By Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gînduri blînde…
Ce iertător şi bun ţi-e gîndul, în preajma florilor plămînde !
Rîd în grămadă ; flori de nalbă şi albe flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.
Sfioase-s bolţile spre sară, şi mai sfioasă-i iasomia :
Pe faţa ei neprihănită se-ngînă-n veci melancolia
Seninului de zare stînsă, şi-n trandafiri cu foi de ceară
Trăiesc mîhnirile şi plînge norocul zilelor de vară.
Atîtea amintiri uitate cad abătute de-o mireasmă :
Parcă-mi arunc-o floare roşă o mînă albă de fantasmă,
Ş-un chip bălan lîngă-o fereastră răsare-n fulger şi se stînge…
De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sînge.
Ca nalba de curat odată eram, şi visuri de argint
Îmi surîdeau cu drag, cum rîde lumina-n foi de mărgărint,
Şi dulci treceau zilele toate, şi-arar dureri dădeau ocoale…
Ah, amintirile-s ca fulgii rămaşi uitaţi în cuiburi goale.
