Privesc din Doftana prin gratii de fier
Departe, în zare, un petic de cer.
E cerul sub care inchisă şi ea
Se mistuie-n chinuri tovaraşa mea.
Puternici şi tineri şi plini de avînt,
Cerut-am noi muncă şi-un loc pe pămînt,
Dar nu ne lăsară ciocoii pe noi
Şi-n lupta cea grea am căzut amîndoi.
Acum stau în fiare bătut şi flămînd,
Ea zace bolnavă abia răsuflînd.
Călăii ne-omoară în ghearele lor,
Să nu ne întoarcem ‘napoi la popor.
Azi spargeţi-mi zidul şi lanţul sfăr’maţi,
Să zbor ca un şoim peste ‘nalţii Carpaţi.
Să strîng înc-o dată tovaraşa mea
Şi iar să m-arunc în lupta cea grea!