biblioteca.wansait.com
Scîrţîie toamna din crengi ostenite
Pe garduri bătrîne, pe streşini de lemn,
Şi frunzele cad ca un sinistru semn
În liniştea grădinii adormite.
O palidă fată cu gesturi grăbite
Aşteaptă pe noul amor…
Pe cînd, discordant şi în fiorător,
Scîrţîie toamna din crengi ostenite.
Sunt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie: –
By