“Pastel” de George Cosbuc

Prin vişini vântul în grădină Cătând culcuş mai bate-abia Din aripi, şi-n curând s-alină, Iar roşul mac închide floarea, Din ochi clipeşte-ncet cicoarea Şi-adoarme-apoi şi ea.   Eu cred c-a obosit pădurea, Căci ziua-ntreag-a tot cântat Şi tace-acum gândind aiurea. Sub dealuri amurgeşte zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea Şi-i umbră

George Coşbuc: Decebal către popor

Viaţa asta-i bun pierdut Când n-o trăieşti cum ai fi vrut! Şi-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem şi-al doilea rău? Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moş

George Cosbuc, Noapte de vara

Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiş; Zboară mierlele-n tufiş Şi din codri noaptea vine Pe furiş. Care cu poveri de muncă Vin încet şi scârţâind; Turmele s-aud mugind, Şi flăcăii vin pe luncă Hăulind. Cu cofiţa, pe-ndelete, Vin neveste de la râu; Şi, cu poala prinsă-n brâu, Vin cântând