Miron Costin, De neamul moldovenilor

din Scripturi avem şi sfîn- ||ta^* credinţă a noastră creştinească şi mîntuirea noastră cu pogorîrea fiiului lui Dumnezeu şi împeliţarea cuvîntului lui, cel mai denainte de véci în firea omenească (denafară de păcatŭ). Scriptura ne deşchide mintea, de ajungem cu credinţa pre Dumnezeu, duhul cel nevăzut şi necoprinsŭ şi neajunsŭ de firea noastră, Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne face de le putem vedea cu cugetul nostru. Să nu pomenim de marile Moisi, carile după 2400 de ani au scris létopiseţul de zidirea lumii, că acela au avut pre însuşi Dumnezeu dascal, rostŭ cătră rost. Omir în 250 de ani au scris după răsipa Troadii războaiele lui Ahileus; Plutarhŭ în 400 de ani au scris viiaţa şi faptile vestitului împăratŭ în lume, a lui Alexandru Machidon; Titus Livius cursul a toată împărăţiia Rîmului în 700 de ani şi mai bine au scrisŭ după urzitul Rîmului şi alţi mulţi istorici, cercîndŭ de-amărîntul scrisorile, cursul a multe vacuri cu osîrdie şi cu multă osteneală au scos lumii la vedére istorii.

toate alte ţări ştiindŭ începuturile sale. Laud^*osîrdiia răposatului Uréchie-vornicul, carile au făcut de dragostea ţărîi létopiseţul său, însă acela de la Dragoş-vodă, de discălicatul cel al doilea al ţărîi aceştiia din Maramoroşŭ scrie. Iară de discălicatul cel dintăi cu romîni^*, adecă cu rîmléni, nimica nu pomenéşte, numai ameliţă la un loc, cum că au mai fostŭ ţara odată discălicată şi s-au pustiit de tătari. Ori că n-au avut cărţi, ori că i-au fostŭ destul a scrie de mai scurte vacuri, destul de dînsul şi atîta, cîtŭ poate să zică fieştecine că numai lui de această ţară i-au fostŭ milă, să nu rămîie întru întunérecul neştiinţei, că célelalte ce mai sîntŭ scrise adăosături de un Simeon Dascălul şi al doilea, un Misail Călugărul, nu létopiseţe, ce ocări sîntŭ. Care şi acélea nu puţină a doao îndemnare mi-au fostŭ. Cîtŭ mi să pare, bine nu ştiu, că n-am văzut létopiseţul lui Evstratie-logofătul, iară cum am înţeles de cîţva boieri şi mai ales din Niculai Buhuş, ce au fostŭ logofăt mare, pre acestŭ Simeon Dascal, Istratie-logofătul l-au fătat cu basnile lui şi Misail Călugărul de la Simeon^*au născut, cela fiiu, cestalalt nepot. Şi mult mă mir de unde au luat acéste basne, că şi || Uréchie-

vornicul scrie şi el: 45 de ani la domniile céle dintăi, nici o scrisoare nu să află de lucrurile lor ce s-ar fi lucratŭ, şi nici streinii n-au ştiut nimica de dînşii pănă la Alixandru-vodă cel Mare şi Bun. Décii au început istoricii leşăşti a scrie, mai ales Bielschii şi Marţin Paşcovschii, pre carii i-au urmatŭ răposatul Uréchie-vornicul. Daca n-au fostŭ dară dintăi scrisoare în ţară şi nici streinii n-au ştiut şi nimica n-au scris, de unde sîntŭ acéste basne, cum ca să fie fostŭ moşii ţărîi aceştiia din temniţile Rîmului, daţi întru ajutoriul lui Laslău, craiul unguresc? Şi romînii acum era în Maramoroş în zilele acelui craiŭ, ceşti dincoace, de unde ieste acum Moldova, iară cei dincolo, unde ieste acum Ţara Muntenească, iară în munţi pre Olt, unde şi acum să pomenéşte Ţara Oltului, şi rîmlenii^* cei discălicaţi de Traian în Ardeal acum era în Ardeal.

la istorii, iată, şi pănă || la aceasta vîrstă, acum şi slăbită.

moldovénii, nici munténii din rîmléni, ci, tre-||cîndŭ pre aicea, pre acéste locuri, Traianŭ-împăratul şi lăsîndŭ slujitori de pază, au apucat o samă de dachi limba rîmlenească. Vei vedea apoi şi a cuvintelor lui răspunsul şi ocara nu de la mine, ci de la istoricii, povaţile méle, la rîndul său.

trecute vremi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.

Albă — vineţi- ||ienii zic acei limbi Colfo de Vineţie, adecă limba sau grumazii de Vineţiia — să zice şi cu alt nume şi Marea Adriaticum, Marea de Adrie. Iară mării din care iese limba acéia îi zicŭ latinii Marea Mediteraneum, adecă marea den mijlocul pămîntului; turcii, grecii şi noi zicem Marea Albă. Iară dispre céialaltă parte, spre apus, izbucnéşte iară din céiaşi Mare Albă un unghiŭ de mare, însă nu cu atîta lungime, cum ieste limba aceastalaltă dispre noi. Şi pre celalalt unghiŭ dincolea ieste Ianua, noi zicem ianovezii. Însă dintre acéstea îmbe limbi iese Italiia şi în dricul pămîntului, spre miază-noapte, dincolo, pănă la hotarăle franţozului.

apune. Simănătoare foarte cu ţările greceşti, că cum Greţiia să încépe din Marea Albă, între mări, pănă la Machidonie, de o parte cu Marea Albă, carea să întinde pănă în Ţarigrad, de altă parte limba de mare, de care s-au scris mai sus, desparte pe Italiia de ţările greceşti, aşa Italiia dincoace cu limba de mare, iar dintr-acolo, despre apus, cu unghiul cel dispre ianovezi.

plină de cetăţi şi oraşă iscusite, mulţime şi desime de oameni, tîrguri vestite, pline de toate bivşuguri, şi pentru mare^* iscusénii şi frumuseţuri a pămîntului aceluia i-au zis raiul pămîntului, a căruia pămîntŭ, oraşile, grădinile, tocmélile la casile lor cu mare desfătăciune traiului omenescŭ nu are toată lumea, supt ceriŭ blîndŭ, voios şi sănătos, nici cu căldură prea mare, nici ierni gréle. De grîu, vinuri dulci şi uşoare, untudelemnŭ, mare bivşug şi de poame de tot féliul: chitre, năramze, lămîi şi zahar şi oameni iscusiţi, la cuvîntŭ stătători, peste toate neamurile, neamăgei, blînzi, cu oamenii streini dintr-alte ţări nemăreţi^*, îndată tovaroşi, cum ar fi cu ai săi, cu mare omenie, supţiri, pentr acéia le zicŭ gentiloni, cum zicŭ grecii, celebii, şi la războaie neînfrînţi într-o vréme, cum vei afla la Istoriile Rîmului, de vei ceti de dînşii.

greci Athina, acum Padova la Italiia, || şi de alte iscusite şi trufaşă meşterşuguri.

Cum s-au zis, || Schitia ieste direapta Iuzbecul^*, adecă Tartariia cea Mare^* şi o parte de Împărăţiia Moscului.

apa, la istoricii cei vechi Tiras, iară dispre amiadză- dzi^*, Marea Neagră şi Dunărea, dispre apus Panoniia, acum ţările Budii, dispre miazănoapte, Morava, şi Podolia în Crăiia Leşască, unde ieste şi Cameniţa. Sîntŭ o samă de istorici carii dau şi Podolia şi cîmpul peste Nistru pănă la apa Buhului şi peste Dunăre, Misiile amîndoao, cărora le zicem noi acum Dobrogea şi o parte de Iliriia, să fie fostŭ de Dachiia.

nată cîrma împăraţilor răi şi zburdaţi (că şi Dioclitiian şi cela lumii ocara şi tiranul Neron, totŭ înaintea lui Traian au fostŭ), întăi au aşezatŭ împărăţiia în ce era stricată şi veniturile ei, apoi îndată s-au apucatŭ de oaste împotriva tuturora carii ieşisă de suptŭ ascultarea împărăţii ţări, şi întăi ales asupra dachilor, ţiitoriul acestor părţi.

fă-||cut oaste împotriva dachilor, cum scrie Dion, carile au scris viiaţa acestui împărat, şi alţi istorici după dînsul, 600.000 de oaste, slujitori de oaste au avut, fără altă mulţime, ce să trage dupe oşti, ales după oşti mari, mulţime, şi au purces din Italia spre acéste părţi ale Dunării.

dea ajutoriŭ bulucurilor celor ostenite în războiŭ sau înfrînte oaste proaspătă pre acéle slobode de oşti maidanuri. Niciodată toate bulucurile încep războiul, ce céle tocmite în frunte, şi alte bulucuri cu mare tocmeală şi meşterşug stau în paza acelora ce fac războiul, şi aşa luptîndŭ multă vréme cu o parte de oşti, alte părţi sta gata, netrudiţi, proaspătă oaste pre lesne urnescŭ pre céialaltă oaste, carea odată îşi varsă şi sloboade toată vîrtutea. Că acea oaste ce sare toată odată, toată odată să şi răsipéşte. Cu aceasta tocmala a oştilor sale rîmlénii au supus toată lumea.

sar odată cu toţii la războiŭ. Nu ştiu ce zic; oştile teméinice cu multe ceasuri, cu multe zile bat un războiŭ, şi ştiu aceasta. Că întăi léşii şi moscalii, de s-ar slobozi toată oastea o dată, nici un războiŭ nu ar lua, ce toate le-ar piierde. Aşa Decheval, craiul dachilor, luptîndu-să cîteva zile să oprească oştile lui Traian, n-au putut birui, ci au purces oştile din războiŭ în răsipă.

am mersŭ cu Dabija-vodă cu oştile la Uivar. Cum acel turnŭ ş-au schimbatŭ numele şi n-au ţinut numele ziditoriului său, cum ţine Şanţul Troianul pănă astăzi, a şti nu pociŭ. Atîta numai, ori pre urmă că au trăitŭ acolo vreun domnŭ cu acestŭ nume, Severin, cum spun şi munténii, ori pre numele vreunui pristav la lucrul lui sau la rădicatul lui, după ce să pustiisă întăi.

parte, în pămîntul unde ieste acum Ţara Muntenească. Şi i-au ieşitŭ iară cu oştile sale Decheval, craiul dachilor, la care războiŭ stîndŭ tare dachii şi craiul cu ei, însuşi craiul au peritŭ la acel războiŭ. Şi aşa au purces, după acel războiŭ pierdut, şi perirea craiului lor, totŭ neamul dachilor în răsipă de pe acéste ţări, unde ieste acum Ţara Muntenească şi ţara noastră, Moldova^*. Cîtă ţară au şi rămas pre loc, prostime, ţărani, toată o au scos-o Traian de pe acéste locuri peste munţii care desparte Ţara Ungurească dispre noi. Iară aicea, îmbe^* aceste ţări, şi Ţara Muntenească şi ţara Moldovei, de la Dunăre pănă suptŭ munţi şi pănă în Marea Neagră, şi de la apa Nistrului pănă iară supt munţi, tot cu rîmléni şi căsaşi au aşedzat^* şi mai mulţi oşténi, precum zicŭ ei: colonia romana, adecă discălicarea Rîmului. Şi aşa ieste discălicatul cel dintăi acestor ţări cu rîmléni.

Piasenschii de Premisla, Gvagnin litfan^* şi mai ales şi din ceşti mai de curîndŭ: Topeltin de Mediiaşi, iscusit istoric, carile de-amăruntul din Dion scrie de neamul ţărilor acestora şi ales de descălicatul cel dintîi pe acéste părţi de lume de Traian-împăratul.

împărăţii vreo || ţară, acolo cu sutile de mii de case să muta şi le împărţiia locuri, şi zicea acei discălicături noao colonia romana, adecă discălicarea Rîmului. De care colonie a lor ieste plină lumea şi la Asiia, adecă Anadol, şi la Africa, căriia îi zicem noi Barbarezii, şi la Hişpaniia şi pre apa Renului, la némţi şi franţozi. Şi la Rumele, în ţările greceşti, un neam ce le zicem coţovlah, colonia Rîmului ieste.

unde aşa mulţime discălicate, numai de la^* Italia să iasă atîtea ţări descălicate^* dintr-însa? Trebuieşte să ştie că într-acéia ţară au fostŭ pe acélea vacuri scaunul împărăţiei, oraşul Rîmul, care oraşŭ, nu cum sîntŭ acum împărăţiile, ci au ţinut toată lumea de la Apus, aproape şi pănă totŭ Răsăritul, fără puţine împărăţii la Răsăritŭ, pre carii amu nici-i primiia. Iară soli toate ţările acélea cu daruri trimitea. Spre Miazăzi şi pănă unde să închide lumea cu ochiianul suptŭ Împărăţiia Rîmului au fostŭ, şi spre Miiazănoapte numai nişte unghiuri, pe lîngă mări nemţeşti, unde ieste acum Crăiia Daniei şi a Şvedului, acélea ţări drepte nemţeşti sîntŭ şi un neam — acélea numai au hălăduitŭ, de n-au fostŭ supuse^* suptŭ Rîm niciodată. Curia^*dară din toată lumea la Italiia, să fie şi în volniciia Italiei şpani, adecă şleahtici.^*

de credinţa ţărîlor. Şi pre aceia punea de-i învăţa ca la şcoală oşteniia, şi carii era pre la şcoale încă suptŭ steaguri le zicea tirones^* (sfîntul mucenic Theodor^* Tiron, dintru acei slujitori au fostŭ). Iară daca să învăţa bine cum va purta suliţa, cum va muta pavăţa, cum va întoarce sabiia, îi scotea la războiŭ şi cu vréme din tirones^* ieşiia, de le zicea veteranii, adecă slujitoriŭ vechiŭ, bătrîn. Acestor veteranii apoi îmbătrîniţi în slujbe vestite îi scotea de suptŭ steaguri şi le da pre la oraşă şi la sate locuri de casă, de vii, de grădini, de pămînturi, şi aşa să umplea Italiia cu mulţime de oameni, cîtŭ nu-i coprindea pămîntul.

pritoriiani, || adecă pedestrime de divan le zice, cum la turci cul-oglu, şi aşa bulucurile pre numere: biringi, ichingi^*, iuciungi; la rîmléni — primani, secundani, terţiiani, cvartani, tot pre numere bulucurile, adecă: cei dintăi, cei ai doilea, cei ai treilea, cei ai patrulea, pre numărŭ să ştiia bulucurile. Şi nu-i divă^* că la turci vedem obicéiurile acéstea, care au fostŭ şi la Împărăţiia Rîmului, căci că^*Ţarigradul şi cîte ţări ţin turcii în ceasta parte de lume, care să chiamă Evropa, parte de Împărăţiia Rîmului ieste.

acum pre acéste locuri, din temniţile || Rîmului ieste? Că Traian-împăratul adevărat că de la Rîm au adus şi căsaşi, adică de la Italia, şi aşa ieste: şi căsaşi au adus, iară nu din temniţile Rîmului, ci oroşani căsaşi, săténi, tot din slujitori aşezaţi. Şi casă de domni au aşezatŭ aicea pre la cetăţi. Cum şi Dragoş-vodă mare năpaste îi ieste să fie fost păstor^*; pre mărturiia maramureşenilor, cu urechile méle am auzitŭ că^* au fostŭ ficior unui Bogdan-vodă, născut din Maramoroş^*, după ce au scos de aicea mulţimea de tătari şi cu bulgărimea de la Volga năbuşiţi şi apoi pre urmă şi Attila cu ungurii.

léşi, caştaleani, cineş domnul cu olatul său: dominus — după latinie ieste la noi: domnŭ — iar pre la toate marginile şi locuri alese oşténi, cu nume pre atuncea ţărilor acestora, unde ieste acum Moldova şi Ţara Muntenească, Dachiia Inferior^*, adecă Dachiia-de-Jos, iară Ardealului şi părţilor celoralalte de sus, precum s-au pomenitŭ de hotarul Dachiei, în capul de Dachiia, Dachiia Superior^*, adecă Dachia-de-Sus. Şi suptŭ acel nume au trăitŭ acéste ţări, pănă la al doilea discălicatŭ cu Dragoş-vodă. Şi acum mulţi ne zic noao, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, Daţiia, însă norodul, neamul lăcuitorilor, nu ş-au schimbatŭ numele său, ci tot romanus, apoi cu vréme şi îndelungate vacuri romani, apoi rumîni pănă astăzi. Şi ţările megiiaşii, ştiind de unde au ieşitŭ neamul acesta, că de la Italia, cării ţări îi zicŭ streinii vlah, vloh, unii zic valios, ungurii olaş^*, de pe vloh, adecă italian, au zis vlah, şi munténii Valahiia, mai tîrziu.

de care s-au pomenitŭ de vechi istorici că 600.000 de oşténi numai de războiŭ au avutŭ. Şi trecînd apa Sirétiului, apoi Prutul, Nistrul, Buhul, Niprul, Donul, care ape acéstea toate pre atuncea cu alt nume au fostŭ, nu cu acéstea de acum. Sirétiului numea^* Halut, şi acum istoriile vechi scriu^* Prutului — Hierasus^*, Nistrului^* — Tiras, Buhului — Hipan, Niprului — Borestines, Donului — Tanais. Şi această apă Tanais, Donul, împarte Asiia de la Evropa, cum desparte la Ţarigrad boazul de mare între Ţarigrad şi între Schiudér. Ţarigradul singur şi cu Galata de Evropa ieste, iară Schiudériul dincolo^*de boazŭ, Anadol, căruia îi zicŭ istoricii Asiia.

dispre părţile de miazănoapte desparte Donul, iară într-acoace împarte Marea Neagră şi bogazul cela ce să scură Marea Neagră în Marea Albă, tocma supt oraşul Ţarigradului şi în gios pre Marea Albă^*, pănă unde cade apa Nilului în Marea Albă, şi Nilul desparte Asiia de Africa. De la Nil să încépe Africa şi Eghiptul amu^* nu de Asiia, ci de Africa ieste, cum^* toate ţările cîte sîntŭ de la malul Nilului, pănă să închide cu Marea Ochianului, carea încunjură pămîntul, alăturea cu Marea Albă, pănă să cură şi Marea Albă în Ochian, la Hişpania, dincolo Africa, dincoace Evropia, Hişpaniia de Evropa, Fesul, dincolo de Marea Albă, de Africa.

acolo, pin ţările Persului şi prin Asiria la Eghipet, unde la Eghipet, de boala ce-i zic desintiria, adecă deznodarea vintrelui, şi-au sfîrşitŭ viiaţa.

ştiu unde şi la ce istorii va fi || cetit acestŭ lucru. La voroavă cu mine pentru şanţul acesta, au dat samă că un istoric, anume Bonfin, ungur, pomenéşte de şanţul acesta. Cum mi să pare, cine atîta loc de lume, începîndŭ din Ţara Muntenească, pănă peste apa Donului ar hi putut apăra^* peste totŭ locul? Şi aicea la noi, să zicem^* că de la capul şanţului, de unde să încépe întîi, pe deasupra Galaţilor, alăturea cu Dunărea mérge pre aproape şi peste Prut, iar nu departe de Dunăre, pre la satul turcesc acum, Troianul; dară deci unde să dipărtează la cîmpi^*şi de la Dunăre şi de la Marea Neagră iar peste^* apa Nistrului^*, ca mai departe mérge peste cîmpi^*pe la tîrgul Vcioraşnoe, pre unde l-am trecut eu, mai pe din sus de Chiov^* lovéşte la Nipru, şi de la Niprul, cu mai mare depărţime de mare, la Don. Cum zicŭ, cine ar fi putut apăra atîta loc şi ţine^*? Că de au fostŭ aicea ţara discălicată des^* de Traian, cum ieste între acéste ape Prutul şi Nistrul, dară de la Nistru pănă la Nipru şi de la Niprul pănă la apa Donului şi Traian-împăratul prin pustii au mersŭ. Aşa şi lui Panaiotachie i-am răspunsŭ, la ce n-au ştiut cum mi-a mai răspunde. Aşa zic şi celorlalţi, || cîţi au mai scris, aşa şi lui Bonfin, de au scris aşa,

cum să fie şanţul acela săpat de vreo sprijineală de tătari.

număr al oştii acelui împăratŭ, fără altă mulţime ce să trăgea după oşti, scrie Dion istoricul, carile au scris viiaţa şi faptile acestui împărat, şi Evtropii istoricul, carile au scris viiaţa lui Adrian^*-împăratul, ginerile lui Traian, carile, după moartea lui Traianŭ, el au stătut împăratŭ Rîmului. Şi acesta Adrian^* au făcut Odriiul oraşul, pre numele său, unde să împreună trei ape: Tungea, Mariţa şi Arta^*, în pămîntul Trachiei.