Cum te găseşti, uşoară zburătoare,
Zăcând aci, pe-o margine de drum,
Şi nu dormind într-un polen de floare,
Învăluită-n aur şi parfum?
Neascultând de vântul de la stup,
Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei
Şi darurile-acum, ale zambilei,
Puterile-amorţite ţi le rup.
Voind să duci tezaurul de ceară,
Te prăbuşişi din drumul cel înalt.
Cine-o să vie, trupul tău de-afară
Să-l caute şi-n jur să sufle cald?
Cu aripa-n ţărână şi în vis,
Strânge la piept comoara ta deplină.
Cât te iubesc, frumoasa mea albină,
Că sarcina chemării te-a ucis!
