By Cu legănări abia simţite şi ritmice, încet-încet, Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii, Înveşmântaţi în haine albe se clatină în faţa lunii, Stând gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet. Se cată ram cu ram, se-nclină, şi-n urmă iarăşi vin la loc, Cochetării şi graţii
Dimitrie Anghel, “Crizanteme”
Se trec şi florile de toamnă, cele din urmă flori, şi-n casă Lângă oglinzile-obosite, o fată şubredă şi pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală*. Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă… Înc-un mănunchi, şi câte visuri şi primăveri – câtă ruină! Dac-ar avea grai
Poezii mp3: Lacustra, de George Bacovia
george bacovia – lacustraAsculta mai multe audio Diverse
George Bacovia, Nervi de toamnă
La toamnă, cînd frunza va îngălbeni, Cînd pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni, – Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cîndva, Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna. Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus, Cînd geamul
Ion Minulescu, Acuarela
In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana Orasenii, pe trotoare, Merg tinandu-se de mana, Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana, De sub vechile umbrele, ce suspina Si se-ndoaie, Umede de alta ploaie, Orasenii pe trotoare Par papusi automate, date jos din galantare In orasu-n care
Dimitrie Anghel, In gradina
Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gînduri blînde… Ce iertător şi bun ţi-e gîndul, în preajma florilor plămînde ! Rîd în grămadă ; flori de nalbă şi albe flori de mărgărint, De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint. Sfioase-s bolţile spre sară, şi
George Bacovia, Decembrie
Te uită cum ninge decembre… Spre geamuri, iubito, priveşte – Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. Şi mînă fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele – totuna – Aş vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai
George Bacovia – volumul Plumb
01. Plumb 02. Pastel 03. Decor 04. Amurg 05. Lacustrã 06. Gri 07. Sonet 08. Amurg de toamnã 09. Tablou de iarnã 10. În grãdinã 11. Spre toamnã 12. Pãlind 13. Amurgul violet 14. Decembrie 15. Negru 16. Nevrozã 17. Moinã 18. Melancolie 19. Rar 20. Nervi de toamnã 21.
George Bacovia, Monosilab de toamnă
Toamna sună-n geam frunze de metal, Vînt. În tăcerea grea, gînd şi animal Frînt. În odaie, trist sună lemnul mut : Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plînge… anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i
George Bacovia, Matinală
Auroră violetă Plouă rouă de culori – Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o roză sîngeroasă – Vino, floare somnoroasă, Cît pe zări e violet. Plîns de ape se repetă, Încă totu-i adormit – Ca în vise s-a pornit Roata morii – violetă.
George Bacovia, Plouă
Da, plouă cum n-am mai văzut… Şi grele tălăngi adormite, Cum sună sub şuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Şi ce enervare pe gînd! Ce zi primitivă de tină! O bolnavă fată vecină Răcneşte la ploaie rîzînd… Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Da, plouă…
George Bacovia, Finis
Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală… Iar sînul ei pierdut în mortuara gală – Pe veci oprit, înmărmurise falnic.
George Bacovia, Altfel
Omul începuse să vorbească singur… Şi totul se mişca în umbre trecătoare – Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea… Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cînt, – Şi-nvineţit de gînduri, cu fruntea în pămînt Omul începuse
George Bacovia, Toamnă
Răsună din margini de tîrg Un bangăt puternic de armă; E toamnă… metalic s-aud Gorniştii, în fund, la cazarmă. S-aude şi-un clopot de şcoală, E vînt, şi-i pustiu, dimineaţă; Hîrtii şi cu frunze, de-a valma, Fac roată-n vîrteje, pe-o piaţă. Se uită în zări catedrala, Cu turnu-i sever şi trufaş;
George Bacovia, Cuptor
Sunt cîţiva morţi în oraş, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ţi spun; Pe catafalc, de căldură-n oraş, – Încet, cadavrele se descompun. Ce vii se mişcă şi ei descompuşi, Cu lutul de căldură asudat; E miros de cadavre, iubito, Şi azi, chiar sînul tău e mai lăsat. Toarnă pe
