Iubito, şi iar am venit…
Dar astăzi, de-abia mă mai port –
Deschide clavirul şi cîntă-mi
Un cîntec de mort.
Şi dacă-am să cad pe covoare
În tristul, tăcutul salon, –
Tu cîntă nainte, iubito,
Încet, monoton.
biblioteca.wansait.com
Sunt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie: –