Biblioteca.wansait.com
Pentru noi, bărbaţii toţi, femeia este un fenomen banal, obsedant şi grav. Cu deosebiri, se înţelege, după vârstă, temperament, rasă şi sferă socială – dar nu prea mari, fiindcă raporturile naturale şi istorice de care vorbesc aici sunt doar din cele mai uniforme. Printre puţinii iluştri pe care-i pomeneşte lumea ca supreme excepţii, Spinoza şi…
deschide “Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Feminism” »
Mircea Vulcănescu, Şcoala sociologică a lui D.Gusti EXTRASE: Am arătat că societatea este pentru Dimitrie Gusti un complex de manifestări colective. Nici una din aceste manifestări nu este întâmplătoare. Totuşi, nici una nu poate fi explicată de sine stătător. Toate manifestările sociale, producându-se într-o totalitate, cercetarea acestui tot, ca unitate, este prima condiţie necesară înţelegerii…
deschide “Mircea Vulcănescu, Şcoala sociologică a lui D.Gusti” »
Patru sunt râuri denu Raiu ce cură, Pre cumu grăiaşte sfânta Scriptură. Patru evanghelii den Ceriu ne tună Şi la credinţă pre toţi adună. Patru suntu seamne tot îndoite, Şi ale ţărâi foarte slăvite, Cu care seamne să-ncoronează Domnul Constandin tot omul crează Că se numeaşte şi Băsărabă, Dea-i Domnulu viaţă multă să aibă.
Iubito, şi iar am venit… Dar astăzi, de-abia mă mai port – Deschide clavirul şi cîntă-mi Un cîntec de mort. Şi dacă-am să cad pe covoare În tristul, tăcutul salon, – Tu cîntă nainte, iubito, Încet, monoton.
Potop, cad stele albe de cristal Şi ninge-n noaptea plină de păcate; La vatră-n para ce abia mai bate – Azi, a murit chiar visul meu final. Şi ninge-n miezul nopţii glacial… Şi tu iar tremuri, suflet singuratec, – Pe vatră-n para slabă, în jăratec, – Încet, cad lacrimi roze, de cristal.
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte Ileana Simziana Broasca ţestoasă cea fermecată Aleodor împărat Porcul cel fermecat Înşir-te mărgăritari Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos Prâslea cel voinic şi merele de aur Voinicul cel cu cartea în mână născut Voinicul cel fără de tată George cel viteaz Făt-Frumos cu părul de aur Făt-Frumos cel…
Răsună din margini de tîrg Un bangăt puternic de armă; E toamnă… metalic s-aud Gorniştii, în fund, la cazarmă. S-aude şi-un clopot de şcoală, E vînt, şi-i pustiu, dimineaţă; Hîrtii şi cu frunze, de-a valma, Fac roată-n vîrteje, pe-o piaţă. Se uită în zări catedrala, Cu turnu-i sever şi trufaş; Grădina oraşului plînge, Şi-aruncă frunzişu-n…
Când seara-n ceasuri de singurătate… Credinţe… Melancoliei Spre primăvară Rugă Bolnav (1904) La fereastra spre livadă Cîntec (Singur şi robit de jale…) (1904) S-a-nnoptat (1904) Pentru ce ne-am teme? (1903) Cîntec (Vezi, dragii oaspeţi le-au venit) (1904) Terţine Icoane din Carpaţi
Abia numărăm şase lustri de cînd românii rupseră vălul cel gros ce de mult timp îi ţinea în oribilul întuneric al ignoranţei, (1) şi geniul magistral al străbunilor noştri începu a se manifesta, fresc şi viguros, în inimele junilor români din bela colonie plantată pe malul Istrului de divul cezare Traian. Această scînteie divină ce…
deschide “Nicolae Filimon, Artele si stiintele in Romania” »
Sunt cîţiva morţi în oraş, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ţi spun; Pe catafalc, de căldură-n oraş, – Încet, cadavrele se descompun. Ce vii se mişcă şi ei descompuşi, Cu lutul de căldură asudat; E miros de cadavre, iubito, Şi azi, chiar sînul tău e mai lăsat. Toarnă pe covoare parfume tari, Adu roze…
Imensitate, veşnicie, Tu, haos, care toate-aduni… În golul tău e nebunie. – Şi tu ne faci pe toţi nebuni. În faţa ta sunt cel mai laş. Imensitate, veşnicie, – Iubesc o fată din oraş… Învaţă-mă filosofie. Imensitate, veşnicie, Pe cînd eu tremur în delir. Cu ce supremă ironie Arăţi în fund un cimitir.
Havuzul din dosul palatului mort Mai aruncă, mai plouă, mai plînge – Şi stropii căzînd, în amurg, iau culori: De sineală, de aur, de sînge. Pluteşte un lanţ de lebede albe, Iar visul din parc în lac se răsfrînge – Amurgul de lebede pune culori; De sineală, de aur, de sînge. Uitate, statuiele albe privesc,…
E-n zori, e frig de toamnă, Şi cît cu ochii vezi Se-ncolăceşte fumul, Şi-i pîclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Cîmpiile pustii, – Şi pocnet lung, şi chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Şi plîngi… şi-i frig de toamnă… Şi-i pîclă prin livezi.
Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Cîmpia albă – un imens rotund – Vîslind, un corb încet vine din fund, Tăind orizontal, diametral. Copacii rari şi ninşi par de cristal. Chemări de dispariţie mă sorb, Pe cînd, tăcut, se-ntoarce-acelaşi corb, Tăind orizontal, diametral.
INFLUENŢA COMETULUI ASUPRA ARTIŞTILOR DE LA OPERA ITALIANĂ Astronomii moderni strigă din toate puterile să nu avem frică de comeţi, căci ei nu sunt decît nişte corpuri luminoase şi cu coadele lungi care, negăsind pe nimeni să-i ia în serviciu, umblă rătăcind pe bolta stelată a cerului, fără a pricinui cuiva vreun rău.
În înţeles psihologic şi social, se poate numi politică: orice sistem de fapte şi intenţii prin care cauţi a impune – până la totală substituire, dacă se poate, – voinţa ta voinţei altuia. Uzul comun, care ţinea seama numai de intensitatea şi generalitatea efectului practic, respinge înţelesul politicii la activitatea de stat şi pentru stat….
deschide “Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Tipul politic” »
Oh, amurguri violet… Vine Iarna cu plînsori de piculine… Peste parcul părăsit Cad regrete Şi un negru croncănit… Veşnicie, Enervare… Din fanfare funerare Toamna sună, agonie… Vînt de gheaţă s-a pornit, Iar sub crengile schelete, – Hohot de smintit. Nici o urmă despre tine, – Vine, nu vine… Oh, amurguri violete…
Tăcere… e toamnă în cetate… Plouă… şi numai ploaia dă cuvînt – E pace de plumb, e vînt, şi pe vînt Grăbite, trec frunze liberate. Deschide, dă drumu,-adorato, Cu crengi şi foi uscate am venit; În tîrg, o fată tristă a murit, – Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o… Dă drumu, e toamnă în cetate…
Barbar, cînta femeia-aceea, Tîrziu, în cafeneaua goală, Barbar cînta, dar plin de jale, – Şi-n jur era aşa răscoală… Şi-n zgomot monstru de ţimbale Barbar, cînta femeia-aceea. Barbar, cînta femeia-aceea… Şi noi eram o ceată tristă – Prin fumul de ţigări ca-n nouri, Gîndeam la lumi ce nu există… Şi-n lungi, satanice ecouri, Barbar, cînta…
Liviu Ornea si Adriana Turtoi – O Introducere in geometrie curs de la Universitatea Bucuresti
ciclul „Poeme noi”, ( 1963 ) Aveai un fel de noapte în ochi şi-un fel de glas, Că-n lupta de-a şoptitul, pe seară, m-ai rămas. Într-adevăr, destinul e turburat de-o floare Ieşită de neunde, necum şi la-ntâmplare, Şi se trezeşte-n rouă din somnul ei închis, Trecând dintr-o visare tăcută într-alt vis. Nici pravilele aspre, nici…
E toamnă, e foşnet, e somn… Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plînset, e gol… Şi-i frig, şi burează. Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, Pe drumuri fac gesturi ciudate – Iar frunze, de veşnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, Şi-amanţii profund mă-ntristează – Îmi vine să rîd fără…
Singur, singur, singur, Într-un han, departe – Doarme şi hangiul, Străzile-s deşarte, Singur, singur, singur… Plouă, plouă, plouă, Vreme de beţie – Şi s-asculţi pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă… Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atît mai bine – Şi de-atîta vreme Nu ştie de mine Nimeni, nimeni, nimeni… Tremur, tremur, tremur… Orice ironie Vă rămîne…
Adela EXTRAS Azi se împlinesc treizeci şi şase de ani de la moartea mamei… Timpul vine din viitor, trece în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morţii mor şi ei, mereu. Când voi dispărea şi eu, va fi murit şi ea complet din univers. Prea mic, când a…
Ce chiot, ce vaiet în toamnă… Şi codrul sălbatec vuieşte – Răsună-n coclauri un bucium, Şi doina mai jalnic porneşte. – Ascultă, tu, bine, iubito, Nu plînge şi nu-ţi fie teamă – Ascultă cum greu, din adîncuri, Pămîntul la dînsul ne cheamă…
Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă; Şi plouă, şi ninge – Şi ninge, şi plouă. Şi noaptea se lasă Murdară şi goală; Şi galbeni trec bolnavi Copii de la şcoală. Şi-s umezi păreţii, Şi-un frig mă cuprinde – Cu cei din morminte Un gînd mă deprinde… Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă; Şi plouă, şi ninge –…
Afară ninge prăpădind, Iubita cîntă la clavir, – Şi tîrgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cîntă-un marş funebru, Iar eu nedumerit mă mir: De ce să cînte-un marş funebru… Şi ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plînge şi-a căzut pe clape, Şi geme greu ca în delir… În dezacord clavirul moare, Şi ninge ca-ntr-un cimitir….
Carbonizate flori, noian de negru… Sicrie negre, arse, de metal, Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru… Vibrau scîntei de vis… noian de negru; Carbonizat, amorul fumega – Parfum de pene arse, şi ploua… Negru, numai noian de negru…
Olivian Simionescu-Panait – Mecanica SUMAR>
Scriind acest articol asupra lăutarilor din România, nu ne propunem a face o dizertaţiune istorică, căci atunci am atinge, fără voia noastră, cestiunea muzicei naţionale, şi nu a sosit încă timpul spre a ne ocupa de o materie atît de importantă şi dificilă de tratat.
Amurg de toamnă violet… Doi plopi, în fund, apar în siluete: – Apostoli în odăjdii violete – Oraşul tot e violet. Amurg de toamnă violet… Pe drum e-o lume leneşă, cochetă; Mulţimea toată pare violetă, Oraşul tot e violet. Amurg de toamnă violet… Din turn, pe cîmp, văd voievozi cu plete; Străbunii trec în pîlcuri…
Sunt solitarul pustiilor pieţe Cu tristele becuri cu pală lumină – Cînd sună arama în noaptea deplină Sunt solitarul pustiilor pieţe. Tovarăş mi-i rîsul hidos, şi cu umbra Ce sperie cîinii pribegi prin canale; Sub tristele becuri cu razele pale, Tovarăş mi-i rîsul hidos, şi cu umbra Sunt solitarul pustiilor pieţe Cu jocuri de umbră…
În 1915, pe când măreţul război era în toată splendoarea tinereţii sale, iar norocul militar îmbăta încă alternativ ambele tabere cu ademenitoare cochetării, bătrânul feldmareşal Von der Goltz cânta, într-un ziar foarte răspândit, cu simplă şi sigură mulţumire, prohodul pacifismului – a cărui grabnică moarte deschisese dintr-odată toate căile virtuţilor eroice, atâta vreme părăsite. Cu…
deschide “Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Ideal şi energie” »
ciclul “Cărticică de seară”, ( 1935 ) Mă uit în cer, mă uit în pământ. M-am întrebat cine sunt. Gânduri se duc, vin Din vânt, din senin, Ca nişte păsări rotunde. Încotro? De unde? Glasuri mă strigă cu nume străine. M-aţi chemat pe mine? Sunt eu cel căutat ? Mi se pare că vântul s-a…
Pe drumuri delirînd, Pe vreme de toamnă Mă urmăreşte-un gînd Ce mă îndeamnă: – Dispari mai curînd! În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Şi-o chem ca să vadă cum plouă Frunzişul, în tîrgul ploios. Dar, iată, şi-un mort evreiesc… Şi plouă, e moină, noroi – În murmure stranii semite M-adaug şi eu la…
Scîrţîie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrîne, pe streşini de lemn, Şi frunzele cad ca un sinistru semn În liniştea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Aşteaptă pe noul amor… Pe cînd, discordant şi în fiorător, Scîrţîie toamna din crengi ostenite.
VODEVIL ÎN DOUĂ ACTE, LOCALIZAT DE D. S. MICHĂLESCU, URMAT DE URSUL ALB ŞI URSUL NEGRU, VODEVIL PRELUCRAT DE M. MILLO. Am zis de mai multe ori că, pînă nu vom avea un repertoriu de drame şi comedii naţionale, nu vom putea să avem nici actori buni, nici teatru naţional. Această idee poate să fie…
Ninge grozav pe cîmp la abator Şi sînge cald se scurge pe canal; Plină-i zăpada de sînge animal – Şi ninge mereu pe un trist patinoar… E albul aprins de sînge-nchegat, Şi corbii se plimbă prin sînge… şi sug; Dar ceasu-i tîrziu… în zări corbii fug Pe cîmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în…
Celebrul maestru Donizetti se născu în oraşul Bergama din Italia, la 25 septembrie 1798. Părintele său, trăind din puţinul venit a unui post civil ce ocupa, nu putu a se determina la felul educaţiunei ce urma sa dea fiului său. Tocmai pe atunci se formase în Bergama o şcoală de muzică prin stăruirea şi după…
deschide “Nicolae Filimon, Schita din viata si scrierile celebrului maestru Donizetti” »