Ileana Căzan, Eugen Denize – Marile puteri şi spaţiul românesc în secolele XV-XVI

2008/09/08

Ileana Căzan, Eugen Denize Marile puteri şi spaţiul românesc în secolele XV-XVI

EXTASE:

Studiile publicate în ultimele decenii sunt unanim de acord că �momentul Despot� a însemnat pentru diplomaţia Habsburgilor în spaţiul sud-est european un punct culminant [1] , fiind primul domn, care, propulsat de Habsburgi pe tronul Moldovei, a reuşit să se menţină doi ani la conducerea ţării, lăsând aparenţa unei deschideri totale spre Occident, atât din punct de vedere politic şi economic, cât şi, mai ales, din punct de vedere cultural şi religios [2] . Deşi domnia sa a fost scurtă, Despot a uzat de o abilitate politică şi diplomatică de mare fineţe, care l-a ajutat sa nu fie detronat în primele zile după urcarea sa pe tron. Să nu uităm că la început sultanul percepuse ascensiunea lui Despot ca pe o imixtiune brutală şi neavenită a �germanilor� în Moldova [3] . Cu toate acestea, la 16 martie 1562, Ferhat-aga, însoţit de 5 capugii, aducea lui Despot caftanul şi steagul de investitură, recunoscându-l domn al Moldovei, în schimbul plăţii tributului de 30.000 de galbeni [4] .

          În ciuda jocului dublu pe care domnul Moldovei a fost silit, de împrejurările politice ale momentului, să-l joace încă din primele luni de domnie, apropiaţii împăratului Ferdinand şi ai fiului acestuia, arhiducele Maximilian, au exultat la vestea �triumfului lui Despot� în Moldova, considerând, după cum s-a arătat deja, că dacă Habsburgii controlau teritoriul extracarpatic, Transilvania, atacată din două flancuri, nu putea avea scăpare, urmând a-şi lua locul � în scurt timp � între posesiunile patrimoniale ale Habsburgilor austrieci. La 5 ianuarie 1562, raportul, trimis arhiducelui Maximilian de către Sigismund Thorda, consilier al trezoreriei Ungariei, marca posibilităţile de acces dinspre Moldova către Transilvania şi autorul spera ca �Despot să fie gata oricând atât să răspundă voinţei Maiestăţilor Lor cât şi să îşi păstreze credinţa neştirbită şi constantă� [5] . Poziţia lui Despot era cu atât mai preţioasă cu cât Thorda aprecia că �nu există nici o îndoială şi <Despot> nici nu se ascunde că este gata oricând de luptă şi are pregătiţi soldaţi cu experienţă care au dat dovada tăriei şi vitejiei lor şi care sunt plătiţi la timp, fără nici o întârziere� [6] . Cu toate acestea, Sigismund Thorda analiza cu cea mai mare luciditate poziţia lui Despot care, între otomani şi poloni, nu putea oferi cu prea multă uşurinţă ajutor Habsburgilor. În Polonia se refugiase Alexandru Lăpuşneanu, iar �turcii nicidecum nu l-ar mai răbda pe Despot dacă nu le-ar plăti întreaga sumă de bani datorată şi nu le-ar acorda tributul mărit, împreună cu toate dovezile de supunere cerute, sau dacă… ar bănui că este vasalul Maiestăţilor Voastre�, cu toate că �după obiceiul din vechime regilor Ungariei le revenea investitura principilor celor două Valachii�. Autorul raportului menţiona însă că, odată cu trecerea timpului, această situaţie se schimbase, iar domnul Moldovei �ţinea acum atât de Poloni cât şi de turci�, de aceea trebuie să desfăşoare întreaga sa abilitate pentru a �ascunde dorinţa sa de a da ajutor Maiestăţilor Voastre�. Mai mult �dacă turcii ar da un asemenea ordin încât toţi să-l părăsească pe Despot şi să-l recunoască pe Alexandru ca domn, sub ameninţarea că altfel ţara ar fi trecută prin foc şi sabie, cu siguranţă că soarta lui Despot ar atârna de un fir de păr, la fel s-ar întâmpla, şi dacă 

s-ar amesteca polonii, cu care turcii sunt aliaţi� [7] .

          Toată această pledoarie o făcea Sigismund Thorda pentru a explica demersurile domnului Moldovei de a stabili bune relaţii cu Polonia şi mai ales cu Imperiul otoman, unde trimisese o ambasadă pentru a obţine confirmarea sa pe tron. În acelaşi timp, el atrăgea atenţia împăratului că este necesar să fie testată fidelitatea lui Despot pentru cauza Casei de Austria, tocmai pentru faptul că situaţia sa politică era atât de nesigură. Pentru aceasta recomanda să fie ales �înainte de toate un bărbat de încredere, nu neapărat cu un nume ilustru, dar credincios, priceput şi iscusit, care să fie trimis la Despot să îl felicite pentru izbânda sa la tron, în numele Maiestăţilor Voastre şi să îl încurajeze să rămână alături de voinţa Maiestăţilor Voastre şi să acţioneze împreună cu acesta după cum au hotărât Maiestăţile Voastre şi să i se ceară să informeze pe Maiestăţile Voastre, atât despre voinţa <domnului>, cât şi despre intenţiile sale, ca şi despre ceea ce trebuie întreprins pentru bunul mers al lucrurilor… Şi acesta să rămână în siguranţă pe lângă Despot … şi să informeze zilnic pe Maiestăţile Voastre prin note secrete … Pot fi trimişi chiar doi ambasadori, dintre care unul să revină imediat şi să aducă un răspuns sigur despre Despot� [8] . Thorda mai considera necesar ca vanitatea lui Despot să fie măgulită şi în acest scop �Maiestăţile imperiale să adauge felicitărilor şi un titlu onorific care ar putea fi conferit fără prea mare greutate, chiar dacă nu ar reprezenta mare lucru, căci este ştiut că pe Despot îl încântă titlurile şi pe lângă aceasta să fie aplaudat de poporul de rând şi mai ales să i se aducă mari onoruri� [9] .

SUMARUL LUCRARII

CAPITOLUL I Iancu de Hunedoara si ,,cruciada târzie” 9
CAPITOLUL II Vlad Tepes între Ungaria si Imperiul otoman 55
CAPITOLUL III Domnia lui Stefan cel Mare – epoca de maxima afirmare politica a Moldovei medievale
88
CAPITOLUL IV Ultima perioada a domniei lui Stefan cel Mare – apogeul echilibrului din politica externa
141
CAPITOLUL V Lupta pentru suprematie politica la linia Dunarii (1504-1526)
197
CAPITOLUL VI Începuturile politicii pontice a Casei de Austria si planul înglobarii tarilor române în sfera
de influenta a Habsburgilor
230
CAPITOLUL VII Noua orientare politica a tarilor române între 1541-1562
269
CAPITOLUL VIII Despot Voda, moment de apogeu al imixtiunii Habsburgilor în spatiul românesc 293
CAPITOLUL IX Tarile române si lupta pentru hegemonie central-rasariteana între Casa de Austria, Polonia
si Imperiul otoman (1564-1573)
311
CAPITOLUL X Rivalitatea polono-habsburgica în bazinul Dunarii si pozitia tarilor române, (1574-1593) 325
CAPITOLUL XI Mihai Viteazul si aspiratiile românesti în jocul de interese al marilor puteri.

No Comments

Leave a Reply