Nici pasărea sub domuri vegetale,
nici trestia cu mlădiosu-i tors*,
nici firele pe care-ades le-ai tors
sunându-le cu degetele tale;
nici crinii-orgolioşi ce ţi-au întors
spre tine-nfioratele petale
nici apele, fugarnice cristale,
în care anii tineri ţi i-ai stors;
nici stalactita palidă ce creşte,
ca tine, nevăzută, îngereşte,
hrănindu-se cu aşteptări mereu:
nimic din tot ce-a plăsmuit natura
nu-ţi va păstra fiorul şi măsura
mai credincioase decât versul meu.
* tors, s.n. – trunchiul gol al corpului omenesc; sculptură reprezentând partea superioară a corpului
omenesc, fără membre şi fără cap