“Pastel” de George Cosbuc

Prin vişini vântul în grădină Cătând culcuş mai bate-abia Din aripi, şi-n curând s-alină, Iar roşul mac închide floarea, Din ochi clipeşte-ncet cicoarea Şi-adoarme-apoi şi ea.   Eu cred c-a obosit pădurea, Căci ziua-ntreag-a tot cântat Şi tace-acum gândind aiurea. Sub dealuri amurgeşte zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea Şi-i umbră

George Bacovia, Pastel

Buciumă toamna Agonic – din fund – Trec păsărele, Şi tainic s-ascund. Ţîrîie ploaia… Nu-i nimeni pe drum; Pe-afară de stai Te-năbuşi de fum. Departe, pe cîmp, Cad corbii, domol; Şi răgete lungi Pornesc din ocol. Tălăngile, trist, Tot sună dogit… Şi tare-i tîrziu, Şi n-am mai murit…