Cred că se pot numi, cu aceeaşi dreptate, gingaşe ideile care, în general, trebuie să fie cunoscute oricui vrea să treacă drept om cultivat, ca şi acele despre care acest om trebuie să pomenească totdeauna cu deosebită băgare de seamă, dacă vrea să nu supere atenţia societăţii unde, în chipul cel mai util şi cel mai plăcut, i se adăposteşte persoana şi i se apără interesele.
Viaţa omului cultivat este grea astăzi. I se impune, des şi sever, să cunoască lucruri nouă şi să vorbească despre dânsele elegant şi sigur. Mai ales pentru tineri, obligaţia aceasta este constrângătoare. Pe cei maturi societatea nu-i sileşte, cu acelaşi zor ca pe tineri, la excese intelectuale. Conducerea afacerilor permite, în această privinţă, o dezinteresare care poate merge până la cea mai senină apatie; apoi în tot cazul rămân ceva idei cu care omul şi-a ornat spiritul în tinereţe, şi acestea, administrate prudent, pot face bune servicii până la anii venerabili.
*
Noutatea este una din valorile nediscutabile. Legile naturale ale atenţiei îi garantează cursul în toate domeniile vieţii. Este o problemă de elementară mândrie pentru omul cultivat să afle cât mai repede noutăţile, şi tot atât de repede să le adopte ori să le respingă. În viaţa culturală lucrurile sunt astfel dispuse încât, obişnuit, afli noutăţile gata legate de aprobările şi dezaprobările cuvenite. Desigur, rămâne loc destul pentru ca cei dificili să poată introduce mici modificări personale în aprobările şi dezaprobările primite dea gata; totuşi, acest loc se micşorează simţitor prin intensificarea culturii, dar mai cu seamă prin accelerarea ei.
Timpul şi puterile trebuiesc economisite, iar obligaţiile de cultură nu ne iartă să rămânem în urmă cu ideile. Datoria literaţilor e să uşureze publicului această economisire în aşa chip, încât acesta să nu-şi pună în primejdie cultivarea anuală, lunară, săptămânală sau zilnică.
*
Politica, morala şi moravurile, arta, sportul, tehnica sunt materiile obligatorii pentru omul cultivat.
Cantitativ cel puţin, tehnica şi sportul sunt în progres considerabil: ele au acum deplin prestigiu de salon, şi devin ameninţătoare pentru vechile materii culturale. Singură politica îşi păstrează, se înţelege, importanţa nealterată. Actual, politica financiară primează: e rar astăzi omul cultivat care să nu aibă doctrină financiară. Morala, religia şi arta – tradiţionale obiecte ale scrisului care se numeşte literar – se găsesc în relativă lâncezeală. Totuşi, ele persistă a fi iritante şi absorb încă destul timp şi inteligenţă chiar oamenilor celor mai moderni, cu tot dispreţul sarcastic pe care-l aruncă, la ocazie, asupra lor fanaticii sportului şi ai tehnicii. Când l-a supărat rău de tot o femeie, cel mai rece şi mai mândru sportsman, încearcă, vrând-nevrând, să gândească asupra crizei morale şi asupra modernismului sexual şi cade în ispită să citească foiletoane sau chiar cărţi pe care le ignora superb până atunci.
Şi apoi o bună parte din femei au rămas aliate preţioase pentru literaţii cari nu se pricep să scrie despre tehnică şi sport. Atenţia multor femei interesante şi plăcute este, chiar astăzi, mult mai simţitoare când li se vorbeşte de artă sau psihologia moravurilor decât despre ultimele modificări ale motoarelor cu benzină. În sfârşit, trebuie luat seama că o expunere tehnică are, inevitabil, caracter autoritar, şi adeseori dimensii indiscrete, ceea ce displace profund sexului care reprezintă încă, prin o durabilă tradiţie, l’esprit de finesse. Astfel, neglijarea materiilor literare continuă a fi dăunătoare cel puţin intereselor sentimentale ale tânărului cultivat. E adevărat, de altă parte, că tot mai multe femei distinse cultivă, de exemplu, cu minunată ardoare, automobilismul; cu aceasta creşte în sufletul lor o curiozitate multiplă şi zeloasă pentru specialiştii acestui sport, indiferent de clasa lor socială. Conflictele rezultate din exagerarea unei asemenea curiozităţi servesc fatal să alimenteze cu ingrediente nouă materiile literare. În acest chip se servesc unele pe altele şi se împacă, pe încunjur şi fără prealabilă înţelegere, interesele şi pasiunile numeroase şi diverse ale omului cultivat.
*
Între mijloacele de a produce noutatea sau – ceea ce practic e totuna – sentimentul noutăţii este şi reînvierea unor forme de gândire vechi care lungă vreme s-au odihnit, neglijate de atenţia publică. În acest scop, atitudinea logică şi elegantă este aceea a pocăinţei. Se indică fireşte în asemenea caz să ne arătăm pătrunşi de părere de rău pentru uitarea de care ne-am făcut vinovaţi faţă cu ideile şi moravurile strămoşeşti.
Revenirea la idei şi obiceiuri vechi, pe care le-ai uitat sau chiar le-ai prigonit, se poate opera dintr-o dată, ca sub o inspiraţie bruscă şi misterioasă. Aşa procedează oamenii cu temperament: ei au eleganţa dezinvolturii. Alţii, firi adânci şi potolite, preferă să-şi prezinte convertirea ca rod substanţial al unor studii şi meditaţii lungi şi anevoioase. În toate timpurile se întâlnesc amândouă speciile de convertiţi, şi iluminaţi şi meditativi. Convertirile foarte repezi – aşa cum se întâmplă ele în politică, de exemplu – erau socotite, pe vremea burgeziei raţionaliste, ca puţin elegante. Dar, sub influenţa unor filozofii moderne care au răsturnat valorile, s-a ajuns a se considera inconsecvenţa şi izbucnirile neraţionale ca o eleganţă supremă a spiritului şi a caracterului.
Există totuşi încă oameni care preţuiesc consecvenţa şi privesc neîncrezători transformările prea vioaie ale spiritului, tot aşa cum judecă de prost-gust schimbarea indiscretă a portului şi a manierelor exterioare. Printre oamenii de acest fel se vor întâlni, cred, cetitorii cei mai potriviţi ai acestui volum.
*
Evident, vremile de astăzi obligă clasa burgeză să-şi revizuiască ideile.
Unii vor ca burgezia să adopte simplu toate concepţiile împotriva căror această clasă a luptat altădată. Această revenire nervoasă şi grăbită la credinţe şi metode de viaţă din trecut se proclamă astăzi cu zgomotoasă pompă. Dar pompa şi zgomotul nu sunt semnele unice, nici cele mai sigure, după care să se evalueze vitalitatea adâncă şi reală a unor curente de idei. Oamenii cari n-au spiritul nervos imitator, nici înjosit de apetituri şi vanităţi particulare se ţin, în chip firesc, departe de grosolăniile modelor intelectuale sau politico-sociale. Singură atenţia acestor oameni mă interesează şi mi-a călăuzit scrisul.
Mobilitatea zăpăcită şi caraghioasă, ca şi imitaţia promptă şi de comică fatalitate constituiesc graţia amuzantă a unei specii animale care seamănă ridicul cu a noastră. La oameni inconsecvenţa săltăreaţă, răsturnarea uşuratică a convingerilor, împreunate cu imitaţia nestăpânită, nu sunt decât reflexe dizgraţioase, dacă nu şi degradatoare, ale mobilităţii acelei specii ce pare destinată să parodieze omenirea sau, câteodată, să facă din omenire o parodie a ei.
P. Z.