Nicolae Filimon, Corbul roman

VODEVIL ÎNTR-UN ACT DE D. V. ALECSANDRI

Corbul român este o piesă scrisă de d. V. Alecsandri sub nume de Crai-nou; însă d. Millo, puind-o în scenă, a găsit de cuviinţă a-i schimba numele şi a o mai restrînge, astfel încît dintr-o operetă a făcut un vodevil.

Sujetul acestei piese este tras din obiceiurile noastre naţionale. Un ispravnic avea o nepoată care a fugit cu junele Leonaş; şi fiindcă tot într-acea zi s-a furat şi bani de la sămeşia isprăvniciei, ispravnicul şi-a închipuit că Leonaş era hoţul. Leonaş, fugind cu fata, s-a oprit într-un sat unde moş Corbu era cimpoier şi care, în bunătatea inimei sale, s-a hotărît a ascunde pe junii fugari. Ispravnicul, urmărind pe Leonaş, a ajuns în sat cu jandarmi şi aceştia, ducîndu-se să hăituiască pădurea ca să prinză pe hoţ, au dat peste moş Corbu, l-a legat şi l-a luat cu asprime ca să spuie unde s-a mistuit hoţul. Bătrînul nostru ţăran, simpatizînd cu Leonaş, n-a voit a-l trăda, ci a mers cu statornicia sa pînă la a se lăsa să fie bătut. Şeful jandarmilor intervine, scapă de bătaie pe moş Corbul şi zice ispravnicului că cu românul nu faci treabă cu bătaie, ci cu binişorul, de aceea în loc să-i deie de bătut, mai bine să-i deie de băut. Moş Corbul, luat cu binişorul şi îmbătat, mărturiseşte că ştie unde se află hoţul şi că de va cînta din cimpoi, Leonaş va ieşi ori de unde ar fi ascuns. Moş Corbu cîntă, Leonaş vine şi, cînd să cadă în mînele ispravnicului, vine o hîrtie de la isprăvnicie prin care se spune că hoţul nu era Leonaş, ci nepotul ispravnicului. Hîrtia însă fiind scrisă cam subţire şi ochelarii ispravnicului neputîndu-i să-i vie într-ajutor, se găsi moş Corbu care, fiindcă a fost ţîrcovnic, ştia carte. El citi hîrtia şi găsi mijlocul de a sili pe ispravnic să ierte pe nepoată-sa şi să-i dea voie a se căsători cu Leonaş.

Hîrtia încăpută în mîna lui moş Corbu nu este dată ispravnicului, deşi acesta o cere cu stăruinţă; însă i se făgăduieşte că o va avea după cununie. Iar moş Corbu, ieşind victorios din cursa cu beţie ce-i întinsese şeful jandarmilor, îi zice: încă o duşcă, voinice Bujoraş, căci de acum înainte nu mă mai pui în cofă; şi începu a cînta:

Cu acest vesel refren se încheie această frumoasă piesă.

D. Millo, în rolul lui moş Corbu, nu ne-a lăsat nimic a regreta. El a reprezintat pe ţăranul român cu tot naturalul şi mai ales atunci cînd era insultat în bătrîneţele sale. Afară de aceea, d. Millo a reuşit a se costuma ţărăneşte cu o simplicitate ce rareori se vede pe scena română, unde, poetizîndu-se costumul, se scoate adeseori din margenele lui cele naturale.

Muzica acestui vodevil este culeasă din cîntecele cele mai obicinuite de lăutarii noştri; astfel, tot domnului Millo trebuie să-i mulţumim şi pentru potrivirea melodiei cu înţelesul cuvintelor şi a simţimintelor româneşti.

D. Velescu a jucat cu mult talent rolul şefului de jandarmi şi astfel joacă minunat de bine toţi actorii noştri cînd sunt chemaţi a reprezinta piese naţionale. Numai doamna Ştefăneasca nu a secondat pe Bujor după cum rolul său cerea; şi ar face bine domnul Millo să-i deie sarcini mult mai uşoare decît aceea a Dochiţei.

Un lucru ni s-a părut nepotrivit pe scenă, şi aceasta este uşurătatea ispravnicului şi mai ales costumul său cel burlesc. Ceacşirii roşii, meşii galbeni, iatagan în brîu şi puşca la spinare făcea din bietul ispravnic mai mult un telal decît un funcţionar superior. Afară de aceea, lîngă un asemenea ispravnic, panţirii i-ar fi format mai bine anturajul său decît pompierii impuşi a fi priviţi ca jandarmi.