Omul începuse să vorbească singur…
Şi totul se mişca în umbre trecătoare –
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.

Nimic. Pustiul tot mai larg părea…
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cînt, –
Şi-nvineţit de gînduri, cu fruntea în pămînt
Omul începuse să vorbească singur…

Leave a Reply