By Cad fulgii şovăielnici în stoluri fără număr,
Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr
Al dealurilor prinse de-o crustă argintie.
Oştiri de nori aleargă…
─ Ce surdă simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi întins mă poartă?
Aţi prefăcut în domuri de argint natura moartă
Şi-aţi pus în peisagiu un nou fior de viaţă,
Voi, blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceaţă!…
Tot plumbul meu din suflet, o, forme călătoare,
Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare,
Căci, iată, vine vremea când albe, împietrite,
Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite…
Cad fulgii şovăielnici, aşa cum în poveste
Cad stropi de piatră scumpă, uşor şi leneş, peste
Un strălucit războinic, cuprins de vrajă-adâncă.
─ Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă,
Ţinuturi ale minţii, lăsaţi să vă-mpresoare,
Lăsaţi să cadă-ntruna din neaua altui soare,
Ce veşnic braţul ritmic al timpului aruncă…[…]
