Romanul încheie o trilogie din care mai fac parte volumele „O formă de viață necunoscută” și „Vântul, duhul, suflarea”.
Firul narativ al romanului „Linia Karman” urmărește o tânără cu origini românești care revine pentru scurt timp în țară pentru a-și căuta și înțelege originile.
Fragmente:
text:
https://www.libris.ro/pdf?_pid=35192787&for=Linia+Karman+-+Andreea+Rasuceanu
Text
în Suplimentul de cultură
La scurtă vreme după ce ne-am mutat, a murit Ioana.
Anul morţii ei e o linie continuă pe cadranul unui sistem de monitorizare respiratorie. Nici un segment de linie frântă, nici un semn vital. Întâi a fost senzaţia că pentru o clipă se deschisese o uşă şi cineva aruncase o privire înăuntru. Dar în acelaşi timp prin crăpătura uşii intrase ceva, o prezenţă invizibilă, a cărei respiraţie o auzeam uneori. În jurul Ioanei era un aer rece, îngheţat…
În România literară
La început, drumul pe mare fusese lin și însorit, cu vânt prielnic, care le bătuse mereu din spate, dând avânt corabiei cu pânze ca și cum le-ar fi încurajat îndepărtarea de porturile cunoscute. Când din străfundul albastru al depărtării apăruse în sfârșit lumina farurilor din Stambul, puntea era deja plină de oameni, cu toții voiau să vadă zidurile întortocheate și ferestrele acoperite cu lemn filigranat ale haremurilor de pașale, unde se auzea că, de câte ori adierea otrăvită a ciumei învăluia orașul, cadânele își așteptau una alteia moartea, pentru a se mai apropia cu un pas de odăile favoritelor.
În Observator cultural
Cobor devreme, să aduc cafea caldă și cornuri de la cafeneaua care i-a plăcut ieri Ianei. Fac drumul pe jos, e plăcut aerul dimineții, răcoarea lui umedă mă umple de energie. E o lumină hotărîtă, care a pus stăpînire cu brutalitate peste străzile încă goale. Totul mi se pare străin, discuțiile de ieri par și ele foarte departe.
Cînd urc în cameră, o găsesc pe marginea patului. E încă în pijama, are în mînă telefonul și pe fața proaspăt machiată urme de lacrimi. Pe moment nu știu la ce să mă gîndesc, oare s-a întîmplat ceva acasă, cu ai ei, cu misteriosul coleg căruia tot îi scrie mesaje. Nu știu ce să-i spun, așa că mă așez pe celălalt pat, față în față cu ea și aștept.
– Ai sunat-o pe mama?