“Pastel” de George Cosbuc

Prin vişini vântul în grădină

Cătând culcuş mai bate-abia

Din aripi, şi-n curând s-alină,

Iar roşul mac închide floarea,

Din ochi clipeşte-ncet cicoarea

Şi-adoarme-apoi şi ea.

Eu cred c-a obosit pădurea,

Căci ziua-ntreag-a tot cântat

Şi tace-acum gândind aiurea.

Sub dealuri amurgeşte zarea,

Se-ntunecă prin văi cărarea

Şi-i umbră peste sat.

Peste culmi încet amurgul moare

Şi-ntors cu faţa cătr-apus

Dă semne nopţii din ponoare

Ea-mbracă haine-ntunecate

Şi liniştit din aripi bate

Plutind tăcută-n sus.