Ion Barbu, “Râul”
Din culmea unde mai presus de nor Doar gheaţa îşi sculptează diamantul, Te prăvăleai, gigant clocotitor, Cât zarea-ntins, haotic ca neantul. În jurul tău, frânturi de stâncă, lut, Cadavre ale florei uriaşe Monumentau un ne-nturnat* trecut… Şi nicăieri în goana pătimaşe Refluxul liniştit nu locuia Cu lumea lui năvalnicele ape… Dar anii au trecut… Din…