Este necontestabil că teatrul italian, la noi, ca şi în celelalte ţări, are multe datorii de împlinit ca să corespunză cu fidelitate misiunii lui. El urmează a fi întocmit astfel pe cît să poată servi nu numai de distracţiune şi petrecere, dar şi de instrucţiune muzicală publicului nostru. Numai atunci se poate introduce adevăratul gust muzical, cînd publicul va veni în stare a înţelege bine operile muzicale şi a apreţui frumuseţea armoniii în perfecţiunea esecutărei ei; căci armonia, nefiind alt decît nişte combinări de sunete pe legile nestrămutate ale naturii sau ale corpurilor sonoare puse în vibraţiune, ea complectează sau divinizează melodia, astă ispiraţiune a sufletului care servă de temă sau de text operilor muzicale. Adevărata dar misiune a unui teatru de operă este ca, traducînd cu fidelitate cugetarea maeştrilor şi reproducînd pe scenă operile lor aşa precum sînt scrise, să formeze gustul publicului, iar nu să-l strice.
Printr-o critică retrospectivă şi repede ne vom încerca a arăta şi daca direcţiunea trecută (1) a împlinit sau nu aste condiţiuni şi daca impresariul, într-un timp de nouă ani de întreprindere, a ştiut să se puie la înălţarea acestui adevăr. Esaminînd cu scumpătate sistemul urmat de dînsul, ne permitem, în convicţiunea noastră, a mărturisi că a fost defectuos şi chiar vicios. Fără a ne grăbi ca să apreţuim cu un chip favorabil modul adoptat de impresariul actual, d. Danterny, vom face deosebirea între ambele direcţiuni printr-un paralelism cît se poate mai just. Ar fi nedrept să nu mărturisim că fosta direcţiune a făcut din cînd în cînd să cînte pe scena teatrului nostru cîte un artist de merit, precum, spre esemplu, primedonele: Cuzani, Marziali, Kenneth, Ponti dell’Armi; tenorii: Carion, Musiani şi Devecchi; başii şi baritonii: Mitrovich, Coliva, Torre şi Gianini; dar asta nu va să zică a avea un teatru de operă bun; ceea ce constituie un adevărat teatru nu este un individ sau două, nu este o melodie frumoasă sau o arie bine cîntată de o voce bine condiţionată, ci ansamblul sau armonia bine esecutată. Departe de noi pretenţiunea de a avea un teatru egal cu acelea din Paris, Londra şi Petersburg, neputînd fi nici susţinut de public, nici mai bine subvenţionat de stat. N-am pretins ca să ni se aducă artişti de primul cartel, dar am avut şi avem dreptul a cere de la direcţiune o trupă astfel încît să împlinească toate condiţiunile artei muzicale, cu toată preciziunea şi punctualitatea în esecutarea operilor.
N-am cerut, o mai repetăm, artişti de primul ordin, pentru că nu-i putem avea cu mijloacele pecuniare de care dispune teatrul nostru, însă am pretins un ansamblu în înţelesul muzical, adică un cor întonat bine, un orchestru compus de instrumente bine aranjate, condus cu toată preciziunea cerută de artă şi bine disciplinat. Iată ce am cerut de la fosta direcţiune. Ce ne-a dat ea oare din toate aceste? În adevăr, mai nimic. Îşi a împlinit ea oare cel puţin angagiamentul? La aceasta putem răspunde cu negativa. Ce a făcut dar? În fiecare an ne-a adus cîte unul sau doi artişti buni, iar restul a fost nişte nulităţi muzicale. Un cor discordant şi compus de individe fără voce şi fără cea mai mică noţiune de muzică teatrală şi de limba italiană. În loc de un orchestru întonat, compus şi condus astfel încît să poată esecuta cu toate nuanţele muzicale şi cu espresiunea cerută de adevărata artă frumoasele parteţiuni ale maestrului Verdi, ale cărui opere se reproduc mai adeseaori pe scena teatrului nostru, şi a face pe public să înceapă a intra în gustul armoniei sau a adevăratei muzici, ne-a dat o adunătură de invalizi şi recruţi, fără estetică, fără artă şi fără disciplină. Lăsăm la o parte anacronismurile în decoraţiuni şi costume, căci am avut neplăcerea a vedea pe Nabucodonosor şi pe Saul, în loc de a se reprezinta în scene de stil ebraic, haldeu sau egipţian, în mijlocul unor scene sau decoruri de stil gotic. Într-un repertoriu întreg de opere de diferite epoce şi locuri, de care s-a înavuţit teatrul nostru într-un curs de mai mulţi ani, n-am văzut mai mult de două sau trei costume şi acelea in contradizione aperta*if (document.all){ var x=document.all(‘IDALU3M-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } cu epoca şi locul. Costumele rustice de diferite locuri, precum în Somnambula, Elixir d’amore, Luisa Miller şi Linda, erau unele şi aceleaşi, adică o uniformă: corpul de gardă a lui St. Ermandad, care vine în Barbiere di Sevilla să împace gîlceava din casa doctorului Bartolo sau, ca să zic mai bine, să compuie finalul primului act, era totdauna îmbrăcat în costume de trei epoce diferite, adică cu pieptare de mediul ev, cu bonete franceze à la bivouac şi, în loc de carabine à la antica spaniola, avea puşti cu baionete şi cu spade de forma cea mai modernă. Astfel în Puritanii, astfel în Luisa Miller, astfel în toate. Ce rezulta din toate astea? Nimic alt decît o cacofonie complectă în partea muzicală şi un anacronism flagrant în decoruri şi costume; un nume de teatru, iar nu un teatru adevărat. Cîte opere care în Italia au avut un succes strălucit, aici s-au pierdut în opinia publicului din cauza acestii rele combinări! Cîte duete frumoase, cîte terţete şi cvartete sublime nu s-au masacrat din cauza negligenţii sau a lipsii de artă a artiştilor ce le cîntau rău, a corului şi a orchestrului în dezacord şi fără unitate în tonuri pedale! Cîte pasage nu s-au cîntat de artişti într-un mod şi se acompania de orchestru într-altfel! Scene întregi se scoteau din opere, pentru că artiştii nu erau capabili a le esecuta! Se anunţau pentru fiecare semestru teatral cîte patru sau mai multe [opere] noi şi abia se reprezintau două sau trei! Iată spectaculul ce ne-a dat fosta direcţiune, iată cum şi-a împlinit condiţiunile angagiamentului!
Acum să vedem ce ne-a dat şi ce ne promite direcţiunea d-lui Danterny. De vom judeca greutăţile ce încercă aici, timpul nefavorabil al mergerii sale în Italia pentru recrutarea trupei, iar mai cu seamă lipsa de numerariu, ar trebui să ne facă mai indulgenţi către dînsa şi a ne mărgini în pretenţiuni mai moderate pentru primul an de încercare. Cu toate acestea nu putem zice că trupa este rea, deşi nu contăm într-însa talente superioare; însă găsim mai multă unitate în esecutare, ansamblul e mai bun, mai corect, corul mai suferit, mai bine întonat, orchestrul mai complectat, mai acordat, deşi lipsa unui violoncel primo bun, unui primo şi secondo oboe, a doi corni şi o disciplină severă în esecutare se simte destul. Daca melodia nu este esprimată prin accentele frumoase şi grave ale unei soprane sau ale unui bariton de primul ordin ca să ne încînte cu desăvîrşire, cel puţin armonia sau tonul nu e esprimat rău, nu este discordant.
Am asistat la toate reprezentările date pînă astăzi şi am putut apreţui în justa ei valoare opera italiană de estimp, şi daca n-am rămas foarte încîntaţi, cel puţin urechea n-a suferit, ca în alţi timpi. În imparţialitatea noastră putem mărturisi că am simţit o îmbunătăţire în totul şi un început de teatru de operă care, de va merge progresînd, va contribui mult la formarea gustului muzical al publicului nostru, care, învăţînd a apreţui şi a gusta mai bine muzica, va şti cînd să aprobeze şi cînd nu; aplaudele nu vor mai fi prodigate tocmai la pasagele cele mai rău esecutate şi chiar false, ca să nu mai dăm ocaziune impresarilor a ne taxa de ignoranţă muzicală şi de lipsă de gust şi să scăpăm de îndrăzneaţa espresiune a streinului că: I Valachi non connoscono niente di musica*if (document.all){ var x=document.all(‘IDA523M-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } . Sperăm că direcţiunea nu se va mărgini aci şi credem că va păşi la îmbunătăţiri mai mari, ca defectele trecutului să nu se mai reproducă pe scena noastră.
În numerile viitoare ne vom încerca, pe cît cunoştinţele noastre asupra muzicii teatrale ne vor permite, a vorbi despre operile jucate pînă astăzi de trupa de estimp; vom apreţui din puntul de vedere artistic şi muzical esecutarea fiecăria opere în parte şi în ansamblul ei, vom critica cu imparţialitate şi fără pasiune felul cîntării fiecărui artist, frumosul şi urîtul, binele şi răul, fiindcă ne-am propus ca, printr-o critică severă, să luminăm oarecum publicul asupra muzicii teatrale.