biblioteca.wansait.com
– Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine, –
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.
Şi s-a pornit iubita
Şi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare…
– Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică…
Sunt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie: –
By