Direcţiunea Teatrului de operă italiană fiind în ajunul de a se pune în concurenţă şi a se da prin contract, nu ni se pare de prisos, în calitatea noastră de public, de amator de teatru şi chiar de dilitant, de a emite aci şi opiniunea noastră cu un chip gratuit, permiţîndu-ne a face oarecari băgări de seamă asupra acestui sujet ce interesează foarte mult pe publicul nostru.
Teatrul de operă sau teatrul muzical, la toţi popolii cultivaţi şi civilizaţi iar mai cu seamă la noi, îşi are necontestat o misiune, îşi are ţinta lui, aceea de a face nu numai distracţiunea momentană a publicului amator de teatru, dar şi instrucţiunea lui subt puntul de vedere muzical, de a contribui la cultivarea facultăţei lui muzicale, la dezvoltarea şi rafinarea gustului său, la întinderea cunoştinţelor despre adevărata melodie şi armonie. Numai prin posedarea acestor cunoştinţe ar putea publicul nostru să ajungă la gradul de a simţi bine şi a înţelege opera în totul şi în amănuntele lui.
Un asemenea teatru n-am avut în trecut şi ne permitem a zice, cu părere de rău, că n-avem nici astăzi, dar credem şi sperăm că vom avea în viitor, daca se vor lua măsurile cele mai proprii la darea lui unui impresariu.
Lăsînd la o parte defectele trecutului şi chiar ale prezentului, să vedem despre viitoriu, cu atît mai mult că suntem pe calea progresului, în ajunul îmbunătăţirilor de tot felul. De aceea, facem aci o espoziţiune despre diferitele condiţiuni ce se cer neapărat pentru îmbunătăţirea teatrului nostru de operă şi punerea lui pe un picior mai bun sau la locul ce i se cuvine. Un teatru de operă, ca să fie bun în tot înţelesul cuvîntului şi ca să poată reproduce cu fidelitate pînă la cea mai mică nuanţă compoziţiunile muzicale ale celebrilor maeştri şi a reprezinta bine epoca şi localitatea operilor ce se pun pe scenă, fără a face erori şi anacronismuri neiertate, urmează neapărat a fi compus:
1. de artişti de un ordin mai superior, adecă dotaţi de o voce cît se poate mai bine condiţionată, cu cunoştinţe muzicale şi dramatice, astfel încît să poată fi adevărata espresiune a ideii şi a geniului maeştrilor şi să reproducă adevăratul colorit al diverselor opere ce se vor pune pe scenă;
2. de un cor bine disciplinat şi compus de individe cu vocea întonată şi cu cunoştinţele cerute pentru buna esecutare a maselor corale, de la care depinde de multe ori succesul unii opere;
3. de un orchestru compus astfel încît să nu lipsească nici unul din instrumentele coprinse în partiţiunele operilor puse în esecutare, iar individele din care va fi format acest orchestru să cunoască fiecare în parte, cu perfecţiune, teoria instrumentului său şi esecutarea, ca un adevărat artist. Afară de aceasta, violoncelul primo, flautul, clarinetul, oboe, tromba şi cornul primo, aceste instrumente primarii, ce au mai adeseori soluri, să fie jucate de artişti de distincţiune şi de talent, ca să poată esecuta, frumos şi cu toată preciziunea cerută de gust şi de artă, solurile scrise pentru fiecare dintr-însele;
4. costumele şi scenariul cată să fie fidele epocii şi locului ce reprezintă;
5. un machinist bun e de o neapărată necesitate, ca să nu mai vedem copaci pîn grote şi să nu mai pună Sicilia şi marea Tiriană în mijlocul Franciei sau a Germaniei;
6. o persoană cu cunoştinţe speciale ca să controleze punerea operilor pe scenă, spre a nu se mai repeta erorile trecutului, adică a nu se mai pune pe scenă opere ciontite;
7. o poliţie de scenă foarte severă pe timpul reprezentării, ca să înceteze odată pentru totdauna necuviinţele ce se întîmplă adesea din cauza trecerii pîn scenă a servitorilor teatrului chiar în momentele cele mai sublime ale reprezintării, spre a nu priva pe public chiar şi de puţina iluziune ce arareori i s-a permis de un teatru ca cel ce avurăm pînă acum;
8. prennoirea repertoriului cu opere mai noi, cel puţin pentru publicul nostru, fiindcă cele ce compun repertoriul de astăzi a ajuns a nu mai mişca curiozitatea publicului.
Iată condiţiunile cele mai proprii, dupe părerea noastră, să putem avea în viitor teatru bun.
Ca să putem dar avea toate cîte ziserăm mai sus, se cer mai întîi două condiţiuni fără care teatrul va sta pe loc. Prima condiţiune este de a se mări resursele teatrului sau, ca să fim mai bine înţeles, subvenţiunea lui, căci pretenţiunile cele mari ale artiştilor celor buni, precum şi diferitele cheltuieli ale întreţinerii unui teatru bun, nu se mai pot împăca cu resursele de astăzi ale teatrului; a doua condiţiune, şi pe care o credem mult mai necesarie pentru îmbunătăţirea şi progresul teatrului, este aceea a alegerii persoanei căreia are să se încredinţeze impresa sau direcţiunea teatrului; acea persoană, după părerea noastră, nu e îndestul de a fi numai onestă şi a da garanţie bună despre paza contractului, ea cată să aibă capacitatea şi esperienţa acestei meserii şi unii asemenea întreprinderi delicate, căci altfel se va ruina poate, fără a avea cel puţin consultaţiunea că au mulţumit cererile şi dorinţa publicului. Să se caute în analele teatrului şi desigur se va găsi un asemenea exemplu.
Spre a se putea oferi o persoană care să reunească toate calităţile şi condiţiunile unui bun impresariu, e de preferat a adopta un mod nou şi poate mai bine nemerit, acela de a ne pune în relaţiune d-a dreptul cu presa muzicală din Italia sau din Germania, să-i trimitem ştiinţă de resursele teatrului şi de condiţiunele noastre pentru formarea unii companii de operă, ca ea să le publice, şi dupe aceasta am putea avea concurenţi mai mulţi şi speciali, dintre care am alege pe cel ce ar oferi mai multe avantage şi mai bune garanţii pentru teatru.
Precizarea condiţiunelor contractului şi paza lor riguroasă fiind principala garanţie pentru progresul teatrului nostru, ne permitem a o cere şi aceasta, şi avem dreptate a o cere, cu atît mai mult pentru că am avut ocaziunea de a ceti unul din contractele încheiate cu impresarii din anii trecuţi şi am văzut cu părere de rău că nu s-a păzit, căci condiţiunele erau astfel încît teatrul italian trebuia să fie bun, cînd în faptă nu era decît foarte mediocru. Astă tristă realitate, în contra aşteptării noastre şi a frumoaselor noastre vise, ne întări şi mai mult în opiniunea noastră despre aceşti speculatori (1) de teatru; ne-a convins că un întreprinzător, fie străin, fie pămîntean, şi din orice clasă a societăţei, nu e nimic mai mult decît un speculant. Ca speculant, el va fi mai puţin dispus a face sacrificiu în folosul publicului şi mai mult pasionat pentru folosul său particular; şi ca să ajungă la ţinta lui, care e cîştigul, negreşit că o să caute să calce condiţiunele contractului cu feluri de mijloace ce cunosc impresarii, şi va reuşi poate daca aceste condiţiuni, pe care se leagă a le păzi, vor fi rău precizate şi nedefinite, şi daca vor mai avea loc influenţele adresate aşa de mult în anii trecuţi.
Departe de a crede că am pătruns pînă la sorgintea răului ce distruge astă frumoasă instituţiune muzicală ce face deliciul publicului sau că am găsit remediul suprem spre a-l vindeca; din contra, noi arătăm aci că răul e mare şi întins în toată economia corpului teatral şi că nu se poate îndrepta decît prin aplicarea unui specific propriu contra acestui rău. Tot ce am voit a demonstra este, o mai repetăm, că fără un adaos pecuniar peste subvenţiunea dată pînă astăzi şi fără o riguroasă pază a condiţiunelor impuse impresarilor prin contract, nu vom putea avea decît tot ce am avut pînă acum, adică un simulacru, o umbră, o parodie de teatru italian, iar nu un teatru în tot înţelesul cuvîntului.
Ne place dar a spera că vom vedea în ţara noastră, pe lîngă toate celelalte reforme, şi progresul la care ne aşteptăm, că se va schimba şi soarta teatrelor din capitala românilor şi că se vor introduce reforme şi îmbunătăţiri dupe chiar formele progresului, nefiindu-ne iertat a sta mai mult timp în loc, nici a retrograda.