E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plînset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să rîd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.