By La toamnă, cînd frunza va îngălbeni, Cînd pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni, – Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cîndva, Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna. Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus, Cînd geamul
George Bacovia, Decembrie
Te uită cum ninge decembre… Spre geamuri, iubito, priveşte – Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. Şi mînă fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele – totuna – Aş vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai
George Bacovia – volumul Plumb
01. Plumb 02. Pastel 03. Decor 04. Amurg 05. Lacustrã 06. Gri 07. Sonet 08. Amurg de toamnã 09. Tablou de iarnã 10. În grãdinã 11. Spre toamnã 12. Pãlind 13. Amurgul violet 14. Decembrie 15. Negru 16. Nevrozã 17. Moinã 18. Melancolie 19. Rar 20. Nervi de toamnã 21.
George Bacovia, Monosilab de toamnă
Toamna sună-n geam frunze de metal, Vînt. În tăcerea grea, gînd şi animal Frînt. În odaie, trist sună lemnul mut : Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plînge… anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i
George Bacovia, Matinală
Auroră violetă Plouă rouă de culori – Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o roză sîngeroasă – Vino, floare somnoroasă, Cît pe zări e violet. Plîns de ape se repetă, Încă totu-i adormit – Ca în vise s-a pornit Roata morii – violetă.
George Bacovia, Finis
Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală… Iar sînul ei pierdut în mortuara gală – Pe veci oprit, înmărmurise falnic.
George Bacovia, Altfel
Omul începuse să vorbească singur… Şi totul se mişca în umbre trecătoare – Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea… Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cînt, – Şi-nvineţit de gînduri, cu fruntea în pămînt Omul începuse
George Bacovia, Toamnă
Răsună din margini de tîrg Un bangăt puternic de armă; E toamnă… metalic s-aud Gorniştii, în fund, la cazarmă. S-aude şi-un clopot de şcoală, E vînt, şi-i pustiu, dimineaţă; Hîrtii şi cu frunze, de-a valma, Fac roată-n vîrteje, pe-o piaţă. Se uită în zări catedrala, Cu turnu-i sever şi trufaş;
George Bacovia, Cuptor
Sunt cîţiva morţi în oraş, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ţi spun; Pe catafalc, de căldură-n oraş, – Încet, cadavrele se descompun. Ce vii se mişcă şi ei descompuşi, Cu lutul de căldură asudat; E miros de cadavre, iubito, Şi azi, chiar sînul tău e mai lăsat. Toarnă pe
George Bacovia, Amurg antic
Havuzul din dosul palatului mort Mai aruncă, mai plouă, mai plînge – Şi stropii căzînd, în amurg, iau culori: De sineală, de aur, de sînge. Pluteşte un lanţ de lebede albe, Iar visul din parc în lac se răsfrînge – Amurgul de lebede pune culori; De sineală, de aur, de
George Bacovia, Note de toamnă
Tăcere… e toamnă în cetate… Plouă… şi numai ploaia dă cuvînt – E pace de plumb, e vînt, şi pe vînt Grăbite, trec frunze liberate. Deschide, dă drumu,-adorato, Cu crengi şi foi uscate am venit; În tîrg, o fată tristă a murit, – Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o… Dă
George Bacovia, Rar
Singur, singur, singur, Într-un han, departe – Doarme şi hangiul, Străzile-s deşarte, Singur, singur, singur… Plouă, plouă, plouă, Vreme de beţie – Şi s-asculţi pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă… Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atît mai bine – Şi de-atîta vreme Nu ştie de mine Nimeni, nimeni, nimeni… Tremur, tremur,
George Bacovia, Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă… Şi codrul sălbatec vuieşte – Răsună-n coclauri un bucium, Şi doina mai jalnic porneşte. – Ascultă, tu, bine, iubito, Nu plînge şi nu-ţi fie teamă – Ascultă cum greu, din adîncuri, Pămîntul la dînsul ne cheamă…
George Bacovia, Moină
Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă; Şi plouă, şi ninge – Şi ninge, şi plouă. Şi noaptea se lasă Murdară şi goală; Şi galbeni trec bolnavi Copii de la şcoală. Şi-s umezi păreţii, Şi-un frig mă cuprinde – Cu cei din morminte Un gînd mă deprinde… Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă;
George Bacovia, Nevroză
Afară ninge prăpădind, Iubita cîntă la clavir, – Şi tîrgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cîntă-un marş funebru, Iar eu nedumerit mă mir: De ce să cînte-un marş funebru… Şi ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plînge şi-a căzut pe clape, Şi geme greu ca în delir… În dezacord clavirul
