OPERĂ ROMÂNĂ ÎN DOUĂ ACTE DE D-NU MILLO, PUSĂ PE MUZICĂ DE D-NU FLECHTENMACHER. (1)
Primele zile ale lunei lui noiembrie au fost pentru noi o serie de fericiri, căci ne-a procurat rara ocaziune de a privi şi a asculta pe scena teatrului nostru mai multe piese dramatice de pana română, create de geniul lui V. Alecsandri, C. Negruţi şi M. Millo, corifeii şi coloanele ce susţin teatrul român. Da! Ei merită acest nume, căci au ştiut cu atîta măestrie a uni în producţiunele lor utilul, frumosul şi veritabilul, condiţiuni neapărat trebuincioase oricăreia scrieri literarie menite a servi la regenerarea unui popor.
În Lipitorile satelor, abila pană a lui V. Alecsandri ne arată tot ce suferă ţăranul de la plantele parazite şi exotice care năbuşesc pămîmul României; în Prăpăstii, d. Millo ne arată de ce avem să ne ferim ca să devenim cetăţeni onorabili; el însă ne-a privit după scîndurile magice şi zărind pe chipul nostru reaua impresiune ce ne-a produs espoziţiunea atîtor viciuri, ne dete pe Baba Hîrca şi ne puse zîmbetul pe buze şi liniştea în inimi.
Ce este oare Baba Hîrca?
Această operetă comică nu este nici mai mult, nici mai puţin decît un tablou campestru. Inima privitoriului se simte mişcată văzînd cîmpiile înverzite, munţii în depărtare şi colibele pitoreşte răsipite într-un mod vag pe văi. Dar ceea ce înalţă sufletul mai presus de materie este ţăranul cu bucuriele şi întristările lui, pline de o sublimă poezie. Aci vezi pe bătrînul care a văzut şi a păţit multe, plin de sentinţe simple, dar de bun-simţ, mai încolo junele robust, plin de curaj şi de mîndrie îşi aruncă ochiul său plin de foc asupra junelor fete ce nu au alte arme cu care să captiveze pe amanţi decît frumuseţea şi inocenţa. Mai adaogă la acestea pe ţiganii nomazi, astfel cum a ieşit din mîna naturei, vicleni şi gîlcevitori, cu prejudeţele lor, cu scripcele şi daerelile lor, şi vei avea un tablou pe care-l vei întîlni în toată ţara.
Intriga pe care se ţesă toate peripeţiele acestei drame comice începe astfel:
Bîrzul, unul din flăcăii cei tomnatici, îşi aduce aminte cam tîrziu că tatăl său nu l-ar fi putut face pe dînsul de nu-şi lua de ajutor o femeie; şi astfel, în ambiţiunea lui de a perpetua neamul Bîrzeştilor, se hotăraşte a lua de soţie pe Viorica, fata lui moş Gînju. În calitatea lui de fiitoriu soţ al junei copile, cearcă să aibe de la dînsa o anticipaţiune de amor. Fata se împotriveşte, căci ţărancele au morala şi bunacuviinţă înnăscute într-însele. Bîrzul stăruieşte în protestaţiunele sale de amor, dar este foarte rău plătit, căci fata-i dă o palmă, iar bătrînul Gînju îl dă pe mîna flăcăilor satului, ca să-i răcorească sufletul aprins peste măsură de pasiunea amorului.
În timpul acesta soseşte în sat junele Laţco, proprietarul moşiei, vede pe Viorica, îi place şi prin mai multe machinaţiuni şi cu ajutorul vrăjelor babei Hîrcei ia de soţie pe juna fată, lăsînd pe flăcăul cel în doi peri cu lacrămile în ochi.
Această piesă, dacă nu ne amăgim, este foarte instructivă pentru publicul teatrului nostru. Prin aceea ce se întîmplă lui Bîrzu, ne face să cunoaştem că căsătoria este baza societăţei şi că omul urmează a se căsători în floarea tinereţei, ca să poată împlini scopul acestui mister al religiunei noastre şi a nu deveni ridicol în societate.
Prin căsătoria nobilului Laţco cu Viorica, fata ţăranului Gînju ne dă iarăşi un esemplu salutariu că omul nu trebuie să se uite la ranguri, nobleţe şi averi, ci să caute totdauna virtutea şi să se însoţească cu dînsa oricare ar fi treapta societăţei în care s-ar afla.
Ceea ce nu ne place în compoziţiunea d-lui Millo sunt străinismii ce a introdus în acest tablou curat românesc. În ţările noastre esistă în adevăr fermecători şi fermecătorese, care fac de dragoste şi de urît, dar aparatele cu care se servă ei sunt descîntecele, oale cu apă neîncepută, lilieci şi brotăcei, cu care uneori aduc pe amanţi călări pe prăjină, alteori îşi răzbună în contra inamicilor puindu-le cuţitul şi altele de aceste. Nu ştim de ce domnul Millo pune în mîna babei Hîrcei bagheta lui Nostradamus, pe care o maniază ca magii Haldeiei sau ca ai Europei din secolul de mijloc, scoţînd ca şi dînşii turme de demoni îmbrăcaţi în chembrică neagră, cari prin ţipetul şi aspectul lor sinistru produc o impresiune urîtă în public. O singură parte din magia română a fost introdusă în piesa aceasta, şi publicul nostru a priimit-o foarte bine, căci a da cu bobii este o speţie de magie cunoscută de toţi românii.
Muzica de la această operetă este simplă şi foarte frumoasă. Autorul ei n-a căutat să se inspire decît din suferinţele şi bucuriile poporului român. Sunt în această muzică arii foarte frumoase şi pe lîngă atîtea frumuseţi ce conţin într-însele, au şi meritul de a fi tratate dramaticeşte. Şi n-ar face rău compozitorii români care voiesc să facă din muzica noastră o muzică dramatică, n-ar face rău, o mai repetăm, să studieze aceste arii din puntul de vedere al esteticei, căci ele sunt primele melodii române care le pot servi foarte mult la crearea muzicei dramatice române.
Orchestraţiunea este de asemenea simplă, dulce şi fără zgomotul ce ascunde de multe ori lipsa de inspiraţiune a mediocrităţilor muzicale.
Venind la interpretarea acestei piese, arătăm că d. Millo, în rolul babei Hîrca, a fost sublim în mai multe din situaţiunile piesei, numai la prima apariţiune pe scenă ne-a cam deziluzionat puţin prin cancanul de care ţigancele de vîrsta babei Hîrcei n-au nici cea mai mică idee.
Viorica a jucat şi a cîntat cu talentul şi simplicitatea ce caracterizează pe această actriţă.
Despre Bîrzul nu putem zice alt decît că de la un capăt al rolului său pînă la celălalt a fost un adevărat sătean român, atît în vorbă, cît şi în gesticulaţiuni.
Chiosea a studiat bine maniera şi limba ţiganilor zavragii. Aceasta l-a pus în stare a-şi îndeplini cu mult natural dificilul rol cu care se afla însărcinat, iar la finalul actului întîi, cînd vine ca lăutariu, prin cîntarea sa din gură şi din scripcă şi prin clătinarea capului şi a trupului său, ne-a făcut să videm un adevărat lăutar de laie.
Coriştii au fost foarte bine, atît în rolul de flăcăi, cît şi de ţigani.
Iar la finalul acestei operete, pe cînd publicul îşi manifesta gratitudinea sa către autor şi actor, vreo cîteva individe începură a chema pe d-na Constandineasca, cu scop de a sili pe antreprenorul teatrului ca să o angajeze; şi fiindcă domnul Millo n-a crezut de cuviinţă să iasă în avantscenă şi să le promită că va angagea pe protegeata lor, acele individe începură a fluiera pe eminentul artist. Noi nu înţelegeam feliul acesta de procedare. Ştim că d. Millo îşi are trupa sa formată din toţi actorii necesarii pentru reprezentare de drame şi comedii. Ni s-a spus iarăşi că în contractul domnului Millo cu guvernul ar fi esistînd un articol care îndatorează pe cel dintîi a-şi compune trupa din cei mai buni actori ce se găsesc; dar acest articol cade de sineşi, căci la noi se află numai un teatru, în timp ce actori se găsesc cîte trei şi patru pentru acelaşi caracter; şi dacă o lege injustă ar obliga pe d. Millo să angajeze pe toţi actorii sau crezuţii actori primari, atunci el ar trebui să angajeze pe madama Fany, o veche şi bună artistă, pe madama Mali, daca ar pretinde, şi pe protegeata indivizilor cu pricina. Dar oare ce ar deveni atunci teatrul? Şi cum ar reuşi antreprenorul să plătească patru actriţe care au unul şi acelaşi caracter? Noi credem că teatrul nu este un azil de invalizi, şi punga impresariului o mină nesecabilă. D. Millo, dupe legile raţiunei, nu poate angaja decît pe actorii de care are trebuinţă şi numai atunci poate schimba pe vreunul dintr-înşii şi a-l înlocui prin altul, cînd opiniunea publicului întreg al teatrului s-ar declara în contra vreunuia din actorii angajaţi. Prin urmare, individele cu pricina ar face mult mai bine să reclame la Cameră în contra cabinetului Iepureanu, (2) care, după ce a cheltuit jumătate din subvenţiune, a dat teatrul în antrepriză, şi a cere luarea teatrului iarăşi pe contul guvernului, căci numai guvernul este în stare a ţinea cîte cinci actori pentru un singur rol, în timp ce un antreprenor nu poate să o facă aceasta fără a se videa silit să dea faliment în primele zile ale antreprizei sale.