Biblioteca.wansait.com
Imensitate, veşnicie,
Tu, haos, care toate-aduni…
În golul tău e nebunie. –
Şi tu ne faci pe toţi nebuni.
În faţa ta sunt cel mai laş.
Imensitate, veşnicie, –
Iubesc o fată din oraş…
Învaţă-mă filosofie.
Imensitate, veşnicie,
Pe cînd eu tremur în delir.
Cu ce supremă ironie
Arăţi în fund un cimitir.
Sunt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie: –
By