Noi nu ne-am spus-o, dar vezi bine
că ne iubim; şi ochii tăi
de mult aşteaptă de la mine
să spun cuvântul greu dintâi.
Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
ce-am fost dorit-o amândoi;
nu-i limba-n stare să înşire
din ochi câte ne spunem noi!
Se sorb, adânci şi însetate,
a noastre lacome priviri,
acelaşi gând şi dor ne-abate,
aceleaşi tainice porniri.
Ş-atâta ţi-i de înţeleasă
cerşirea ochilor mei trişti,
că te roşeşti, ca o mireasă,
clipeşti, nervos buzele-ţi mişti.
Şi dulce-mi caţi o dezmierdare,
pe-ascuns un zâmbet îmi trimeţi:
în noi, întunecat, tresare
misterul veşnicei vieţi.
