La toamnă, cînd frunza va îngălbeni,
Cînd pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni, –
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cîndva,
Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.
Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Cînd geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.
Va bate ploaia… şi tîrziu, la geamul tău voi plînge-ncet…
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, –
Nimic tu nu vei auzi din cîte voi avea de spus…
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.