Biblioteca.wansait.com
Cu legănări abia simţite şi ritmice, încet-încet, Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii, Înveşmântaţi în haine albe se clatină în faţa lunii, Stând gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet. Se cată ram cu ram, se-nclină, şi-n urmă iarăşi vin la loc, Cochetării şi graţii albe, şi roze gesturi, dulci…
Se trec şi florile de toamnă, cele din urmă flori, şi-n casă Lângă oglinzile-obosite, o fată şubredă şi pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală*. Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă… Înc-un mănunchi, şi câte visuri şi primăveri – câtă ruină! Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda câte…
george bacovia – lacustraAsculta mai multe audio Diverse
La toamnă, cînd frunza va îngălbeni, Cînd pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni, – Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cîndva, Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna. Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus, Cînd geamul tău, în spaima nopţii, ca…
In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana Orasenii, pe trotoare, Merg tinandu-se de mana, Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana, De sub vechile umbrele, ce suspina Si se-ndoaie, Umede de alta ploaie, Orasenii pe trotoare Par papusi automate, date jos din galantare In orasu-n care ploua de trei ori pe…
Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gînduri blînde… Ce iertător şi bun ţi-e gîndul, în preajma florilor plămînde ! Rîd în grămadă ; flori de nalbă şi albe flori de mărgărint, De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint. Sfioase-s bolţile spre sară, şi mai sfioasă-i iasomia : Pe…
Te uită cum ninge decembre… Spre geamuri, iubito, priveşte – Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. Şi mînă fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele – totuna – Aş vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, – Citeşte-mi ceva de…
01. Plumb 02. Pastel 03. Decor 04. Amurg 05. Lacustrã 06. Gri 07. Sonet 08. Amurg de toamnã 09. Tablou de iarnã 10. În grãdinã 11. Spre toamnã 12. Pãlind 13. Amurgul violet 14. Decembrie 15. Negru 16. Nevrozã 17. Moinã 18. Melancolie 19. Rar 20. Nervi de toamnã 21. Searã tristã 22. Note de…
Toamna sună-n geam frunze de metal, Vînt. În tăcerea grea, gînd şi animal Frînt. În odaie, trist sună lemnul mut : Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plînge… anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i închid, Pot. În curînd, încet…
Auroră violetă Plouă rouă de culori – Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o roză sîngeroasă – Vino, floare somnoroasă, Cît pe zări e violet. Plîns de ape se repetă, Încă totu-i adormit – Ca în vise s-a pornit Roata morii – violetă. Gol e-al sînului buchet, Floare…
Da, plouă cum n-am mai văzut… Şi grele tălăngi adormite, Cum sună sub şuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Şi ce enervare pe gînd! Ce zi primitivă de tină! O bolnavă fată vecină Răcneşte la ploaie rîzînd… Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Da, plouă… şi sună umil Ca tot…
Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală… Iar sînul ei pierdut în mortuara gală – Pe veci oprit, înmărmurise falnic.
Omul începuse să vorbească singur… Şi totul se mişca în umbre trecătoare – Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea… Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cînt, – Şi-nvineţit de gînduri, cu fruntea în pămînt Omul începuse să vorbească singur…
Răsună din margini de tîrg Un bangăt puternic de armă; E toamnă… metalic s-aud Gorniştii, în fund, la cazarmă. S-aude şi-un clopot de şcoală, E vînt, şi-i pustiu, dimineaţă; Hîrtii şi cu frunze, de-a valma, Fac roată-n vîrteje, pe-o piaţă. Se uită în zări catedrala, Cu turnu-i sever şi trufaş; Grădina oraşului plînge, Şi-aruncă frunzişu-n…
Sunt cîţiva morţi în oraş, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ţi spun; Pe catafalc, de căldură-n oraş, – Încet, cadavrele se descompun. Ce vii se mişcă şi ei descompuşi, Cu lutul de căldură asudat; E miros de cadavre, iubito, Şi azi, chiar sînul tău e mai lăsat. Toarnă pe covoare parfume tari, Adu roze…
Havuzul din dosul palatului mort Mai aruncă, mai plouă, mai plînge – Şi stropii căzînd, în amurg, iau culori: De sineală, de aur, de sînge. Pluteşte un lanţ de lebede albe, Iar visul din parc în lac se răsfrînge – Amurgul de lebede pune culori; De sineală, de aur, de sînge. Uitate, statuiele albe privesc,…
Tăcere… e toamnă în cetate… Plouă… şi numai ploaia dă cuvînt – E pace de plumb, e vînt, şi pe vînt Grăbite, trec frunze liberate. Deschide, dă drumu,-adorato, Cu crengi şi foi uscate am venit; În tîrg, o fată tristă a murit, – Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o… Dă drumu, e toamnă în cetate…
Singur, singur, singur, Într-un han, departe – Doarme şi hangiul, Străzile-s deşarte, Singur, singur, singur… Plouă, plouă, plouă, Vreme de beţie – Şi s-asculţi pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă… Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atît mai bine – Şi de-atîta vreme Nu ştie de mine Nimeni, nimeni, nimeni… Tremur, tremur, tremur… Orice ironie Vă rămîne…
Ce chiot, ce vaiet în toamnă… Şi codrul sălbatec vuieşte – Răsună-n coclauri un bucium, Şi doina mai jalnic porneşte. – Ascultă, tu, bine, iubito, Nu plînge şi nu-ţi fie teamă – Ascultă cum greu, din adîncuri, Pămîntul la dînsul ne cheamă…
Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă; Şi plouă, şi ninge – Şi ninge, şi plouă. Şi noaptea se lasă Murdară şi goală; Şi galbeni trec bolnavi Copii de la şcoală. Şi-s umezi păreţii, Şi-un frig mă cuprinde – Cu cei din morminte Un gînd mă deprinde… Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă; Şi plouă, şi ninge –…
Afară ninge prăpădind, Iubita cîntă la clavir, – Şi tîrgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cîntă-un marş funebru, Iar eu nedumerit mă mir: De ce să cînte-un marş funebru… Şi ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plînge şi-a căzut pe clape, Şi geme greu ca în delir… În dezacord clavirul moare, Şi ninge ca-ntr-un cimitir….
Carbonizate flori, noian de negru… Sicrie negre, arse, de metal, Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru… Vibrau scîntei de vis… noian de negru; Carbonizat, amorul fumega – Parfum de pene arse, şi ploua… Negru, numai noian de negru…
Amurg de toamnă violet… Doi plopi, în fund, apar în siluete: – Apostoli în odăjdii violete – Oraşul tot e violet. Amurg de toamnă violet… Pe drum e-o lume leneşă, cochetă; Mulţimea toată pare violetă, Oraşul tot e violet. Amurg de toamnă violet… Din turn, pe cîmp, văd voievozi cu plete; Străbunii trec în pîlcuri…
Pe drumuri delirînd, Pe vreme de toamnă Mă urmăreşte-un gînd Ce mă îndeamnă: – Dispari mai curînd! În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Şi-o chem ca să vadă cum plouă Frunzişul, în tîrgul ploios. Dar, iată, şi-un mort evreiesc… Şi plouă, e moină, noroi – În murmure stranii semite M-adaug şi eu la…
Scîrţîie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrîne, pe streşini de lemn, Şi frunzele cad ca un sinistru semn În liniştea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Aşteaptă pe noul amor… Pe cînd, discordant şi în fiorător, Scîrţîie toamna din crengi ostenite.
Ninge grozav pe cîmp la abator Şi sînge cald se scurge pe canal; Plină-i zăpada de sînge animal – Şi ninge mereu pe un trist patinoar… E albul aprins de sînge-nchegat, Şi corbii se plimbă prin sînge… şi sug; Dar ceasu-i tîrziu… în zări corbii fug Pe cîmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în…
Amurg de toamnă pustiu, de humă, Pe cîmp sinistre şoapte trec pe vînt – Departe plopii s-apleacă la pămînt În larg balans anevoios, de gumă. Pustiu adînc… şi-ncepe a-nnopta, Şi-aud gemînd amorul meu defunct: Ascult atent privind un singur punct Şi gem, şi plîng, şi rîd, în hî, în ha…
E-o noapte udă, grea, te-neci afară. Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare – Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crîşmă umedă, murdară. Prin măhălăli mai neagră noaptea pare… Şivoaie-n case triste inundară – Ş-auzi tuşind o tuse-n sec, amară – Prin ziduri vechi ce stau în dărîmare, Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă,…
Plîns de cobe pe la geamuri se opri, Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat; “I-auzi corbii!” – mi-am zis singur… şi-am oftat; Ninge gri. Ca şi zarea, gîndul meu se înnegri… Şi de lume tot mai singur, mai barbar, – Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar… Iar în zarea grea de plumb Ninge…
De-atîtea nopţi aud plouînd, Aud materia plîngînd… Sunt singur, şi mă duce-un gînd Spre locuinţele lacustre. Şi parcă dorm pe scînduri ude, În spate mă izbeşte-un val – Tresar din somn, şi mi se pare Că n-am tras podul de la mal. Un gol istoric se întinde, Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc… Şi simt cum de…
Trec corbii – ah, “Corbii” Poetului Tradem – Şi curg pe-nnoptat Pe-un tîrg îngheţat, Se duc pe pustii… Pe cînd, de argint, În amurg de-argint, S-aprinde crai nou Pe zări argintii În vastul cavou… Iubito… ah, “Corbii” Poetului Tradem… DIN VOLUMUL PLUMB
Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar: Decor de doliu, funerar… Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plîng iar… Cu pene albe, pene negre O pasăre cu glas amar Străbate parcul secular… Cu pene albe, pene negre. În parc fantomele apar… Şi frunze albe, frunze negre; Copacii albi, copacii negri; Şi pene…
Dormeau adînc sicriele de plumb, Şi flori de plumb şi funerar vestmînt – Stam singur în cavou… şi era vînt… Şi scîrţîiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb… şi-am început să-l strig – Stam singur lîngă mort… şi era frig… Şi-i atîrnau aripile de plumb.