Doar o voce – stinghera si sparta – de telefon
Doar o voce. E mama: “La multi ani, Nicusor!”
Nu e muzica veche a iubirii de mama
E o vorba oftata, un bilant plin de teama
“Nu e ziua mea, mama, multumesc de urare!”
“Ziua mea a trecut, de o luna imi pare.
Dar urarea nu strica, si de-aici, de departe
Si eu vreau pentru tine multi ani si dreptate.
Tata ce face? E acolo cu tine?
Si lui sanatate si multi ani se cuvine…”
“Tu ce faci?”, ma-ntrerupe, “Cum arati? Tot barbos?
Fara barba as zice c-aratai mai frumos…
Cat de dor mi-e de tine! te visez, ca sa stii…
Un ocean ne desparte daca tu nu mai vii
N-am gresit cu nimica. Sau poate ca da.
Spune tu, vreau sa stiu, poate crezi altceva?
N-am gresit – o sa spui cum ai spus si-alta data.
N-am gresit dar n-ai timp sa iti vezi bietul tata.
Si de-aceea noi astazi asa ne-am gandit –
Sa-ti uram la multi ani, sa-ti dorim mai mult timp.”
“Doua ore – atat ne despart intre noi.
Patru ore – si poti fi la timp inapoi.
O secunda, atata, sa te vad si-mi revin
Dar si-un an daca-i sta tot ar fi prea putin
Eu de-acum am vorbit. Oful vechi tu mi-l stii.
Tine-l, dar, si pe taica-tu sa-ti ureze sa vii.”
Un declic, sunet vechi si ciudat – de gramofon
Si ajunse si tata: “La multi ani, Nicusor!”
