Limba noastra-i o comoara
În adâncuri înfundata
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.
Limba noastra-i foc ce arde
Într-un neam, ce fara veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastra-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zari albastre.
Limba noastra-i graiul pâinii,
Când de vânt se misca vara;
In rostirea ei batrânii
Cu sudori sfintit-au tara.
Limba noastra-i frunza verde,
Zbuciumul din codrii vesnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfesnici.
Nu veti plânge-atunci amarnic,
Ca vi-i limba prea saraca,
Si-ti vedea, cât îi de darnic
Graiul tarii noastre draga.
Limba noastra-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Si citindu-le ‘nsirate, –
Te-nfiori adânc si tremuri.
Limba noastra îi aleasa
Sa ridice slava-n ceruri,
Sa ne spiue-n hram si-acasa
Vesnicele adevaruri.
Limba noastra-i limba sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng si care o cânta
Pe la vatra lor taranii.
Înviati-va dar graiul,
Ruginit de multa vreme,
Stergeti slinul, mucegaiul
Al uitarii ‘n care geme.
Strângeti piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Si-ti avea în revarsare
Un potop nou de cuvinte.
Rasari-va o comoara
În adâncuri înfundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.
😐 😈
😐
😛
🙄