biblioteca.wansait.com
Oh, amurguri violet…
Vine
Iarna cu plînsori de piculine…
Peste parcul părăsit
Cad regrete
Şi un negru croncănit…
Veşnicie,
Enervare…
Din fanfare funerare
Toamna sună, agonie…
Vînt de gheaţă s-a pornit,
Iar sub crengile schelete, –
Hohot de smintit.
Nici o urmă despre tine,
– Vine, nu vine…
Oh, amurguri violete…
Sunt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie: –
By