munténi cîţva. Vasilie-vodă apoi după acéia au ieşitŭ îndată den Ţara Muntenească, plinindŭ porunca împărăţiei şi şedzindŭ cîteva dzile la Ploscuţéni, la Putna ^*, de acolo au pornitŭ pre ceauşul cel împărătescŭ, iară singur s-au întorsŭ şi au venit în scaunŭ.

Zac. 29. Era pre acéle vremi veziriul Tabani Buiuc, carile ţinea cu Vasilie-vodă, şi paşea de Silistria, iară aşea şi numai să scoaţă pre Matei- vodă să pusésă cu toată voia. Şi fără ştirea împărătească ieşiia de la veziriul isprăvi de domnia Ţărîi Munteneşti lui Ionŭ-vodă,feciorului lui Vasilie-vodă. Cum şi atuncea, dacă au vădzut veziriul împiedecate isprăvile dentîi de silihtariul, au făcut altele, la singur || paşea de Silistria, să ducă el singur pre

feciorul lui Vasilie-vodă în scaunul Ţărîi Munteneşti, care lucruri apoi au mîncatŭ capul veziriului, oblicindŭ împărăţiia pen silihtariul războaiele şi vărsările de singe între domni, de unde să pogoară. Nice te mira cum de au pututŭ domnii a îmbla în zarve fără ştirea împărăţiei, şi ales la un împărat leu ca acéla. Deci să ştii că ţărîle pre atuncè acéstea nu era aşea supuse, ce într-altă voie veghiată, şi să temea turcii să nu se dea Ţara Moldovei în partea leşilor, carii era pre acéle vrémi foarte tare, cît să siia împărăţiia de sfada leşilor, şi ales avîndŭ amu începute războaie cu perşii, precum ţi s-au pomenit. Ce era bucuroşi că să sfădescŭ aceste ţări între sine şi poţi pricepe şi pre domniile acéstea aşea de îndelungate, 19 ani Vasilie-vodă domnŭ, iară Matei-vodă pănă la moarte, aproape de 30 de ai la domniie. Alte vacuri să socoteşti ţărîlorŭ acestora pre atunci.

Zac. 30. Cu al doilea isprăvi de domniia Ţărîi Muntenéşti au socotitŭ Vasilie-vodă cu altă cale. Avîndŭ acéia şi de la veziriul ştire, au pornit pre Ion-vodă la paşea de Silistria cu cîţva boieri, să-l ducă paşea în scaun. Şi trimisésă înainte la paşea pre Enachie Catar- ||giul vel-postelnic, să mai întă

rească lucrurile păn-a veni Ion-vodă. Ce şedzîndŭ acolea la paşea Catargiul, aşteptîndŭ sosirea lui Ion-vodă, au simţit lucrurile într-altŭ chip, că-l agiunsésă pre paşea iară alte porunci împărăteşti pren silihtariul şi-i unsesă osiia şi paşii Matei-vodă. Deci vădzindŭ Catargiul lucrurile într-altŭ chip şi amirosindŭ că, cît ari sosi Ionŭ-vodă la paşea, va să-l oprească şi să-l trimiţă la împărăţiie, au dat Catargiul ştire la boieri ce era pe lîngă Ion-vodă, amu aproape de Dristor, la un satŭ, şi îndată s-au întorsŭ Ion-vodă can cu fuga de grijea paşii şi au ieşit şi a doa ispită pentru domniia Ţărîi Muntenéşti.

Zac. 31. Iară nici cu atîta nu s-au lăsat Vasilie- vodă, ce, îndemnatŭ şi de veziriul şi ca o nemică socotindŭ a călca pre Matei-vodă, iară au strînsŭ oşti, şi cu mai bună gătire, cu pedestrime, cu puşci, şi iară au purces în Ţara Muntenească asupra lui Matei-vodă, şi cu acéia nebăgare în samă de Matei- vodă, cît aicea în locul său pusesă domnŭ pre fecioru-său, Ion-vodă, în scaunul ţărîi, cu boieri, cu ispravnici, cu domniie deplină, ţiindŭ ca-n palmă domniia Ţărîi Munteneşti. Iară lunecoasă sintŭ lucrurile războaielor şi în puterea lui Dumnedzău mai multŭ stau. Nice unŭ nepriietin, cît de slabŭ

hie, cum să nu-l ţiie nimea, nece-l ţinŭ || oşténii cei direpţi. Şi bine au dzis unul: „Bella momentisconstant“, adecă: „Războaiele în clipala ochiului stau.“ Că atîta era numai să ie acéla războiŭ Vasilie-vodă şi să să aşedze în domniia Ţărîi Muntenéşti. Iară roata lumii nu aşea cum gîndeşte omul, ce în cursul său să întoarce.

Zac. 32. De care silă n-au pututŭ nice silihtariul a-i trimite alte isprăvi lui Matei-vodă, să nu să de tot descopere cu îmbletele împrotiva veziriului, să-i răsaie ceva împărăţiei cu scîrbă în partea sa, că, ales la turci, foarte cu siială sintŭ toate şi cu mare meşterşug şi taină strică unul altuia cîndŭ va unul pre altul să-l surupe. Că să pîrască a vedére, şie strică cine începe pîra. De multe ori cu laudă pre nepriietinul său mai curundŭ coboară şi ales supt împărăţiia lui soltan Murat cu mare siială era toţi. Iară totdeauna trimitè silihtariul pre taină la Matei-vodă, îmbărbătîndu-l să stea împrotiva lui Vasilie-vodă, să-l bată, iară despre scîrbă împărătească să nu poarte grije, că ieste grija lui. Deci şi Matei-vodă ş-au strînsŭ oastea toată, şi vădzindŭ că Vasilie-vodă trage cu oştile sale spre Bucureşti, nu spre Tîrgoviste, au coborîtŭ şi elŭ spre Bucureşti cu oşti. ||

Zac. 33. Vasilie-vodă, dacă au sositŭ la Praova, la sat anume Ojogenii, ştiindŭ din limbi de gătirea lui Matei-vodă împrotiva sa şi cu oşti cîteva şi streine şi de ţară, au făcutŭ sfat acolea la Ojogeni, socotindŭ şi trecătorile apelor, şi locuri închise de păduri de pen toate părţile, şi de bîhnişuri, înţelegîndŭ pre Matei-vodă că anume locuri ca acélea pofteşte să dea războiŭ, fiindŭ oştile mai tare hiecare la locul său şi la strîmtori, împrotiva oştilor celor streine hiecîndŭ cei de loc sintŭ mai tari, au ales cu sfatul să nu treacă Praova, ce să stea acolea la cîmpŭ, să tragă pre Matei-vodă, să iasă cu oştile sale la cîmpŭ. Şi alegîndu-se sfatul, au purces toate oştile lui Vasilie-vodă în jacuri în podgorii, pe supt munţi, încotro să bejenise toată Ţara Muntenească, de pen toate acéle olate, pănă în Praova.

Zac. 34. Şi aşea cu acela sfat — ce svétnici or hi fostŭ aşea de buni de războaie pre atunci — răşchirată oastea pe la jacuri, în loc au priceput Matei-vodă lucrul şi îndată au purces spre Praova. Şi direptŭ în prejma Ojogénilor, unde era Vasilie-vodă cu corturi, au stătut la trecătoare, dîndŭ ştire den cîteva puşci ce avea cu sine, şi îndată au început a tréce oastea || în vad. Tot călăreţul au trecut cîte un pedestraş după sine şi au stătut în tocmală cu

oştile, dencoace de Praova, tocmindŭ oastea pedeastră cu focul şi cu puşcile între oastea călăreaţă şi au purces cu toată oastea stolită asupra taberii lui Vasilie-vodă.

Zac. 35. Nu avea de ce să apuca Vasilie-vodă cu oastea răşchirată în toate părţile şi aşea venire asupră degrabă a lui Matei-vodă şi întemeiată. Că oşténii lui Vasilie-vodă, unii veniia cu plean îngreuiaţi, neştiindŭ lucrul ce este, alţii, spăimaţi de sosirea oştilor aşea degrabă, mai multŭ de gătire la fuga îndată au stătut, nu de război. Şi aşea şpîrcuită oastea şi fără nice o tocmală, au plecat şi Vasilie-vodă fuga şi toată oastea, cîtă nu era dusă în pradă, lăsîndŭ şi corturile, şi puşcile, şi pedestrimea toată pre mîna lui Matei-vodă. Şi de grijea gonaşilor, Vasilie-vodă au lăsat drumul pe care venisă, ce de-a direptul au năzuit la Brăila.

Zac. 36. La Brăilă zăbăvindŭ Vasilie-vodă cîteva dzile, şi Matei-vodă dedésă ştire de olac la paşea îndată de izbînda sa asupra lui Vasilie-vodă. Aşea de sîrgŭ lucrul, ori cu ştirea paşii, ori dentru sine agii de Brăila şi de Mecinŭ sfătuiia să prindze pre Vasilie-vodă, să-l trimiţă la paşea. Şi să nu hie dat ştire Stamatie, ce au cădzutŭ apoi || stolnic la

Vasilie-vodă şi la alte domnii, pre urmă şi postélnic mare, ar hi încăput Vasilie-vodă la prinsoare. Ce şedzîndŭ sara la masă, i-au dat ştire şi de la bucate s-au sculatŭ, pentr-o grădină, peste un gardŭ, suindŭ de pe spinarea unuia din slujitori, şi acolo i-au scos calul şi au ieşitŭ cu fuga din Brăila, la Gălaţi, lăsindŭ toate în Brăila, cîte nu rămăsesă la Ojogeni.

Zac. 37. Înţelegîndŭ Ion-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă, poticala tătîne-său în Ţara Muntenească, au strînsŭ boierii ce era puşi la boierii pe lîngă sine şi le-au dzis, cum el, nefiindŭ de domnie, pentru slabă sănătate ce avea (că era Ion-vodă omŭ slabŭ şi deznodatŭ şi de mîni şi de picioare, cum n-ar hi fostŭ feciorul lui Vasilie-vodă, care era ca un leu şi la hire, şi la trup), iară tătîne-său lasă scaunul domniei. Şi au venit Vasilie-vodă iară în scaun.

Zac. 38. Iară Matei-vodă jeluindu-se şi la împărăţiie de pradă ce făcuse oştile lui Vasilie-vodă şi la megieşi, să-şi întoarcă călcătura ce făcuse Vasilie-vodă Ţărîi Munteneşti, legasă cu Racoţii, cneadzul Ardealului, tatăl lui Gheorghie Racoţi, lucrul, fiindŭ şi Racoţii rănit cu nebăgarea în samă megieşii lui de Vasilie-vodă, au pornit neşte oşti asupra lui Vasilie-vodă ^*, cu Ionŭ-vodă Moghila ^*, feciorul lui Simion-vodă, care le era la Ardeal aşedzat, după războiul de la Ştefăneşti, care era între feciorii

lui Simion-vodă, şi între feciorii lui || Ieremie-vodă pentru domniia ţărîi. Şi amu pănă în Trotuş coborîţi ungurii şi oştile munteneşti păn la Milcov sosiţi, au schimbatŭ Racoţi sfatul cu Matei-vodă. Ori temîndu-să de împărăţiie, înţelegîndŭ patima veziriului, ori altă socoteală le-au venit, au întorsŭ şi pre Ion-vodă cu oştile îndărăptŭ şi s-au întorsŭ şi munténii. Ieşisă casa lui Vasilie-vodă spre Huşi de spaima acéia. Şi pre vrémea coborîtului acestor oşti asupra lui Vasilie-vodă, au peritŭ şi Gorgan, şi Sămăchişă-căpitanul, şi Cîrste-visternicul den prepus de la domnie pentru vicleşug.

Zac. 39. Deci după acéste zarve, numai ce i-au căutat a sta lui Vasilie-vodă la pace, vădzîndŭ şi primejdia veziriului, curundŭ după acéia, să nu să mai aţiţe lucrurile asupra sa. Cum n-ar hi fostŭ fără primejdiie Vasilie-vodă atuncéşi, de n-ar hi stătut împărăţiia după lucrurile împrotiva perşilor, care curundŭ după acéia au purces cu toată putérea asupra Vavilonului. Ori de la cei doi megiieşi n-ar hi fostŭ fără răscoală, de nu s-ar hi spăimat Racoţi şi Matei-vodă cu moartea veziriului. Şi sta în cumpănă soltan Murat: asupra Azacului va merge, că încă nu-l didésă moscalii, au asupra Vavilonului? Ce viindŭ cu acéia veste Isarŭ, că or da Azacul moscalii, au purces asupra Vavilonului. Iară pănă a să înţelege pur- ||cesul, acéste ţări era supt grije că

va veni împărăţiia spre acéste părţi cu oşti. Fost-au acéste zarve între Vasilie-vodă şi între Matei-vodă în anul 7144 şi în anul 7145.

Zac. 40. Iară primejdia veziriului Tabani Buiuc,

anume cum au venit, de au perit de soltan Murat, aşea au fostŭ: după răzsipa de la Ojogeni oştilor lui Vasilie-vodă, face Matei-vodă ardzehal, adecă răvaş de jalobă, la singur împăratul, şi aflîndŭ omŭ de acéia treabă, să dea acéia jalobă la singur împăratul au purces omul acéla cu cărţile şi, ştiindŭ rîndul, au păzit cîndŭ au ieşit împăratul la primblare cu vînătoare la cîmpŭ. S-au făcut omul a mérge de olac pe denaintea împăratului, anume să-l vadze. Şi aşea vădzîndu-l împăratul mărgîndŭ tare, au trimis de l-au oprit şi au pus de l-au întrebatŭ de unde vine. El au răspunsŭ că vine den Ţara Muntenească cu cărţi la împărăţiie, să ştie împărăţiia de mare vărsare de singe şi pradă ce s-au făcut în Ţara Muntenească de Vasilie-vodă, care au venitŭ cu oşti asupra lui Matei-vodă. În loc au trimis împăratul de i-au luat cărţile şi au cetit ardzahalul cel cu jalobă asupra lui Vasilie-vodă, pomenindŭ că să laudă Vasilie-vodă că are isprăvi de la veziriul, să hie domnŭ şi în Ţara Muntenească,

şi în Ţara Moldovei. Atunci || au avut vréme silihtariul asupra veziriului, căindŭ ţărîle, cum să strică ele înde sine şi să pradă. De care jalobă, focŭ s-au făcutŭ împăratul, soltan Murat, pre veziriul, înţelegîndŭ că de la veziriul să coboară acéle amestecături. Ce dentăi au trimis pre omul cu toate acéle scrisori, să vadză şi vezirul. Ce au dzis silihtariul cătră împăratul că omul îndată va peri de veziriul. Deci i-au dat hasăchii şi i-au învăţat singur împăratul: „Pre acestŭ omu iară să-l aduceţi la mine“. Şi aşea au fostŭ: l-au dus hasăchii la veziriul şi, dacă au înţelés veziriul, au vădzutŭ că este rău de dînsul. Au vrut să oprească pre om, ce hasăchii i-au spus porunca care au de la singur împăratul, să-l ducă pre omul iară la împăratul.

Zac. 41. Scosesă veziriul daruri hasechiilor, să lasă pre omul la dînsul, ce nu s-au cutedzat hasechii de silihtariul a face peste poruncă. Iară să nu hie fostŭ omul de faţe, putea să tocmască veziriul lucrurile sale, dzicîndŭ că au fostŭ un marghiol de cei de Ţarigrad şi au spus menciuni, că de aieste să fac multe la turci, sau s-ar hi uitatŭ la împărăţie, care de lucrurile a toată lumea gîndindŭ, céle mai mănunte le tréce cu gîndul. Ce păziia acestŭ lucru silihtariul, să nu scape vréme ca acéia asupra veziriului. Şi înoindŭ scîrba împărăţiei silihtariul, ||

au chemat pre veziriul împăratul, şi, după mustrare că strică ţărîle fără ştirea lui, l-au omorît. Şi aşea au ieşit veziriului aceluia zarvele între domni. Acestè am înţăles de la boieri bătrîni de sfatŭ pre acéle vrémi.

Zac. 42. Curundŭ după acéste svade cu Matei- vodă, să potoale Vasilie-vodă sunate zarvele, pre fecioru-său, pre Ion-vodă, l-au tremis la Ţarigrad, unde-şi s-au săvîrşit şi viaţa nu pestiţi ani. Şi s-au săvîrşit într-aceşti ai dzilele şi doamna dentîi a lui Vasilie-vodă, fata lui Bucioc. Şi după moartea doamnei, au trimis Vasilie-vodă pre Catargiul în Ţara Cerchijască, şi de acolea i-au adus doamnă, fata unui mîrzac de ai lor, cu care au trăit apoi pănă la săvîrşitul său.

Zac. 43. În anul 7146 au luat sultan Murat

Vavilonul cu mare vărsare de singe de la perşi, după patru ^* luni den ce dzi începuse a bate oraşul. Spune istoriia să hie fostŭ 30.000 de oşteni în Vavilon. Ce aceie gătire făcusă şi sultan Murat asupra perşilor, cît singur Vavilonul. Iară tot Misiriul şi paşii ce sintŭ peste arapi i-au pornit despre Marea Roşie, de au lovitŭ şi dintr-acolea ţara persului şi le-au luat turcii şi dentr-altă parte || o scală

foarte mare. Şi aşea îndoitŭ persul n-au putut da nici un agiutor Vavilonului.

Zac. 44. Sultan Murat într-acolea zăbăvindu-se cu oştile, iară aicea, în céste părţi, sta fericite vacuri, şi linişte, şi pace întemeiată den toate părţile, fiindŭ în pace amu Vasilie-vodă şi cu megiiaşii. Şi într-aceşti ani au zidit Vasilie-vodă şi lăudate mănăstiri, şi aicè, în oraşul Ieşilor, întîi supt numele a trei sfinţi învăţători a besericii, ce să dzice Trieh Svetitelei, mai pe urmă mănăstirea, a doa mănăstire, a Golăi, cu făptură, cum să vede, peste toate mănăstirile aici în ţară mai iscusită. Golăè îi dzic pre numele unui boieriŭ, anume Golăi, carele într-acela loc au avutŭ făcută o besericuce de piatră. Şi în ceşti ai au adus Vasilie-vodă şi moaştiile a sfintei prepodobnei Paraschevei, în anul 7148 ^*, căriia svinte viaţa şi de pe ce locuri au fostŭ,

să citeşte viaţa ei petrecută cu mare dumnedzăire în Minei, în luna lui octovrie în 14 dzile.

Zac. 45. Acestŭ domnŭ au făcut ca de iznoavă şi curţile céle domneşti în Iaşi ^*, casele cele cu cinii, grădini, grajdiuri de piatră, tot de dînsul sintŭ făcute. Şi multe locuri au aşădzat, care au stătutŭ multe vrémi stătătoare. Că de au fostŭ || cîndva

vrémi fericite acestor părţi de lume, atuncea au fostŭ. Plină Ţara Leşască, oi dzice, de aur, la care pre acéle vrémi curea Moldova cu boi de negoţ, cu cai, cu miiere, şi aducea dintr-acéia ţară aurŭ şi argintŭ. Oi putea dzice că săracŭ nu să afla pre acéle vrémi, doară care nu-şi vrea să aibă. Ţara Leşască la acéia scară de fericie să suisă, precum şi singuri leşii dzic şi scrisorile lor, care nici o crăie pre acéle vremi nu era deoprotivă; în bine şi în dezmierdăciune pre atuncea leşii şi aşea şi ţara noastră.

Zac. 46. Iară di pe acéle vrémi să cunoaşte păharul lui Dumnedzău aproape de schimbare şi curundŭ spre alte mai cumplite vrémi. Că era la mare zburdăciune ţărîle acéste. Şi care ţări să suie prè la mare bivşuguri, zburdeadză hirea omenească peste măsură, şi zburdăciunea naşte păcatul, şi pre păcatul urmadză mînia lui Dumnedzău. Aşea Ţara Léşască era la mare zburdăciune, aşea şi aicea ţara şi singur domnulŭ Vasilie-vodă, cu silă a cîteva case de boieri, luîndu-le fétele peste voia părinţilor la ţietorie. Iară oamenii de casa lui, nepoţii lui Vasilie-vodă ^*, ca mai mare sile făcea, luîndŭ băieţii oamenilor în silă la curvie, care toate fapte

mai pe urmă s-au arătat cu mare osindă || asupra casei lui Vasilie-vodă.

Zac. 47. În ceşti ani, după ce au aşădzat sultan Murat Vavilonul spre Împărăţiia Turcească, s-au întorsŭ în Ţarigrad şi să găta tare asupra léşilor, să răscumpere ruşinea lui soltan Osmanŭ, deşchidzîndu-şi calea pen Ardeal, să lovască peste munţi de-a diréptul spre Liov. Ce i-au tăiatŭ atuncea curund putérnica mîna lui Dumnedzău dzilele. Şi după moartea lui sultan Murat, au stătut în locul lui sultan Ibraim, frate-său, omŭ dat cu toată hirea spre zburdăciuni. Şi cu împărăţiia lui iară au hălăduit ţărîle acéstea de răscoale.

Zac. 48. Începuse în ceşti ani Racoţi cel bătrîn svadă cu némţii, căruia era orînduită oaste şi de aicè, de la noi den ţară, şi den Ţara Muntenească. Ce n-au ţinut multŭ aceia sfadă, curundŭ au venit la tocmală cu împăratul nemţăscŭ. Iară prădasă cîtva loc cu ai noştri în Ungurimea-de-Sus. Apostol de Orheiŭ au fostŭ serdarŭ într-acéia oaste cu Racoţii.

Zac. 49. În anul 7153 au făcutŭ şi nunta fiicăi

sale Vasilie-vodă, cei mai mari, doamnei Mariei, după cneadzul Ragivil, om de casă mare, den cnédzii Litfei. Numai cu ce inimă şi sfatŭ au făcut acéia casă după omŭ de lége calvinească, care este scornită de || un mitropolit de Fiandra de supt ascul

tarea papei de Rîmŭ, peste legăturile săboarelor cu multe dumnedzăireşti minuni legate. Iară calvinul numai pre singure pohtele sale trupeşti, osebite de sfînta săbornică besérecă, au scornitŭ acéia lége, la care, ca la o lége slobodă, în puţină vréme au cursŭ toată Fiandra şi Englitera. De mirat au rămas vacurilor această casă cum au putut suferi inima lui Vasilie-vodă să să facă. Şi multă vréme s-au frămîntatŭ acestŭ lucru în sfat, şi cîţva boieri pre atunci apăra acestŭ lucru să nu hie, ales Toma-vornicul şi Iordachie-visternicul, care capete de-abea de au avut cîndva această ţară, sau de va mai avea. Ei dzicè lui Vasilie-vodă şi pentru légea rătăcită, şi un lucru nu fără grije despre Împărăţiia Turcului. Iară Toderaşco-logofătul şi Uréche-vornicul sta asupra aceştii nunte să să facă.

Zac. 50. Avea Vasilie-vodă pozvolenie de la turci, ce era acéia voie din bani, nu din inima turcilor. Şi aşea s-au făcut nunta aicea în Iaşi, la care cîţva domni den Ţara Leşască singuri cu chipurile sale au fostŭ, cu curţile lor şi Pătraşco Moghila, feciorul lui Simionŭ-vodă, mitropolitul de Chievŭ. Iară soli tri- ||mişi era de la Racoţi, cneadzul Ardealului,

Chimini Ianăş, cu daruri şi de la Matei-vodă, domnul muntenéscŭ, singur Ştefan, mitropolitul Ţărîi Muntenéşti, şi Radul-logofătul, şi Diicul ^*-spătariul, că să împăcase amu domnii între sine.

Zac. 51. N-au lipsitŭ nemică den toate podoabe, cîte trebuia la veselie ca acéia, cu atîţè domni şi oameni mari den ţări streine. Meşteri de bucate, aduşi dintr-alte ţări, dzicături, giocuri şi de ţară, şi streine. Curtea podobită toată şi strînşi boierii şi căpeteniile ţărîi, feciori de boieri, oameni tineri la alaiuri pe cai turceşti cu podoabe şi cu peţiene la şlice. Şi aşea, cu petrecănii, trăgînîndu-se veseliia căteva săptămîni, au purces cneadzul Ragivil cu doamna sa în Ţara Leşască cu dzestre foarte bogate.

Zac. 52. La anul, simţindu-se Crăiia Leşască în vîrtute, îndemnat de papa de Rîmŭ şi de veneţiiani, carii avea dodiială de la turci la ostrovul Critului, au făcut sfat cu senatorii craiul Vladislav, numai să înceapă sfadă cu turcii, adecă cu împărăţiia lor, de care gătirea lui şi la ce au ieşit apoi acéla sfat ceti

vei povestea mai gios, la rîndul său. Iară soli || trimiţindŭ la toţi craii creştineşti craiul leşescŭ, aicè, la Vasilie-vodă, pre cneadzul Ragivil au lăsat soliia cu această treabă, fiindŭ viitor Ragivil, la anul după nuntă, la socru-său, aicea în ţară. Care soliia au credzut Vasilie-vodă îndată şi au priimit să fie una cu leşii, cît şi birul amu oprise a anului céluia, şi pornisă pre aga birului fără bir, răspundzindu-i că nu s-au pututŭ strînge birul pentru sărăcia oamenilor. Ce dacă au stătut la voroavă cu boierii pentru opritul birului şi într-un rîndŭ, şi într-altul, spun să hie dzis Petriceico, vornicul de Ţara-de-Sus, pre carele îl ţinea ei mai prostatec dentr-alţii în sfatŭ: „Eu aşi dzice să nu oprim noi birul păn’ nu om vedea că trec leşii Dunărea“. Şi acéla cuvîntŭ au întrat îndată în gîndul lui Vasilie-vodă şi au răpedzitŭ după aga şi l-au oprit la Gălaţi, pănă au gătitŭ birul, şi l-au încărcat şi l-au pornitŭ. Aşea ferescŭ pre domni şi ţărîle voroava cu svatul de primejdii. Că pentru acéia au dat Dumnedzău să aibă împăraţii, craii, domnii, cîrmuitorii ţărîlor, să aibă svétnici pre lîngă sine, cu carii, vorovindŭ o treabă, să frămînte cu voroava lucrul, şi unul una, altul alta răspundzindŭ, să lămureşte lucrul care este mai spre îndemînă. Iară ce fac domnii ||

singuri den gîndurile sale sau den şoapte rar lucru iesă la folos, că încă în lume omŭ n-au născutŭ pănă acmu ca acéla, să nu-i trebuiască voroava cu svat, că deşi gîceşte cîrmuitoriul cîte o treabă, încă tot să nu să încreadză c-au gîcitŭ pănă nu să întăreşte părerea lui cu voroava şi altor păreri. Deci ce ai gînditŭ că este bine, dacă să mai tocmescŭ cu gîndul tău, ce ai gînditŭ că este cu cale, încă a doi sau a trei socoteala, fără greş pre acéla lucru să stai, că nu te va înşela. Iară ce-ţi pare numai a singur că este bine, şi alţii toţi dzic că este într-altŭ chip, să nu crédzi acéia socoteală, că te amăgeşte. Multe lucruri ne parŭ că sintŭ gîcite, iară apoi, dacă mai laşi vrémea socotelii, afli departe, mai pre urmă, într-altŭ chip. La mulţi domni mare smentele am vădzutŭ den şoapte sau nesfătuit amu, în vacul nostru. Fără sfatŭ au făcut Vasilie-vodă lovitul tătarilor la Brătuleni pe Prut, şi apoi prada a toată ţara, nespuse de agiunsŭ cu cîtă robie şi plean dentr-aceia faptă au venit asupra ţărîi. Şi aşea şi Duca-vodă, sfătuindŭ numai cu unul pentru cartea la hanul, şi-au stricat domniia, den care maziliie mare răsipă şi greutăţi asupra ţărîi au venit, care era foarte în stat bun pre atuncè || şi gata lucrurile să rădice numai cu o orînduială dato

riile ţărîi toate. Iară den céia maziliia a domniei dentîi a Ducăi-vodă s-au prilejit trii ^* înoituri de domnie: una la Belgrad, a Dabijei-vodă, după care, neplinind anul, au murit Dabijea-vodă ^*, altă domnie tot într-acelaş anŭ, domniia dentîi a Ducăi-vodă, a treia a lui Iliiaş-vodă, cu mare răssipă. Deci trei domnii căte 500—600 de pungi de bani la înoituri, tot într-un anŭ, cum au putut hi bine? Aşea cu şoaptele, numai cu unii, nu cu sfat, au făcutŭ şi Petriceico-vodă, de au lepădatŭ, fără de nice o nevoie, domniia ţărîi şi s-au dus în Ţara Leşască, den care faptă să stînge ţara Moldovei astădzi.

Zac. 53. Cneadzul Ragivil, după zăbava sa peste cîteva săptămîni în Suceavă, la socru-său, la Vasilie-vodă, pre doamnă-sa au pornitŭ pe la Sneatin spre ţara sa, iară el singur au lovitŭ pen Ardeal, pe la Racoţii, cneadzul de Ardeal, tot cu acéle trebi, pentru rădicarea lor asupra Împărăţiei Turcului.

Zac. 54. Înţeles-am din boieri bătrîni cum să hie vrîndŭ Vasilie-vodă la Suceavă să-ş desparţă fata de domnu-său, Ragivil, ce n-au priimit ea, doamna Mariè, fata sa, dzicîndŭ tătîne-său să fie socotit întîi lucrul, nu mai pre urmă. ||

Zac. 55. Şi cu vrémile pănă aicè istovim o parte de domnie a lui Vasilie-vodă, că pănă aicè, pre cît au fostŭ fericită domniia aceasta, cu atîta mai cumplite vrémi s-au început de atuncè, den care au purces den scădere în scădére această ţară pănă astădzi.

Încep. 1. De vréme ce scriitorii cei streini pe lîngă poveştile sale n-au trecut cu pomenirea şi de lucrurile ţărîi noastre, Moldovei, şi cît ştim de lucruri trecute în ţara noastră, mai multŭ dintrŭ dînşii ştimŭ, cu cale este şi noaă a poméni de vrémile lor, ales povestea lui Hmil, hatmanului căzăcescŭ, de la care vrémi (ahŭ!) s-au început şi răul nostru, în care pănă astădzi ne aflăm cu acestŭ pămîntŭ la cumplite vrémi, şi Dumnedzău ştie de nu şi peste vacul nostru trăitoare.

Zac. 2. Izvorul a tuturor răutăţilor şi pustiităţii acestor părţi, începutul căderii şi împuţinării ||

Crăiei Leşeşti, răssipa şi pustiitatea şi căzacilor, stîngerea şi ţărîi noastre.

Zac. 3. Iară mainte de ce om începe a scrie rădicarea căzacilor cu Hmil, hatmanul lor, asupra leşilor, stăpînilor săi, a poméni de căzaci, ce neam sintŭ şi de cînd sintŭ supt cestŭ nume cozac, cu cale că va hi am socotitŭ, audzînd pre mulţi întrebîndŭ de acestŭ nume a lor, de unde şi de cîndŭ ar hi. Deci mulţi au dzis că numele lor, cozac, ar hi de la unŭ neam ce este peste apa Volghăi, anume cassac, ce acéle deşerte poveşti sintŭ.

Zac. 4. Sînt căzacii de neamul său rusi, rămăşiţele de oşténi a cnédzilor ruseşti, pre carii cu îndelungate vrémi, supuind craii leşeşti şi cădzînd şi Chiovul, scaunul Rusii, pre sama leşilorŭ, ei pe Nipru în gios şi pe de céia şi pe de iasta parte, trăiia supt ascultarea crailor leşeşti, slobodzi de vecinătate, în chipul oştenilor, cu hrana sloboadă pe Nipru, ori cu vînătoriia la cîmpi, ori cu păscăriia pănă la pragurile Niprului, unde are Niprul în trei locuri praguri, aşea den hirea locului făcute, de cade apa de pe stînci, ce sintŭ în fundul apei, la loc mai gios. Care locuri nici un fél || de vasŭ a

tréce nu poate, fără vasele lor şi acéle a lor încă cu mare grije trecŭ şi de multe ori pe uscatŭ trag vasele, pănă trecŭ acéle locuri. Şi aşè trăiia pănă în dzilele lui Avgustŭ crai.

Zac. 5. Acela craiŭ leşăscŭ vădzîndu-i oameni cu viaţă direaptă de oşteni, i-au tras şi la léfe şi le-au făcut şi căpetenii cu tocmală şi în rîndul său să fie volnici a să buluci şi a să oşti împrotiva tătarîlor, ca o pază să fie Crăiei Leşăşti, că dodiia tătarîi marginile ţărîi lor şi pre atunce. Şi de pe sprinteniia lor, fiindŭ oameni sprinteni şi sălbateci, li-au dzis cozacŭ, adecă capră sălbatecă, sau că îmblîndŭ ei la cîmpi după capre sălbatece şi în luncile Niprului, le-au venit acestŭ nume de atuncea, de le-au dzis cozacŭ, adecă căpraş. Care nume şi la leşi, la o samă de oaste, ales steagurilor ce sintŭ mai sprintene, le dzic steagurile căzăceşti şi pănă astădzi.

Zac. 6. Apoi Ştefan Bator, craiul leşăscŭ, şi mai mare aşedzare le-au făcut căzacilor, dîndu-le şi hatman să aibă, cu steag, cu doabe, cu trîmbiţă şi după voia lor să-şi aleagă hatmani. Şi le-au pozvolit şi i-au întărit să facă şi vase de Marea Neagră şi să facă căzaci răiestrovi, adică de catastiv, pănă 40 000 de || oameni, şi loc să aibă scaunul său un

ostrov la Nipru, în care este o mănăstire mare, cu cîteva alte mai mănunte beserici, anume Trăhtămirov. Şi aceasta este începătura oştilor lor, după ce cădzuse cnedziile ruseşti, de o sută şi 50 de ai încoace.

Zac. 7. De pre acéle vrémi multă nevoie făcea căzacii Crîmului şi ţărîlor turceşti, pănă şi Anadolul nu hălăduiia. Sinopul, Trapezonul, cetăţi mare le-au luat în cîteva rînduri, şi alte oraşe mai mici şi dencolo de Marea Neagră şi dencoace, Varna, Misăvriia, Ahilo, pănă la Aitos şi la Pravadiia pururea prăda. Şi au lovit şi pănă aproape de Ţarigrad, la Eni-Chioi, pre Boazŭ ^*, pre scursura céia, cu care să scură Marea Neagră în Marea Albă, supt cetatea Ţarigradului. Şi aşea dodiind Împărăţiei Turceşti, veniia de la turci ponoslu pentru prădzi ce făcea căzacii în părţile lor. Acéle socotindŭ de la o vréme leşii, pentru să nu strice pacea cu Împărăţiia Turcului, făcè căzacilor mare strînsoare, oprindu-i de pre mare, care hrană o deprinsésă ei cu mare dobînde şi avuţii ce scotea de acolea. Şi cu acéle avuţii zidiia beserici de piatră, mănăstiri, cît o mănăstire la Chiev, căriia dzicŭ Arhanghelŭ, stă şi pănă astădzi cu o boltă, cea den mijloc, foarte mare, şi toată bolta acoperită cu scînduri de aramă ||

galbănă şi poleite scîndurile cu aur. Şi pentru să-i oprească de tot, să nu îmble pre mare, au făcut leşii o cetate, anume Codacul, la pragul cel dentîiŭ a Niprului, şi ţinea acolea cîte 2.000 de némţi pedestrime cu puşci, pentru opreala lor, care era foarte cu mare silă căzacilor, ca unor oameni carii altă hrană nu ştiè, fără oştenia. Şi den céia opreală s-au rădicat în cîteva rînduri împrotiva léşilor, cu Nalivaico-hatmanul, apoi cu Sulima, mai pre urmă cu Căzima, hatmanii lor, ce tot îi răzsipea hatmanii leşăşti. Pănă vădzîndŭ neticneală cu dînşii, le rădicase şi hătmăniile, să nu hie, şi le trimitè cîte doi ^* domni comisari mai mari, şi aceia comisari le făcea giudeţă şi-i cîrmuiia. Şi cu vremea şi alte volnicii le-au stricat toate, cît nu era căzacul cu nemică volnic.

Zac. 8. Aşea s-au tras asuprelele lor pănă la Vladislavŭ-crai, în anul… Acela Vladislav, craiul leşescŭ, precum s-au pomenit şi mai sus în capul alŭ 16, vădzîndu-se crăiia în vîrtute, după atîtè izbînde şi asupra Moscului, cumu-şi era aşea că mai fericită Crăiia Leşască şi în tărie şi în tot binile şi bivşuguri nici la unŭ craiŭ n-au fostŭ cum au fostŭ pe atuncè. Pentru acéia bine dzice un das- ||căl:

„Si qui sunt in superiore valetudinis gradu, dum in eodem permanere non possunt, cadunt in deterius“ ^*, adecă: „Céia se sintŭ în scara vîrtuţii acea mai de sus, neputîndŭ a sta tot într-acéle stepene, cad foarte la mare slăbiciune“. Aşea toate împărăţiile, cîndŭ prea să suie la mare tărie, neavîndŭ loc să să mai sus suie, cad şi purced îndărăptŭ, cum védem şi Crăiia Leşască.

Zac. 9. Avîndŭ acéla crai Vladislav şi praxis ^*, adecă ştiinţă, ce sîntŭ turcii, cu războiul de la Hotin cu sultan Osmanŭ, la care războiŭ fusése singur el cu sine, trimis de tată-său, Jigmontŭ, craiul leşăscŭ, îndemnatŭ de papa de Rîmŭ şi de veneţiieni, cu mare făgăduinţă şi cu bani gata de la papa, de anŭ în anŭ, pre 12.000 de oaste leafa de la sine şi veneţiienii avîndŭ cu turcii începute războaie la Critŭ, au pus gîndul craiul leşăscŭ numai să înceapă sfada cu turcii. Pentru care treabă şi singur împăratul nemţăscŭ au mărsŭ, de s-au adunatŭ la Vratislav, în ţara Silezii, care ţară împăratului nemţăscŭ să hotărăşte cu leşii, şi acolea, după aşedzată voroava cu împăratul, i-au orînduit neamţul 12.000 de oaste nemţască, făcîndŭ ştire şi papa şi împăratul pe la toţi crai creştineşti, cum este craiul leşăscŭ ales să hie la toată creştină- || tatea gheneral, adecă purtătoriu de oaste

împrotiva turcului.

Zac. 10. Deci întîi Hişpanul o sumă de bani i-au orînduit la crăiia lui de la Neapoli, că să rudiia Vladislav cu împăratul nemţăscŭ şi cu craiul Hişpanii, fiindŭ feciori dentr-o nepoată împăratului nemţăscŭ. Şfedul iarăş făgăduise 6.000 de oaste, şi împăratul moschicescŭ, 20.000. Acéle toate vădzînd gata Vladislav, au trimis şi la căzaci şi au chemat la sine pre unŭ căzacŭ bătrîn, anume Barabaş, şi pre Hmil, care era pre atuncè diiac oştiilor, cum dzicŭ ei, pisar. Dacă au venit Barabaş şi cu Hmil la craiul, cu dînşii au tăinuitŭ cu multe voroave craiul, pentru gătirea lor, pentru Marea Neagră, pentru locuri pe lîngă mare. Şi au aşedzat cu acei amîndoi şi dintr-acolè toată gătirea, dîndŭ cu uricŭ lui Barabaş hătmăniia pre căzaci, cu steag pre obicei bătrîn, şi lui Hmil, pisariia de oaste, dîndu-le şi cîtăva samă de bani gata, să facă vase şi ce ari trebui de aceia cale. Şi aşea gătindŭ toate craiul, înşălat de domni, carii toţi îi făgăduia că or priimi acela sfatŭ, şi oastea nemţască amu sosisă păn spre Liov, iară ascunsŭ giudéţul lui Dumnedzău

toate gîndurile oameneşti le stră- ||mută, lipsiia numai săimul, pre obiceaiul crăiei, să fie cu sfatul tuturora şi pentru cheltuiele şi pentru încălecatul leşilor. Deci la săimŭ au stătut leşii împrotiva craiului, întrebîndŭ pre crai ce pricini ari avea începăturii de sfadă cu turcii, aducîndu-i amente primejdiia strămoşului său la Varna, bănuindŭ pre crai că li-au băgatŭ oşti streine în ţară, fără ştirea lor, şi cum acéle ţări streine numai deodată or da agiutor, apoi ari cădè sfada numai pre dînşii. Şi să prilejise de murise şi hatmanul lor cel vestit, Coneţpolschii. Şi aşè împiedecat craiul, cu lucru gata, s-au poftit la leşi să-i pozvolească, cu cheltuiala lui, cu oaste streină, să margă asupra turcilor. Au strigat cu toţii, în gura mare, că cît va trece hotarul, or rădica altŭ crai. Deci numai ce i-au căutat a să surupa toate nevoinţele a craiului şi a merge în vîntŭ.

Zac. 11. S-au tras cuvîntul în Ţara Leşască păn’ astădzi, cumŭ craiul, dacă au vădzutŭ că-i stau împrotiva leşii la acel gîndŭ a lui, în pizma lor au îndemnatŭ pre căzaci să să rădice asupra leşilor, cum ş-ari putea a-şi cerca lucrul. De faţă am fostŭ la Bar, îmblam la şcoală, la carte, cîndŭ au trecut pe la Bar canţelieriul cel ma- ||re, anume Osolinschii,

om foarte de la inima craiului şi mare cap, întorcîndu-se de la Chievŭ, unde s-au făcut a merge la moaştile sfinţilor ce sîntŭ la Chievŭ pentru boala lui la picioare. Şi de la Chiev au îmblat pe la cîteva oraşe căzăceşti şi la întorsŭ au venit pe la Bar, unde era scaunul hătmănii. Era hatman mare, pre urma lui Coneţpolschii, Nicolai Potoţchii. Au şedzut vro trei ^* dzile acolo la ospăţŭ, la hatmanul, canţeleariul, şi să mira oamenii ce era mai căpetenii cum nu ţin minte să vie unŭ canţelear să îmble pen Ucraină. De ieste aşea, c-au îmblat cu acéia treabă, nu ştiu, iară la ce am fostŭ de faţă scriu.

Zac. 12. Căzacii, măcară că alte oşti streine, după ce s-au răsipitŭ lucrul şi gătirea craiului, cineşi în ţărîle sale să întorsesă, iară ei tot păziia treaba lor şi lucra la vase bărbătéşte cu banii craiului şi să gătiia pre mare. Pănă oblicindŭ hatmanul Potoţchii că tot să gătescŭ căzacii, şi supt mîna hatmanilor sintŭ toate părţile acéle, au scris la Barabaşŭ să părăsască acestŭ lucru, să-şi aducă amente patimile lui Pavliucŭ şi lui Sulima. Deci Barabaş, ca un omŭ bătrînŭ, vădzîndŭ cartea hatmanului, au lăsat lucrul mai în slabŭ, socotindŭ cea de apoi. Iară Hmil tot îndemna bărbătéşte şi pre Barabaş, şi pe alţi polcovnici, pănă au trimis || hatmanii leşeşti Potoţchii şi Calinovschii, de le-au

arsŭ toate vasele, multe amu gătite de apă. Şi au începutŭ a veni de la starostii cei leşăşti de la margine pîră la hatmani pre Hmil-pisariul.

Zac. 13. Avea Hmil danie de la crai, lîngă Ceahrin, unŭ locŭ de odaie. Acolea făcîndu-şi şi besérecă lîngă odaie şi adăugîndu-să oameni den dzi în dzi, s-au făcut slobodziie, anume Subotov, loc de o milă de la Ceahrin, în cîmpi, pe apa Tiasmănului. Şi starostiia Ceahrinului fiindŭ pre sama lui Coneţpolschii Horunjii, feciorului lui Coneţpolschii-hatmanul, ispravnicul lui, anume Ceaplinschii, totdeauna pîrîia pre Hmil-pisariul la stăpînu-său pentru slobodzia acéia Subotov, dzicîndŭ: „Pentru ce să ţie un mujicŭ tîrguri?“ Şi aşea prilejindu-să lui Horunjii, stăpînul Ceahrinului, a tréce cu oşti asupra Orului, unde multŭ plean au luatŭ de la tătari şi au prădatŭ atunce ce era pe lîngă Ori pre nohai, şi la întorsul său, au venit la starostiia sa în Ceahrin. Şi acolea şedzîndŭ peste cîteva dzile, pre gura ispravnicului său, lui Ceaplinschii, au închis pre Hmil şi i-au luat şi tîrgşorul lui, carile mai sus pomenim, Subotov, şi l-au dat pre sama lui Ceaplinschii. Şi de nu l-ar hi scos un leah den

slugile || lui Coneţpolschii, o slugă bătrînă, anume Zaţvilihovschii, amu îl pusesă în proaşcă, să-l omoară. Ce hălăduindŭ Hmilŭ, pentru rugămentea lui Zaţvilihovschii, de moarte, dacă au purces Horunjii, feciorul lui Coneţpolschii-hatmanul, de Ceahrin în sus, n-au răbdatŭ Hmil, ce au dzis: „Luatu-mi-au Ceaplinschii Subotovul şi tot ce am avut, iară sabia den mînă nu mi-au luat“. Şi peste puţine dzile au lăsat Ceahrinul şi s-au dus peste Nipru, în olatul Periiaslavului ^*. Acolo oblicindu-l hatmanii leşeşti, au scris la polcovnicul de Periiaslav să-l prindză. Ce fiindu-i polcovnicul de Periiaslav ^* priietin, i-au dat cale. Şi aşea neavîndŭ loc nici peste Nipru, au scăpat la căzacii de la praguri, şi de acolea, fără nice o zăbavă, s-au dus în Crîmŭ, la… ^* hanul Crîmului şi, la adunarea sa, i-au dzis hanului acéste cuvente:

Zac. 14. „Crăiia Leşască cîte şi ce slujbe are despre noi, nime ca Crîmul nu este martor. Cu noi leşii ş-au lăţit crăiia, cu noi nu bagă în samă nice o împărăţiie, în nedejdea noastră mai multŭ să rădică asupra Împărăţiei Turceşti, şi Crîmul să-l ia de la turci cătră crăiia lor amu este gata. Iar ce bine au căzacii şi ce volnicii de la dînşii? || Robii în

Crîm au mai bună viaţă! Ce-ţi adu aminte, luminate hane, slujba noastră, care o am făcut moşului tău, lui Şaan Ghieri-sultan. Nu lepăda de la tine mare izbînde şi vestite în toată lumea, nu te lăsa de mare avuţie şi dobînde, care în puţină vréme pren noi ţ-or veni la mînă. Nu lăsa să să mai întărească nepriietinul tău şi călcătoriul de volniciile noastre, leahul. Au nu vedeţi că v-au început a vă călca şi pre voi leşii? Cîmpii, cît ţin între Nipru şi între Nistru, ei stăpînescŭ cu cetele lor. Bugeacul, cu oamenii săi, în toate dzile îl pradă. Coneţpolschii Horonjii v-au prădat pănă în Or în ceste dzile. Acéste toate începături sîntŭ. Iată cărţile craiului! Citiţi-le ce ne scriu, să lovim Crîmul, să cuprindem marea. Iară de te vei îndoi, hane, şi n-oi avea la tine credinţă, feciorul mieu la curtea ta zălog oi pune.“

Zac. 15. Multŭ au stătut hanul îndoit după acéste cuvinte a lui Hmilŭ şi căuta la ce ari ieşi soliie ca aceia. La Hmil era cărţile crăieşti, céle ce didésă căzacilor pre Barabaş şi pre dînsul la Varşeav, supt vrémea gătirei asupra turcilor, precum s-au scris mai sus, şi le furase de la Barabaş Hmil. Iară tot nu priimiia hanul, ce Togai-beiŭ, care era pre atuncea beiŭ ^* la Or, au luat asupra sa lucrul, dzicîndŭ hanului: „Dzi că fără ştirea ta au fugit nişte nohai“. Şi aşea aşedzîndŭ cu hanul || Hmil toate

legăturile, au purces depreună cu Togai-bei, deodată cu oaste ca 7.000 de tătari, însă tot într-ales oşteni.

Zac. 16. Potoţchii, hatmanul leşéscŭ, înţelegîndŭ de scăparea lui Hmil la praguri şi de turburări care au început a face între căzaci, pănă nu s-ari îngloti căzacii, să să lăţască în amestecături, au purces din Barŭ spre Cercaz pre Nipru ^* şi cu al doilea hatman Calinovschii, dzicîndŭ acestŭ cuvîntŭ: „Şérpele pănă nu ridică capul din iarbă să-l loveşti“. Ce aceia iarnă l-au apucat acolea, cît n-au putut trage oştile nici într-o parte, ce i-au căutatŭ a ierna pre Nipru, pren olatele Cercazului şi a Caniovului, pănă în primăvară. Şi cît s-au dezvăratŭ, îndată den 8.000 de oaste ce avea hatmanii leşăşti, într-ales au orînduit 3.000, cu fecioru-său, Ştefan Potoţchii, pe uscatŭ, şi 1.000 de némţi şi 3.000 de căzaci de pen oraşele Niprului cu Barabaş, pre apa Niprului în vase asupra pragurilor, să-i strîngă pre căzaci de la praguri, să dea pre Hmil, care amu era bulucit cu 8.000 de căzaci de pen ostroave şi 7.000 de tătari cu Togai-bei.

Zac. 17. Vădzîndŭ Hmil cu Togai-bei că vine Ştefan Potoţchii în puţină oaste asupra lor, au

sfătuit || întîi pre acei de pe uscat să-i lovască, şi aşea au făcut. La unŭ loc ce să chiamă Jolta-Voda au dat războiŭ léşilor, carii fiindŭ în număr cu multŭ mai puţini şi în locuri depărtate, în cîmpi, de la temeiul său şi tătarîi cu călăriia, iară căzacii cu pedestriia den sinéţe împresurîndu-i, au slăbit în loc léşii, şi să să apere de năvala lor, s-au pedestrit toată oastea. Iară puţin loc au ţinut, de mulţimea care era cu cinci ^* părţi mai mulţi decît dînşii. Toată acéia oaste leşască şi singur Ştefan Potoţchii, Sapiha, Balaban, ce era capete, s-au topitŭ acolea pre cîmpi. Ştefan Potoţchii, rănitŭ, au murit în războiŭ, Sapiha şi Balaban au cădzutŭ la robia tătarîlor.

Zac. 18. Hatmanii leşăşti, audzindŭ de nevoia celor 3.000 de oaste ale sale, ales Potoţchii, avîndŭ de fecior grije, au purcesŭ într-agiutor cu céle 5.000 de oameni ce le mai rămăsesă. Ce a doa dzi după ce au ieşit la cîmpi, i-au tîmpinat veste de oameni den războiŭ scăpaţi de răssipa oştii sale şi de perirea în război lui Ştefan Potoţchii. Şi înţelegîndŭ şi de puterea lui Hmil, la carele curea de pe la toate ostroavele căzacii, ca la Mesiia jidovii, şi să adăogea şi tătarîi, au sfătuit să să întoarcă înapoi. Ce Hmil ştiindŭ şi de puterea hatmanilor slabă şi îndrăzneţŭ după izbînda dentîiŭ, în loc au purces în urma oştii leşăşti, şi la || unŭ oraşŭ, anume

Corsun, agiungîndŭ şi pre hatmani, au sărit toate oraşele căzăcéşti, unii adăogîndu-se la Hmil, alţii ţiindŭ trecătorile şi săpîndŭ drumurile pe la strîmtori, au venit şi acéia oaste a hatmanilor la primejdiie, den care puţini leşi au scăpatŭ. Hatmanii amîndoi au cădzut la robiie, Sinavschii şi alte toate capete ^*. Gloata, cîtă n-au cădzut pre mîna tătarîlor, au perit de ţărănime.

Zac. 19. Iară oastea ce era trimasă pre apa Niprului, dacă au înţeles de perirea oştii de pe uscat cu Ştefan Potoţchii, s-au burzuluitŭ pe biietul Barabaş, capul lor, vrîndŭ să ţie credinţa sa, că era căzacŭ bătrîn şi vestit Barabaşu. Şi de mirat, şi némţii cu căzacii au viclenitŭ, însă era némţii acéia numai cu nume de némţi, iară toţi den căzaci era făcuţi. Au legat o piatră la grumadzii lui Barabaş şi l-au aruncat în Nipru, şi cîte capete mai era nemţeşti, cu dînsul. Şi după acéia faptă, s-au dus toţi şi s-au închinat la Hmil.

Zac. 20. Să scrie de acmu léşii ce pojar au purces dentr-aceasta scîntéie în multe părţi de lume, ce vărsare de singe, ce pustiitate ţărîlor, ce surupare şi slăbiciune puterii ^* Crăiei Leşeşti, ce răsipă a mare şi nedobîndite cetăţi, ce robii şi plean de creştini în mînule || păgîneşti. Noi să ne întoarcem

la ale noastre. Şi de aş avea la cineva pentru acesta lucru vreo hulă, că létopiseţul acesta mai multŭ de lucruri streine pomeneşte decît de loc, de ţară, făcut-am acestŭ cursŭ, pentru să să dezlége mai bine lucrurile ţărîi, care la cè vréme s-au prilejit. Şi acéia să să ^* ştie, că această ţară, fiindŭ mai mică, nice un lucru sîngură den sine, fără adunare şi amestec cu alte ţări, n-au făcut.

Zac. 21. S-au cutremuratŭ toate ţărîle acéstea prin pregiur de năprasnica turburarea Crăiei Leşeşti. Însă ţara cu nărocul, cu cîrma şi vîlfa vestitei domniei lui Vasilie-vodă, cîţva ani şi după ce să rădicase Hmil au stătutŭ neclătită de nimea, pănă la anul… Într-acestŭ an începătoriŭ spre mare scădere ţărîi, întorcîndu-să tătarîi den Ţara Leşască cu plean, bugegenii şi o samă de crîmeni au lovit la întorsul său pren ţară şi ca o oaste ce trecea, nu poate hi să nu şi strice ceva. Au venit pruténii şi de pe alte văi pe lîngă Prut cu jalobă la Vasilie-vodă, jeluindŭ că-i pradă tătarîi şi le strică pîinile. Şi într-una de dzile, prilejindu-se Vasilie-vodă vesel la masă şi viindŭ jalobă iară pre tătari că strică ţara, cum au fostŭ la masă vésel, au chemat îndată capitanii, dîndu-le poruncă să purceadă într-acea dată cu ||

toţi slujitorii, şi din slugi boiereşti, şi din tîrgŭ, cineşi ari vrea în dobîndă să lovască pre tătari. Au făcutŭ îndată porunca căpitanii şi neamul den hirea sa a muldovenilor lacomi la dobîndă, care cumŭ au putut şi den oraş a dobîndi cal, fiindŭ oraşul plin de toată sama de oameni pre atuncè şi den slugi boiereşti mulţime şi ^* au mărsŭ depreună cu slujitorii, de au lovit pre tătari fără veste, negîndindŭ tătarii de una ca acéia.

Zac. 22. Era descălecată orda cu temeiul la un satŭ, anume Brătulénii, la Răzina ^*, încărcaţi tătarîi de robi şi de plean den Ţara Leşască. Nefiindŭ gata, au întratŭ ai noştri îndată într-înşii cu sabiile. Perit-au mulţi tătari, şi le-au luat ai noştri şi pleanul şi robii, carii numai cu fuga au putut a hălădui dentr-acela feredeu spre Bugeag, ce şi pe cale, în multe locuri, le-au ţinutŭ calea ai noştri pe la Lăpuşna.

Zac. 23. Multŭ au stătut boierii, carii să prilejise la acéia masă, mai vîrtos Catargiul, să nu se facă cu graba acel lucru şi din socoteala de la masă. Iară ce este să nu treacă, cu anevoie să mută cu sfatul. Tătarîi, dacă au scăpatŭ la Bugeag, îndată pren căteva capete au făcut ştire la hanul cu mare || jalobă, cum i-au lovitŭ moldovenii fără

véste, trecîndŭ ei spre locurile lor, fără nice o stricăciune ţărîi, şi le-au luat atîta plean şi atîţea robi. S-au împlut îndată şi hanul, şi toate capetele a Crîmului de vrăjmăşiie, fiindŭ şi simeţi pre acéle vrémi din izbîndile asupra léşilor. Îndată au trimis ştire la împărăţiie pre Vasilie-vodă şi pre toată ţara cu pîră că este haină. Şi turcilorŭ la mare socoteală şi prepus ^* era domniile cestor ţări, aşea de tare şi de teméinice; ce îndată au pozvolitŭ hanului să hie volnicŭ a prăda ţara Moldovei pentru fapta acéia.

Zac. 24. Vasilie-vodă, după acéia faptă, să păziia foarte cu grije şi la împărăţiie, şi la curtea hanului. Ce de îmbe curţile i-au venitŭ înşălăciune, ales de la Sefer Cazi-aga, veziriulŭ hanului. Aşea îl aşedzase pre Vasilie-vodă pren cărţi cu cuvente blînde, cît să părea că nici în gîndŭ n-are hanul, nici alte capetele a lor pentru aceia patimă a tătarîlor ce petrecusă aicea în ţară. Iară vrăjmăşiia acoperită mai multŭ rău aduce.

Zac. 25. În anul 7158, sfătuindŭ Crîmul să răs

cumpere paguba făcută de Vasilie-vodă ordelor lorŭ la Brătuléni şi să curmédze şi simeţiia pănă în cîtă || era în Vasilie-vodă, au pornitŭ pre galga ^*–

soltan cu oşti, cu acela glas că mérge să lovască Ţara Moschicească. Şi hanul didésă ştire şi la Hmil singur, să fie gata, să purceadă asupra lui Vasilie-vodă. Şi cît au sosit soltanul, amu mainte Hmil cu oştile gata era ^*, anume spre părţile Moscului. Au purces îmbe oştile cu mare taină spre Nistru. Sosindŭ, îndată au împărţitŭ oastea, o samă de la Soroca, diréptŭ spre părţile Sucevei, altă samă spre Orheiŭ şi Lăpuşna, păn-în Prut, oastea tătărască cu căzaci amestecată. Nespusă pradă aceasta este ţărîi şi de prada de la Ion-vodă cu puţin mai mică (alegîndŭ de acéste cumplite vrémi de acmu, cu care toate primejdiile acestui pămîntŭ covîrşite sintŭ).

Zac. 26. Nu ştiia nemică Vasilie-vodă, şădzîndŭ la divan, una după alta véste viindŭ cum pradă tătarîi ţara. Au vădzut la ce au ieşitŭ sfatul de la masă şi în deşertŭ procitindŭ cărţile lui Sefer Caziaga, în nedéjdea cărora cărţi să lăsasă Vasilie-vodă.

Zac. 27. Drîmba acéia de oşti, care era orînduită spre Suceavă, au cuprinsŭ cît ţine Soroca şi ţinutul Ieşilor, pănă în tîrgŭ, în Iaşi, Hotinul, Dorohoiul, Hîrlăul ^*, Cernăuţii, pănă în cetatea Sucevei temeiul, iară aripile pănă în munte agiungîndŭ. Cetatea

Sucevei apucase || Gavrilaş-logofătul şi cîţva boieri de la ţară de să închisésă acolo; au dat căzacilor şi tătarîlor o sumă de bani. Iară denafară, la ţară, au aflatŭ ţara toată pre acasă, cu dobitocŭ, cu herghelii, de care era pre atunci plină ţara. Plean, robi au luat fără număr multe, şi case de boieri au robitŭ. Atunce au luat pre giupîneasa lui Miron Ciogolii-stolnicul cu o cucoană a lui, care n-au mai ieşit den robie în véci, şi au peritŭ şi Murguleţŭ Ştefan la Cernăuţi, pementean vestit între curte. Satele, oraşele, toate ardzîndŭ şi prădîndŭ, cu acéia vrăjmăşiie era tătarîi asupra ţărîi.

Zac. 28: Iară céialaltă drîmbă de oşti au lovit Orheiul şi Lăpuşna şi Fălciul păn-în Prut. Atuncea au robit casa Sturdzii-jicnicériului, carele apoi au cădzut şi vistiérnic mare, şi multe case întemeiate le-au dus în robie. Iară Codrului Chighéciului la Fălciiu foarte puţină pagubă au făcut tătarîi atuncea, că îndată au năzuitŭ la codrişorul lor, ce au ei acolea, anume Chighéciul, pădure nu aşea înaltă în copaci, că copacii foarte puţini sintŭ, cum este deasă şi rîpoasă şi de spini mai multŭ decît de altŭ lemnŭ crescută. Şi s-au apărat chighecenii de nu le-au putut strica nemică tătarîi.

Zac. 29. Galga-soltan singur cu coşurile şi Hmil- hatmanul || cu tabăra, de la Soroca direptŭ au tras

la Ţuţora, unde soltanul cu coşurile tătărăşti au descălecat, iară Hmilŭ cu tabăra căzăcească au stătut pre Vladnic ^*.

Zac. 30. Vasilie-vodă vădzîndu-se la grije ca acéia şi spaimă, că luasă tătarîi păn’ supt tîrgŭ hergheliile, şi a slujitorilor cai le-au apucatŭ, au pornitŭ pre doamna depreună cu casele boierilor pen frînturile codrilor, pe la Căpotéşti, spre Cetatea Neamţului. Iar şi singur n-au ţinut multe dzile scaunul, ce s-au mutatŭ din Iaşi în neşte poieni a codrului, ce-i dzicŭ Ccdrii-Căpotéştilor, şi s-au aşădzat acolea în codru cu curtea, lăsindŭ puţinei dărăbani de apărarea curţii, carii, dacă au vădzut mulţimea de tătari, den ceas în ceas adăogîndu-se şi cu căzaci amestecaţi, au lăsatŭ cu noaptea curtea pustie. Şi au arsŭ atuncea tot oraşul. Unde şi unde au rămas cîte o dugheniţă. Curtea cea domnească, casele boierilor şi tot oraşul într-o mică de ceas cenuşe au stătutŭ, iară mănăstirile au hălăduit, că n-au vrut căzacii să dodiească, den porunca lui Hmil-hatmanul, şi tătarîi n-au pututŭ, că era şi oameni cu sinéţe închişi pren mănăstiri ^*. Numai la mănăstirea a Trei Sfetiteli oamenii ce-au fostŭ închişi acolo au avut primejdie, că, ardzîndŭ tîrgul, din para focului s-au aprinsŭ şi mănăstirea. Deci au căutatŭ o samă de oameni, de arşiţă şi de groaza focului, || a ieşi pre o portiţă ce este în zid, spre

hăleşteulŭ oraşului, şi acolo au luat pre mulţi oameni în robie tătarîi, şi mulţi oameni s-au şi înecatŭ în hălăşteu de groaza robiei.

Zac. 31. Au oblicit sultanul şi Hmil-hatmanul de fuga lui Vasilie-vodă şi au trimis soltanul un mîrzacŭ la Vasilie-vodă, întrebîndu-l că ce au fugit din scaun. (De şagă lucru este întrebare ca aceasta pre o vréme ca acéia?) Deci Vasilie-vodă, dăruindŭ bine pre tătarul, au trimis de la sine boieri la soltanul, pre Ghica, vornicul de Tara-de-Gios, iară la Hmilŭ pre Ciogolea, spătariul cel mare, şi au tocmitŭ lucrul cu soltanul, cu daruri şi nu cu puţină cheltuială. Şi de atuncea au legat Vasilie-vodă banii ce să dau soltanilor den anŭ în anŭ şi cabanita şi cîte… pungi de bani. Iară lui Hmil-hatmanul mainte încă de aceasta vréme întrase în gîndŭ cuscrie cu Vasilie-vodă, şi pomenindŭ şi mainte pren Ciogoleşti cu soliile pentru fata lui Vasilie-vodă, Roxanda, numai ce au căutatŭ lui Vasilie-vodă a aşedza şi logodna fétii sale, Roxandei, după Timuşŭ, feciorul hatmanului Hmil, şi cu cîteva daruri şi lui. ||

Zac. 32. În… dzile au purces şi soltanul, şi Hmil de la Ţuţora spre locurile sale, iară ţara au rămas prădată şi pen multe locuri pustie, schimbată den fericiia acea dentîiŭ. Au ieşitŭ şi Vasilie-vodă den codru în scaun. S-au prilejit atuncè în bejeniile acélè şi moartea lui Toderaşco-logofătul. Făcut-au Vasilie-vodă cîtăva jalobă la împărăţiie pre tătari, pentru stricăciunea ţărîi, ce nice un folos n-au făcut. Dărăbanii la acéia fugă a lui Vasilie-vodă den scaun era gata să jecuiască carăle cele domneşti, ce, după ce s-au aşedzat Vasilie-vodă în scaun, s-au făcut a le face căutare încinsŭ cu sabie şi némţii ce avea, den poruncă, gata cu sinéţele pline. Întîi le-au luat dărăbanilor armele, apoi pre toţi, cu capetele lor depreună, i-au închis, pre unii pen temniţă, pre alţii i-au trimis la ocnă şi cu alte pedépse i-au certatŭ. Şi de atuncè ţara au purcesŭ tot spre rău, den anŭ în anŭ, pănă astădzi.

Zac. 33. Nu cu o certare numai ceartă direaptă mîniia lui Dumnedzău, dacă să pornéşte spre vreo ţară, ce după ieşitul tătarîlor au lovit mare omorŭ în oameni, şi aicè în oraş, şi pen ţara toată.

Zac. 34. La anul, Hmil-hatmanul cu mare mulţime de oşti căzăceşti şi singur hanul, pănă cu 70.000 de tătari, strînse oaste şi de pe la cerchieji şi de la

toată Dobrogea, au pur- ||ces asupra craiului leşescŭ, cărora oşti craiul leşăscŭ Cazimir le-au ieşit înainte la un tîrgşor, anume Berestecico, cale de a treia dzi de la Cameniţă în sus, cu 40.000 de oaste leşască, în care oaste m-am prilejitŭ şi eu.

Zac. 35. Nu era toate voevodziile sosite, nice Litfa, că Litva avea de căzacii de peste Nipru mare dodeială. Şi au ieşit craiul leşăscŭ cu acela războiŭ biruitoriŭ şi asupra tătarilor, şi asupra căzacilor, cît au căutat hanului a lua fuga, şi lui Hmil-hatmanul a-şi lăsa tabăra cu toată oastea. De care izbîndă a léşilor, dacă au înţeles Vasilie- vodă den Ionăşcuţă, pîrcălabul de Hotinŭ, l-au îmbrăcatŭ cu haină cu soboli, avîndŭ nedejdea că cu acéia izbîndă a léşilor va hălădui de cuscriia lui Hmil.

Zac. 36. Iară nu s-au tăiatŭ cu atîta răutăţile Ţărîi Leşeşti, că apoi, la anul după izbînda de la Berestecico, aşea au perit de rău oastea leşască de căzaci şi de tătari, lăsaţi léşii în nedéjdea păcii ce să făcusă la Bela Ţercov ^*, cît nici hatman, nici un cap, nici un sufletŭ oi dzice, de 8.000 de oaste pedeastră ce era n-au hălăduit. Şi den oastea călăreaţă, ce era pănă la 12.000 de oameni foarte puţini de cei de gios, încă de or hi scăpat cineva, încungiuraţi de toate părţile de tătari. || Iară ce era

frunte, tot supt sabie au mărsŭ, că aşea aşedzase Hmil cu soltanii, cum la cela războiŭ un rob să nu ia tătarîi, ce tot supt sabie să puie, să să mai împuţinédze oamenii de oaste den Ţara Leşască. Şi acolo au perit şi singur hatmanul Calinovschii şi cu feciorul lui, carele îl avea numai acéla.

Zac. 37. Şi într-acesta anŭ au căutatŭ a face lui Vasilie-vodă şi veseliia fiei sale, Roxandei, după Timuş, feciorul lui Hmil, hatmanul căzăcescu, în anul…

Zac. 38. Mare netocmală în depotriva caselor şi a hirelor! Aceasta parte era o domniie de 18 ai şi împărăţiei cu bivşug şi cu cinste sămănătoare, iară céelaltă parte de doi ^* ani ieşită den ţărănie. Ruşcile cu „Lado, lado“, pen toate unghiurile, ginirile singur faţa numai de om, iară toată hirea de hiară.

Zac. 39. Însă cîte trebuia la o nuntă domnească, nemică n-au lipsit. Şi după cîteva săptămîni ce au şedzut Timuş aicea în Iaşi cu assaulii, polcovnicii şi atamanii săi şi nepoţii lui Vasilie-vodă, feciorii lui Gavril-hatmanul şi lui Gheorghie-hatmanul şi den feciori de boieri de ţară, Nicolai Buhuş şi Ion Prăjescul, acolo în Ceahrin pentru Timuş zelog, au purces cu doamna-şi la Ceahrinŭ. Iară Vasilie-vodă

au rămas îndată la prepusuri la turci, pentru urît numele căzaci- ||lor la dînşii şi la megiiaşi îndată la zarve, ales la Matei-vodă, nepriietinul vechiŭ, care siindu-se de unirea lui Vasilie-vodă cu căzacii şi la turci amesteca domniia lui Vasilie-vodă şi cu Racoţii îndată au stătut în sfaturi. Că amîndurora era învrăjbitŭ Vasilie-vodă, şi amîndoi să siia de acéia unire, ales cîndŭ audziia solii ca acéle Racoţii de la Vasilie-vodă, cum i-au trimis pre Ştefan Gheorghie-logofătul într-un rîndŭ, poruncindu-i să şadză mîlcom Racoţii, că-l va face de va vărsa nişti galbeni tătarîlor, şi la ce va sosi el va vedè. Şi să prilejisă şi solul, unul ca acéla care, neavîndŭ cuconi, de atunce-şi luasă gîndŭ spre domniie şi mai multe adăogea spre vrajbă şi în locul trébilor stăpînu-său, în solii au aşedzatŭ treaba sa spre domnie şi la Racoţii, şi la Matei-vodă.