VODEVIL ÎN DOUĂ ACTE, LOCALIZAT DE D. S. MICHĂLESCU, URMAT DE URSUL ALB ŞI URSUL NEGRU, VODEVIL PRELUCRAT DE M. MILLO.

Adnotari si semne de carte

Am zis de mai multe ori că, pînă nu vom avea un repertoriu de drame şi comedii naţionale, nu vom putea să avem nici actori buni, nici teatru naţional. Această idee poate să fie greşită, poate să se ia ca o utopie, noi însă ne ţinem de dînsa şi ne dăm şi cuvîntul. Pasiunile umane, deşi sunt tot acelea la fiecare naţiune, deşi hotentotul şi grenlandezul simt amorul, durerea şi disperarea ca şi francezul, italianul, germanul şi spaniolul, modul însă al esprimărei acestor pasiuni diferă foarte mult din chestiuni de climat şi civilizaţiune; să mai adăugăm pe lîngă acestea şi deosebitele moravuri, manierile locale şi necesităţile fizice şi morale ale fiecăreia naţiuni şi vom vedea cum se naşte ideea de a-şi crea fiecare popor teatrul său în parte, a căruia bază, deşi este una şi aceeaşi, adică flagelarea viciului şi încuragearea virtuţei, se deosibeşte, cu toate acestea, în nuanţele caracterelor puse în scenă şi în maniera de a interpreta variele pasiuni umane; d-aci vine diferenţa între şcoala antică şi modernă, precum şi între şcoalele franceză, engleză, germană, italiană şi ispaniolă, în care videm diferitul caracter şi tendinţa fiecăreia naţiuni.

Adnotari si semne de carte

Ne va zice poate cineva că între scrierile lui Corneille, Racine, Voltaire, Schiller şi Alfieri se găsesc multe piese universale ce se pot traduce şi reprezenta pe teatrul nostru. Ni se va zice tot astfel şi despre comediile lui Molière, Goldoni, Calderon, Lope de Vega şi Kotzebue, plus o mare parte din dramele scrise în secolul trecut şi cel actuale. Noi le vom răspunde că pînă la un grad oarecare dreptatea este cu dînşii; publicul român poate să guste şi să admire pe Hamlet, Mahomet şi chiar pe Cid, ajunge numai ca aceste piese să fie bine traduse şi bine interpretate; dar ele nu o să deştepte în inima românului sentimentul patriotismului, al gloriei şi virtuţilor străbune, precum ar putea face aceasta o piesă scrisă pe subiect naţional, bine ales şi bine interpretat.

Adnotari si semne de carte

Iată un esemplu. Don Juan de Marana(1) este o piesă care a plăcut foarte mult publicului nostru. Să presupunem că acţiunea acestei piese se petrece în România şi că, în locul lui Don Juan cel imposibil, vedem pe unul din junii noştri cei desfrînaţi, cari, întocmai ca angelul cel căzut, seamănă dezolaţiunea în inimile părinţilor şi ale consorţilor şi că nefericitele victime ale acestui flagel al societăţii ne sunt cunoscute. Ei bine! Noi credem că publicul nostru ar fi simţit o ură nedescriptibilă în contra amăgitorului şi ar fi vărsat poate o lacrimă de compătimire pentru victime, fără a mai adăoga că ar fi învăţat să fugă de viciu şi să practiceze virtutea. Pe timp ce astfel precum s-a reprezentat la noi n-a împlinit decît partea cea mai puţin însemnată din sacra misiune a teatrului, adecă a dilectat pe public fără să graveze în inima lui oroarea în contra viciului; mai adaogă iarăşi că spre a reprezenta la noi piesele clasice, trebuie ca artiştii noştri să cunoască arta dramatică în toată întinderea ei, să aibă idei solide despre tradiţiunea fiecăreia şcoală în parte, despre etnografie şi mai cu seamă despre viaţa intimă şi manierele particolare ale eroilor ce-i vor reprezinta; şi aceste calităţi nu le unesc decît foarte puţini dintre actorii noştri.

Adnotari si semne de carte

Iată de ce noi susţinem ideea formărei unui repertoriu naţional.

Adnotari si semne de carte

Dar să lăsăm la o parte aceste vise himerice şi să vorbim ceva despre Tunsul Haiducul şi despre Ursul alb şi negru.

Adnotari si semne de carte

Cea dintîi este piesa franceză intitulata Le capitain des voleurs, localizată de d. S. Michălescu, (2) iar cea de a doua, L’ours et le pacha, prelucrată de d-nul M. Millo. (3) Deşi în aceste două piese nu găsim multă instrucţiune pentru public, dar prin caracterul cel comic al lui Ciurel şi Hondrochefalos şi mai cu seamă prin espresiunele curat româneşti cu care d-nii Millo şi Michălescu a ştiut să înlocuiască atît de bine glumele franţuzeşti, a reeşit pe deplin a face distracţiunea publicului, mai bine decît piesele curat traduse, iar domnilor artişti le-a înlesnit mijloace de a fi mai naturali în interpretarea caracterelor.

Adnotari si semne de carte

D. Millo a fost foarte spiritual şi natural în caracterul cel singular al lui Ciurel. Am fi dorit însă ca în locul bluzei şi a pălăriei calabreze să videm dulama cea creaţă, fermenea, cordonul cu cataramă şi prozaica şapcă, căci ele formau adevăratul costum burgez al epocei haiducului Ioniţă Tunsul. În rolul lui, Hondrochefalos a fost bine.

Adnotari si semne de carte

D. Daniel este un artist natural şi plăcut, dar prin puţina variaţiune ce pune în pronunţie şi prin viciul ce a contractat de a cînta oarecum cuvintele rolului său, devine uneori cam monoton; dovada despre aceea ce zicem este puţina diferenţă ce ne lasă să videm între esprimarea rolului său de căpitan de poteră şi între acela al lui Şahabaham.

Adnotari si semne de carte

D. Velescu a fost bine în rolul logofătului Radul şi al banditului Gruia, dar într-al şarlatanului Potlogaroni a lăsat mult de dorit şi iată pentru ce: actorul, după opiniunea noastră, cată să studie cu de-amăruntul toate defectele şi calităţile caracterelor ce voieşte a reprezenta, ca să poată da publicului o copie după acel caracter care să seamine întocmai cu originalul. Şarlatanii, saltimbancii şi chiar aceia ce umblă cu şoareci albi şi cu maimuţe se deosibesc de ceilalţi oameni prin modul lor cel dulce de a se esprima şi prin însînuitoarele maniere cu care trag atenţiunea şi favorul acelora de la care voiesc să smulgă cîte ceva. Din nenorocire însă, d. Velescu, de la începutul şi pînă la finitul rolului său, a avut accentele vocei unui arald (anunţator public), ceea ce a făcut să dispară multe din frumuseţile rolului său, care este foarte satiric şi picant.

Adnotari si semne de carte

Doamna Raliţa ş-a îndeplinit bine rolul său de slujnică română şi de bătrînă înamorată din piesa Tunsul Haiducul.

Adnotari si semne de carte

Doamna Ştefăneasca, ca novice în arta dramatică, n-a fost rău în rolul amantei banditului Gruia. Ar fi putut, cu toate acestea, să dea o mai mare importanţă acestui rol, daca în locul gesturilor convenţionale şi a pronunţiei afectate ar fi depus mai mult naturel şi veritate. Costumul însă cu care s-a prezintat în scenă nu ne-a plăcut deloc şi iată cauza: anteriul de cit vărgat nu este costumul de lux al ţărancelor noastre. Toţi ştim că aceste fiice ale Evei ţin la lux întocmai ca femeile de prin oraşe; cămăşile lor cusute cu mătăsuri, zivelcile cele ţesute cu lînuri multicolore, betele încrostate cu mărgele, salbele şi conciurile compuse din monede de aur şi de argint şi alte mai multe nimicuri de acestea ce le face să cază în ispită cînd aud pe junele ţăran cîntînd cu dor:

Adnotari si semne de carte

Vin la nenea, dragă lele,

Adnotari si semne de carte

Să-ţi dau salbă de rubiele,

Adnotari si semne de carte

probează de ajuns veritatea observaţiunilor noastre. Osebit de aceasta, teatrul este dator a lua dintre costumele etnografice pe acelea care reprezintă mai bine obiceiul de învesmîntare naţional şi pot mai lesne să încînte imaginaţiunea publicului.

Adnotari si semne de carte

Din cîte ziserăm pînă aci poate să vadă fiecine că doamna Ştefăneasca, prin înlocuirea pitorescului costum al ţărancei noastre cu alt costum tot femeiesc, dar foarte prozaic, a dat dovadă că nu are nici ideea, nici gustul frumosului.

Adnotari si semne de carte

Venind acum la aprecierea muzicei, arătăm că deşi în afiş se zice că este naţională, în realitate însă o mare parte dintr-însa este lăutărească, şi cînd zicem lăutărească, înţelegem cosmopolită. Lăutarul nostru este o fiinţă foarte ciudată: el emigrează în Turcia şi, împlîndu-şi acolo capul de muzică orientală, începe a turna la hori româneşti, învaţă din memorie polci, valsuri şi melodii de operă şi subt impresiunea lor trînteşte la doine, pe care le numeşte iară româneşti; dar daca cineva şi-ar da osteneala să facă anatomia muzicală acestor compoziţiuni, desigur că le-ar găsi formate din idei orientale şi europene, plus strofa ţigănească ieşită din propria imaginaţiune a lăutarului, pe care s-ar îndoi de multe ori a o numi românească.

Adnotari si semne de carte

Noi am făcut esperiinţe de felul acesta şi ne-am convins că, spre a putea să avem o muzică naţională caracteristică, cată să studiem cu multă atenţiune muzica ţăranului din toate părţile locuite de români şi pe a naţiunilor puse în contact cu noi, să facem esploraţiune în Italia, Ispania şi Francia meridionala şi apoi din analogia ce vom găsi între aceste diferite elemente muzicale să stabilim adevăratul caracter al muzicei noastre.

Leave a Reply