By Din culmea unde mai presus de nor
Doar gheaţa îşi sculptează diamantul,
Te prăvăleai, gigant clocotitor,
Cât zarea-ntins, haotic ca neantul.
În jurul tău, frânturi de stâncă, lut,
Cadavre ale florei uriaşe
Monumentau un ne-nturnat* trecut…
Şi nicăieri în goana pătimaşe
Refluxul liniştit nu locuia
Cu lumea lui năvalnicele ape…
Dar anii au trecut… Din matca ta,
Prea strâmtă-atunci, ai dispărut aproape.
Oglindă călătoare, cer mobil,
Te-ai încadrat într-o uşoară spumă
Şi-ţi porţi acum cristalul tău steril
Spre-a mărilor îndepărtată brumă.
Dar murmurul, acord eternizat,
Neîncetat mărirea ta o plânge;
Şi-ntregul tău trecut, pietrificat,
În unda potolită se răsfrânge.
* ne-nturnat, adj. – neîntors (înapoi), nerevenit
