Iuliu C. Săvescu, La Polul Nord

La Polul Nord, la Polul Sud, sub stele vecinic adormite,
În lung şi-n larg, în sus şi-n jos, se-ntind câmpii nemărginite,
Câmpii de gheaţă, ce adorm pe aşternutul mărei ud,
Cu munţi înalţi, cu văi adânci, la Polul Nord, la Polul Sud.

Când dintre munţii solitari îngălbeneşte luna plină,
Vărsând pe albul dezolat o cadaverică lumină,
Se văd ieşind ai mărei urşi, cu ochi de foc, cu paşii rari,
Când dintre văile adânci, când dintre munţii solitari.

Şi dorm adânc, şi dorm mereu nemărginirile polare,
Iar din prăpăstiile-adânci se-aude-o stranie vibrare,
Şi urşii albi, înduioşaţi, într-un oftat adânc şi greu,
Se-ntind pe labe de sidef şi dorm adânc şi dorm mereu!