By E un convoi de zdrenţe bălţate, de paiaţă, O gloată-ntre răspântii, încremenită-n ceaţă, De plăsmuiri de cârpe şi petice răzleţe Cu mâneci legănate ca pe prăjini şi beţe. Par strânse laolaltă momâile de paie, Din câmp, pe care vântul le scoală şi-ncovoaie. O căptuşeală trasă pe buze şi bărbie, O
“La Pasti”, de George Toparceanu
Astăzi în sufragerie Dormitau pe-o farfurie, Necăjite şi mînjite, Zece ouă înroşite. Un ou alb, abia ouat, Cu mirare le-a-ntrebat: – Ce vă este, frăţioare Ce vă doare? Nu vă ninge, nu vă plouă, Staţi gătite-n haină nouă, Parcă, Dumnezeu mă ierte, N-aţi ouă – Suntem fierte! Zice-un ou rotund
“Luceafarul”, de Mihai Eminescu, text integral
A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Privea
Vasile Alecsandri, “Imn” lui Stefan cel Mare, la Putna
Imn religios de Vasile Alecsandri cântat la serbarea junimii academice române, dată în memoria acestui domn Ștefan cel Mare la mănăstirea Putna, în 15/27 august 1871 Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu, ce dai lumii viață și omului cuvânt, În tine crede, speră întreaga românime… Glorie ție-n ceruri, glorie pe
“Sara pe deal”, de Mihai Eminescu (text + note de interpretare)
– text integral – Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne; Sub un salcîm dragă, m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfîntă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Stelele nasc umezi pe bolta
“Dascalita” de Octavian Goga
Cu dedicatie pentru Ziua Mondiala a Educatiei / Ziua Mondiala a Educatorului (5 octombrie), zi libera in multe dintre scoli si data la care sindicatele din Invatamant incearca organizarea unui Bal al Profesorilor DASCALITA de Octavian Goga Cand, tremurandu-si jalea si sfiala, Un cant pribeag imbratiseaza firea, Si-un trandafir crescut
Poezia “Muntii”, de Aron Cotrus
În frământări aprinse, în lupte uriaşe, Unind într-o sforţare puterea voastră toată, Cotropitori, odată, Aţi spart pământul aspru ce v-a ţinut în faşe, În coaja lui tirană, în carnea-i milenară… Şi aţi ţâşnit spre cer – revolte uimitoare – Să împietriţi pe veci, în drumul către soare. Ca voi, o
“Pastel” de George Cosbuc
Prin vişini vântul în grădină Cătând culcuş mai bate-abia Din aripi, şi-n curând s-alină, Iar roşul mac închide floarea, Din ochi clipeşte-ncet cicoarea Şi-adoarme-apoi şi ea. Eu cred c-a obosit pădurea, Căci ziua-ntreag-a tot cântat Şi tace-acum gândind aiurea. Sub dealuri amurgeşte zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea Şi-i umbră
“Neoromantica”, poezie de George Calinescu
La lacul cel de munte, sub ninşii colţi alpini, Pe-o bancă de mesteacăn, solemn şi elegant, Ax redingotei* negre, ţilindrului* gigant (Funebra turlă sumbră printre molifţi şi pini), Şedea acum un secol Poetul. Sau tăcut, Cu mâinile la spate, cu coamele pe umăr, Se preumbla prin codri, cătând solemn un
Mateiu I. Caragiale, “Grădinile Amăgirii”
Grădinile amăgirii te-aşteaptă-acolo unde Apusa tinereţe s-a ofilit de dor, Şi apa ce-aţipeşte, în luciul rânjitor, Visările-ţi oglindă şi-ncheagă-ale ei unde. Şi când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde Şi mut, văzduhul veşted tresaltă-n lung fior, Va răsări iar umbra cu chip înşelător Cu ochi a căror taină tu n-ai
Emil Botta, “Marea”
Abia se trezeau din adormire, legănarea de frunze abia începea, clocotitoarele valuri ale pădurii loveau digul pieptului meu, talazuri creşteau. Ce mare furioasă! Şi valurile ce sălbatece creste aveau. Tu Dimineaţă, Zeiţă frumoasă cum nu ştiu a spune, nu-mi da nici boarea prielnică, nu-mi da nici vântul prea lin pe
Geo Bogza, “Cum îmi bate ceasul”
Dacă îl ascult cu urechea dreaptă Ceasul meu bate clipele vieţii mele. Dacă îl ascult cu urechea stângă Ceasul meu bate clipele vieţii tale. Dacă îl ascult cu osul frunţii Ceasul meu măsoară durata universului. Dacă îl arunc în apă Dau înapoi cu un regn şi devin copac. Dacă îl
Lucian Blaga, “Zi de septemvrie”
Vino să vezi! În târzia bogata căldură închis între ziduri cine-ar mai sta? Precum a mai fost, până-n cealaltă zare încă o dată tărâmul să crească ar vrea. Şi-n unghi săgetat pământu-şi trimite cocorii spre cercul cel mare. Lumina ce largă e! Albastrul ce crud! Unei noi creşteri, văratice-n toamnă,
Lucian Blaga, “Ecce homo!”
Din ce mi-am plămădit nestăvilita nebunie de-a trăi Vârtejul meu de-avânt şi dulcea sete de-a juca, Când din pământ sorb numai fiere?… Când văd mormintele şirag încoronate Cu iederă ca nişte frunţi de-nvingători cu lauri Din ce-mi hrănesc scânteia mea de râs, de nu se stinge? Şi când cutreier blestematele
Lucian Blaga, “Către cititori”
Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi. Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep? Credeţi-mă, credeţi-mă, despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei: despre soartă şi despre şarpele binelui, despre arhanghelii cari ară cu plugul grădinile
