Ţi-am împletit suprema cunună de tristeţe,
Să te înalţi mai gravă în cadrul tău de-azur
Iar seara să-ţi umbrească înalta frumuseţe
Şi astfel întregită să-atingi Acordul-Pur.
Dar dacă-încumetarea ta şovăie şi seara
Descinde friguroasă în inimă şi gând
Iar, umedă, pe frunte apasă greu tiara,*
Atunci, slăvită Soră, zoreşte mai curând
Spre malurile unde de mult îmbrăţişarea
Aşteaptă să te-adoarmă aşa cum tu desmierzi,
Aşteaptă infinită şi limpede ca marea
Să te cununi cu somnul şi-n unde să te pierzi.
* tiară, tiare, s.f. – coroană purtată de către regi, papă, formată din trei coroane suprapuse
