Strategia de securitate nationala a Romaniei

 

 

 Extrase

 

În contextul acestei analize, riscurile si ameninţările la adresa securităţii
naţionale a României sunt percepute, în principal, din perspectiva posturii de ţară
membră a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene. În aceste condiţii, deşi
pericolul unui război clasic, al unor agresiuni militare convenţionale este foarte puţin
probabil, neglijarea unor astfel de riscuri ar putea genera vulnerabilităţi majore din
perspectiva securităţii proprii şi a capacităţii de acţiune pentru îndeplinirea obligaţiilor
asumate la intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană. Se înscriu în această categorie şi
riscurile ce privesc securitatea şi apărarea frontierelor, în condiţiile în care segmente
importante ale graniţelor Românei reprezintă şi frontiera estică a celor două organizaţii.
În acelaşi timp însă, o serie de ameninţări noi, asimetrice, de natură militară sau
non-militară, inclusiv cele ce se manifestă sub forma agresiunilor informatice sau
informaţionale, generate preponderent din mediul internaţional, dar şi – într-o anumită
masură – de cel intern, tind să crească sub raportul gradului de pericol şi al probabilităţii
de producere, şi pot afecta grav starea de securitate a cetăţenilor români, a statului
român sau a instituţiilor de securitate din care România face parte. Pericolul creat de
astfel de evoluţii negative poate fi substanţial potenţat în cazul asocierii lor, îndeosebi în
condiţiile în care graniţele dintre ameninţările globale şi cele regionale, precum şi între
cele externe sau interne, tind să devină tot mai difuze. În fapt, în condiţiile accelerării
proceselor globalizatoare şi ale dezvoltării tehnologice, distanţele geografice devin tot
mai puţin importante, astfel că apariţia şi dezvoltarea unor asemenea fenomene negative
trebuie descoperite indiferent de locul unde se produc, evaluarea lor trebuie făcută prin
prisma caracterului indivizibil al securităţii globale, iar contracararea lor oportună şi
fermă, inclusiv la distanţe mari faţă de graniţele naţionale, devine o responsabilitate
majoră a unei guvernări democratice eficiente.
Principalele riscuri si ameninţări care pot pune în pericol securitatea naţională a
României, valorile şi interesele sale ca stat membru al comunităţii europene şi euroatlantice
sunt următoarele:
Terorismul internaţional: Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, asupra
unor obiective-simbol ale civilizaţiei şi puterii americane, acţiunile de aceeaşi natură
executate la Madrid, Londra, Moscova sau Istanbul, precum şi cele care au avut loc în
Orientul Apropiat, Caucaz, Africa, Asia Centrală, de Sud şi Sud-Est, dovedesc faptul că
terorismul internaţional de sorginte extremist-religioasă, structurat în reţele
transfrontaliere, reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii
oamenilor, a democraţiei şi celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază
comunitatea euro-atlantică.
Reţelele teroriste internaţionale au acces la tehnologia modernă şi pot beneficia
de transferuri bancare şi mijloace de comunicare rapide, de infrastructura şi asistenţa
oferite de organizaţii etnico-religioase extremiste, de suportul criminalităţii
transfrontaliere organizate ori de sprijinul regimurilor corupte sau incapabile să
guverneze democratic. Ele pot provoca pierderi masive de vieţi omeneşti şi distrugeri
materiale de mare amploare, iar – prin accesul posibil la armele de distrugere în masă –
consecinţele acţiunilor lor pot deveni devastatoare. Caracterul deschis al societăţilor
democratice moderne, ca şi cerinţele globalizării, determină ca fiecare stat în parte cât şi
comunitatea internaţională în ansamblu, să rămână vulnerabile în faţa terorismului
internaţional, astfel că imperativul contracarării acestui flagel şi al cooperarii forţelor
democratice pentru contracararea lui constituie o cerinţă vitală, inclusiv prin acţiuni
comune desfăşurate în zonele care generază terorism.
Proliferarea armelor de distrugere în masă: Armele nucleare, chimice, biologice
şi radiologice constituie o altă ameninţare deosebit de gravă din punctul de vedere al
potenţialului de distrugere. Accesul la astfel de mijloace devine tot mai uşor din punct
de vedere tehnologic, iar tentaţia dobândirii lor sporeşte ameninţător, concomitent cu
reducerea garanţiilor de comportament responsabil al autorităţilor ce intră în posesia lor,
îndeosebi în cazul regimurilor animate de ideologii politice sau religioase extremiste. Se
amplifică, de asemenea, preocupările pentru dezvoltarea mijloacelor de transport la ţintă
a unor astfel de arme şi pentru realizarea şi stocarea produselor cu dublă utilizare.
Colapsul sau evoluţia anarhică a unor state posesoare de arme de distrugere în masă,
autoritatea redusă exercitată de unele guverne asupra complexelor lor militare, precum
şi existenţa unor regiuni – inclusiv în Europa – aflate în afara controlului statal,
favorizează dezvoltarea unei pieţe negre active pentru astfel de mijloace.
Din perspectiva preocupărilor pentru securitatea naţională, amplificarea fenomenului
terorist şi proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă principalul factor
generator de incertitudine în domeniul securitaţii globale, în condiţiile în care regimurile
nedemocratice, totalitare pot asigura cel mai periculos suport operaţional şi logistic.
Conflictele regionale: În pofida evoluţiilor pozitive din ultimul deceniu şi
jumătate, care au făcut din Europa un loc mai sigur şi mai prosper, arealul strategic în
care este situată România este încă bogat în conflicte locale, inter- şi intra-statale, cu
puternice implicaţii pentru pacea şi securitatea regională şi europeană. Produs auxiliar al
dezmembrării, mai mult sau mai puţin violente, a unor state multinaţionale din zonă,
conflictele inter-etnice sau religioase – în fapt, conflicte cu un puternic substrat politic –
reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale, chiar dacă, în urma unor
importante eforturi ale comunităţii internaţionale, majoritatea acestora sunt ţinute sub
control. Prin numărul lor mare, aşa-numitele “conflicte îngheţate” din această regiune,
alături de alte stări tensionate, dispute teritoriale, tendinţe separatiste şi situaţii de
instabilitate prezente în proximitatea strategică a României, generează incertitudine
strategică, determină irosirea multor resurse şi perpetuează sărăcia. Ele alimentează, de
asemenea, alte forme de violenţă şi criminalitate şi favorizează terorismul.
Criminalitatea transnaţională organizată: Reprezintă atât o expresie a
proliferării unor fenomene negative care se amplifică în conditiile globalizării, cât şi o
consecinţă directă a gestionării ineficiente a schimbărilor politice, economice şi sociale
profunde care s-au produs în Europa Centrală şi de Est în procesul dispariţiei
regimurilor comuniste. Pe fondul unei astfel de situaţii, spaţiul de interes strategic în
care se află România este sursă, zonă de tranzit şi destinaţie a unor activitaţi criminale
grave constând în: trafic ilegal de armament, muniţii şi explozivi; trafic de narcotice;
migraţie ilegală şi trafic de fiinţe umane; trafic de produse contrafăcute; activităţi de
spălare a banilor şi alte aspecte ale criminalităţii economico-finaciare. Prin natura şi
amploarea lor, astfel de activităţi sunt favorizate de existenţa conflictelor locale şi, la
rândul lor, pot favoriza terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă sau pot
să contribuie la perpetuarea regimurilor separatiste.
Un rol important în procesul de consolidarea a stabilităţii şi securităţii noilor
democraţii din Europa Centrala, de Sud-Est şi de Est revine capacităţii statelor şi a
societăţilor de a promova o gestiune eficientă a treburilor publice, de a garanta
exercitarea responsabilă şi eficientă a puterii, în deplin acord cu principiile democraţiei
şi cerinţele respectării drepturilor omului. Expresia publică a acestor exigenţe este buna
guvernare, domeniu în care în România – ca şi în majoritatea statelor din această
regiune – s-au înregistrat, în anii care au trecut de la prăbusirea regimurilor comuniste,
progrese remarcabile.
În acelaşi timp, însa, noile democraţii din această regiune continuă să se
confrunte cu numeroase fenomene negative care afectează calitatea actului de
guvernare. În acest context, guvernarea ineficientă, afectată de corupţie instituţională
şi clientelism politic, de ineficienţa administraţiei publice, lipsa de transparenţă şi de
responsabilitate publică, de birocraţie excesivă şi tendinţe autoritariste, subminează
încrederea cetăţenilor în instituţiile publice şi poate constitui o ameninţare majoră la
adresa securităţii statelor. În aria de interes strategic a României, guvernarea ineficientă
pune adesea în pericol exerciţiul normal al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, afectează îndeplinirea obligaţiilor internaţionale – inclusiv a celor ce vizează
protecţia identităţii naţionale – putând genera crize umanitare cu impact transfrontalier.
Securitatea naţională poate fi, de asemenea, pusă în pericol de o serie de fenomene
negative grave, de natură geo-fizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din mediu
sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane
periculoase, dăunatoare sau iresponsabile. Între acestea, se pot înscrie: catastrofele
naturale sau alte fenomene geo- sau meteo-climatice grave (cutremure, inundaţii,
încălzirea globală şi alte modificări bruşte şi radicale ale condiţiilor de viaţă); tendinţa
de epuizare a unor resurse vitale; catastrofele industriale sau ecologice având drept
consecinţe pierderi mari de vieţi omeneşti, perturbarea substanţială a vieţii economicosociale
şi poluarea gravă a mediului pe teritoriul naţional şi în regiunile adiacente;
posibilitatea crescută a producerii unor pandemii.
Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi potentaţe şi
amplificate de existenţa unor vulnerabilitaţi şi disfunctionalităţi, între care pot fi
considerate ca generatoare de preocupări sau pericole următoarele: dependenţa
accentuată de unele resurse vitale greu accesibile; tendinţele negative persistente în
plan demografic şi migraţia masivă; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială,
persistenţa stărilor de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; proporţia
redusă, fragmentarea şi rolul încă nesemnificativ al clasei de mijloc în organizarea
vieţii economico-sociale; fragilitatea spiritului civic şi dificultăţile de manifestare a
solidarităţii civice; infrastructura strategică slab dezvoltată şi insuficient protejată;
starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei;
carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare la cerinţele
societăţii a sistemului de învăţămant; expertiza redusă, organizarea inadecvată şi
precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; angajarea
insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Leave a Reply