Biblioteca.wansait.com
ciclul „Cadenţe” ( 1964 ) De când nu mi-ai mai cântat Sunt, vioară, întristat. N-ai putea şti ce mă doare De tot cad într-o-ntristare? Întristat de ce să fiu? Că-i devreme, că-i târziu? Şi n-am cine să mă-nveţe, De mi-e dor sau mi-e tristeţe, Ca să ştiu, la întrebat, Că ceva s-ar fi-ntâmplat. Dor de…
Plîngea caterinca-fanfară Lugubru în noapte, tîrziu… Şi singur priveam prin ochene, Pierdut în muzeul pustiu… Şi-n lumea ochenelor triste Mă prinse sinistre gîndiri – În jurul meu corpuri de ceară, Cu hîde şi fixe priviri. Şi-acea caterincă-fanfară Îmi dete un tremur satanic; În racle de sticlă – princese Oftau, în dantele, mecanic. Şi-atunci, am fugit…
Omul începuse să vorbească singur… Şi totul se mişca în umbre trecătoare – Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea… Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cînt, – Şi-nvineţit de gînduri, cu fruntea în pămînt Omul începuse să vorbească singur…
Ciclul „Ritmuri” Tânjesc pe-ndelete. Mie foame, mi-e sete, Dar n-aş putea, poate, să-i spui Orişicui Ce hrană Mă poate nutri şi ce mană. Am pâine, merinde şi vin. Pătulul mi-e plin. Am poame-n livadă Lăsate să cadă Din pomi, din belşug. Cirezile mug De ugerii grei: Mulgi câte ciubere şi doniţe vrei. Nici vechea prisacă…
Cu lacrimi mari de sînge Curg frunze de pe ramuri, – Şi-nsîngerat, amurgul Pătrunde-ncet prin geamuri. Pe dealurile-albastre, De sînge urcă luna, De sînge pare lacul, Mai roş ca-ntotdeauna. La geam tuşeşte-o fată În bolnavul amurg; Şi s-a făcut batista Ca frunzele ce curg.
A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar mai povesti, cînd lupii beau tutun şi urşii făceau săpun, de-şi ungeau femeile feţele şi uncheşii bărbile. A fost odată un împărat mare şi tare. După ce bătu pre toţi împăraţii pămîntului şi le luă împărăţiele, se însură şi făcu trei fete: una cu…
deschide “Nicolae Filimon, Omul de flori cu barba de matase sau Povestea lui Fat-Frumos” »
Patru sunt râuri denu Raiu ce cură, Pre cumu grăiaşte sfânta Scriptură. Patru evanghelii den Ceriu ne tună Şi la credinţă pre toţi adună. Patru suntu seamne tot îndoite, Şi ale ţărâi foarte slăvite, Cu care seamne să-ncoronează Domnul Constandin tot omul crează Că se numeaşte şi Băsărabă, Dea-i Domnulu viaţă multă să aibă.
Iubito, şi iar am venit… Dar astăzi, de-abia mă mai port – Deschide clavirul şi cîntă-mi Un cîntec de mort. Şi dacă-am să cad pe covoare În tristul, tăcutul salon, – Tu cîntă nainte, iubito, Încet, monoton.
Potop, cad stele albe de cristal Şi ninge-n noaptea plină de păcate; La vatră-n para ce abia mai bate – Azi, a murit chiar visul meu final. Şi ninge-n miezul nopţii glacial… Şi tu iar tremuri, suflet singuratec, – Pe vatră-n para slabă, în jăratec, – Încet, cad lacrimi roze, de cristal.
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte Ileana Simziana Broasca ţestoasă cea fermecată Aleodor împărat Porcul cel fermecat Înşir-te mărgăritari Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos Prâslea cel voinic şi merele de aur Voinicul cel cu cartea în mână născut Voinicul cel fără de tată George cel viteaz Făt-Frumos cu părul de aur Făt-Frumos cel…
Răsună din margini de tîrg Un bangăt puternic de armă; E toamnă… metalic s-aud Gorniştii, în fund, la cazarmă. S-aude şi-un clopot de şcoală, E vînt, şi-i pustiu, dimineaţă; Hîrtii şi cu frunze, de-a valma, Fac roată-n vîrteje, pe-o piaţă. Se uită în zări catedrala, Cu turnu-i sever şi trufaş; Grădina oraşului plînge, Şi-aruncă frunzişu-n…
Când seara-n ceasuri de singurătate… Credinţe… Melancoliei Spre primăvară Rugă Bolnav (1904) La fereastra spre livadă Cîntec (Singur şi robit de jale…) (1904) S-a-nnoptat (1904) Pentru ce ne-am teme? (1903) Cîntec (Vezi, dragii oaspeţi le-au venit) (1904) Terţine Icoane din Carpaţi
Sunt cîţiva morţi în oraş, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ţi spun; Pe catafalc, de căldură-n oraş, – Încet, cadavrele se descompun. Ce vii se mişcă şi ei descompuşi, Cu lutul de căldură asudat; E miros de cadavre, iubito, Şi azi, chiar sînul tău e mai lăsat. Toarnă pe covoare parfume tari, Adu roze…
Imensitate, veşnicie, Tu, haos, care toate-aduni… În golul tău e nebunie. – Şi tu ne faci pe toţi nebuni. În faţa ta sunt cel mai laş. Imensitate, veşnicie, – Iubesc o fată din oraş… Învaţă-mă filosofie. Imensitate, veşnicie, Pe cînd eu tremur în delir. Cu ce supremă ironie Arăţi în fund un cimitir.
Havuzul din dosul palatului mort Mai aruncă, mai plouă, mai plînge – Şi stropii căzînd, în amurg, iau culori: De sineală, de aur, de sînge. Pluteşte un lanţ de lebede albe, Iar visul din parc în lac se răsfrînge – Amurgul de lebede pune culori; De sineală, de aur, de sînge. Uitate, statuiele albe privesc,…
E-n zori, e frig de toamnă, Şi cît cu ochii vezi Se-ncolăceşte fumul, Şi-i pîclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Cîmpiile pustii, – Şi pocnet lung, şi chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Şi plîngi… şi-i frig de toamnă… Şi-i pîclă prin livezi.
Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Cîmpia albă – un imens rotund – Vîslind, un corb încet vine din fund, Tăind orizontal, diametral. Copacii rari şi ninşi par de cristal. Chemări de dispariţie mă sorb, Pe cînd, tăcut, se-ntoarce-acelaşi corb, Tăind orizontal, diametral.
INFLUENŢA COMETULUI ASUPRA ARTIŞTILOR DE LA OPERA ITALIANĂ Astronomii moderni strigă din toate puterile să nu avem frică de comeţi, căci ei nu sunt decît nişte corpuri luminoase şi cu coadele lungi care, negăsind pe nimeni să-i ia în serviciu, umblă rătăcind pe bolta stelată a cerului, fără a pricinui cuiva vreun rău.
Oh, amurguri violet… Vine Iarna cu plînsori de piculine… Peste parcul părăsit Cad regrete Şi un negru croncănit… Veşnicie, Enervare… Din fanfare funerare Toamna sună, agonie… Vînt de gheaţă s-a pornit, Iar sub crengile schelete, – Hohot de smintit. Nici o urmă despre tine, – Vine, nu vine… Oh, amurguri violete…
Tăcere… e toamnă în cetate… Plouă… şi numai ploaia dă cuvînt – E pace de plumb, e vînt, şi pe vînt Grăbite, trec frunze liberate. Deschide, dă drumu,-adorato, Cu crengi şi foi uscate am venit; În tîrg, o fată tristă a murit, – Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o… Dă drumu, e toamnă în cetate…
Barbar, cînta femeia-aceea, Tîrziu, în cafeneaua goală, Barbar cînta, dar plin de jale, – Şi-n jur era aşa răscoală… Şi-n zgomot monstru de ţimbale Barbar, cînta femeia-aceea. Barbar, cînta femeia-aceea… Şi noi eram o ceată tristă – Prin fumul de ţigări ca-n nouri, Gîndeam la lumi ce nu există… Şi-n lungi, satanice ecouri, Barbar, cînta…
ciclul „Poeme noi”, ( 1963 ) Aveai un fel de noapte în ochi şi-un fel de glas, Că-n lupta de-a şoptitul, pe seară, m-ai rămas. Într-adevăr, destinul e turburat de-o floare Ieşită de neunde, necum şi la-ntâmplare, Şi se trezeşte-n rouă din somnul ei închis, Trecând dintr-o visare tăcută într-alt vis. Nici pravilele aspre, nici…
E toamnă, e foşnet, e somn… Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plînset, e gol… Şi-i frig, şi burează. Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, Pe drumuri fac gesturi ciudate – Iar frunze, de veşnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, Şi-amanţii profund mă-ntristează – Îmi vine să rîd fără…
Singur, singur, singur, Într-un han, departe – Doarme şi hangiul, Străzile-s deşarte, Singur, singur, singur… Plouă, plouă, plouă, Vreme de beţie – Şi s-asculţi pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă… Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atît mai bine – Şi de-atîta vreme Nu ştie de mine Nimeni, nimeni, nimeni… Tremur, tremur, tremur… Orice ironie Vă rămîne…
Adela EXTRAS Azi se împlinesc treizeci şi şase de ani de la moartea mamei… Timpul vine din viitor, trece în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morţii mor şi ei, mereu. Când voi dispărea şi eu, va fi murit şi ea complet din univers. Prea mic, când a…
Ce chiot, ce vaiet în toamnă… Şi codrul sălbatec vuieşte – Răsună-n coclauri un bucium, Şi doina mai jalnic porneşte. – Ascultă, tu, bine, iubito, Nu plînge şi nu-ţi fie teamă – Ascultă cum greu, din adîncuri, Pămîntul la dînsul ne cheamă…
Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă; Şi plouă, şi ninge – Şi ninge, şi plouă. Şi noaptea se lasă Murdară şi goală; Şi galbeni trec bolnavi Copii de la şcoală. Şi-s umezi păreţii, Şi-un frig mă cuprinde – Cu cei din morminte Un gînd mă deprinde… Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă; Şi plouă, şi ninge –…
Afară ninge prăpădind, Iubita cîntă la clavir, – Şi tîrgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cîntă-un marş funebru, Iar eu nedumerit mă mir: De ce să cînte-un marş funebru… Şi ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plînge şi-a căzut pe clape, Şi geme greu ca în delir… În dezacord clavirul moare, Şi ninge ca-ntr-un cimitir….
Carbonizate flori, noian de negru… Sicrie negre, arse, de metal, Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru… Vibrau scîntei de vis… noian de negru; Carbonizat, amorul fumega – Parfum de pene arse, şi ploua… Negru, numai noian de negru…
Amurg de toamnă violet… Doi plopi, în fund, apar în siluete: – Apostoli în odăjdii violete – Oraşul tot e violet. Amurg de toamnă violet… Pe drum e-o lume leneşă, cochetă; Mulţimea toată pare violetă, Oraşul tot e violet. Amurg de toamnă violet… Din turn, pe cîmp, văd voievozi cu plete; Străbunii trec în pîlcuri…
Sunt solitarul pustiilor pieţe Cu tristele becuri cu pală lumină – Cînd sună arama în noaptea deplină Sunt solitarul pustiilor pieţe. Tovarăş mi-i rîsul hidos, şi cu umbra Ce sperie cîinii pribegi prin canale; Sub tristele becuri cu razele pale, Tovarăş mi-i rîsul hidos, şi cu umbra Sunt solitarul pustiilor pieţe Cu jocuri de umbră…
ciclul “Cărticică de seară”, ( 1935 ) Mă uit în cer, mă uit în pământ. M-am întrebat cine sunt. Gânduri se duc, vin Din vânt, din senin, Ca nişte păsări rotunde. Încotro? De unde? Glasuri mă strigă cu nume străine. M-aţi chemat pe mine? Sunt eu cel căutat ? Mi se pare că vântul s-a…
Pe drumuri delirînd, Pe vreme de toamnă Mă urmăreşte-un gînd Ce mă îndeamnă: – Dispari mai curînd! În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Şi-o chem ca să vadă cum plouă Frunzişul, în tîrgul ploios. Dar, iată, şi-un mort evreiesc… Şi plouă, e moină, noroi – În murmure stranii semite M-adaug şi eu la…
VODEVIL ÎN DOUĂ ACTE, LOCALIZAT DE D. S. MICHĂLESCU, URMAT DE URSUL ALB ŞI URSUL NEGRU, VODEVIL PRELUCRAT DE M. MILLO. Am zis de mai multe ori că, pînă nu vom avea un repertoriu de drame şi comedii naţionale, nu vom putea să avem nici actori buni, nici teatru naţional. Această idee poate să fie…
Ninge grozav pe cîmp la abator Şi sînge cald se scurge pe canal; Plină-i zăpada de sînge animal – Şi ninge mereu pe un trist patinoar… E albul aprins de sînge-nchegat, Şi corbii se plimbă prin sînge… şi sug; Dar ceasu-i tîrziu… în zări corbii fug Pe cîmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în…
Amurg de toamnă pustiu, de humă, Pe cîmp sinistre şoapte trec pe vînt – Departe plopii s-apleacă la pămînt În larg balans anevoios, de gumă. Pustiu adînc… şi-ncepe a-nnopta, Şi-aud gemînd amorul meu defunct: Ascult atent privind un singur punct Şi gem, şi plîng, şi rîd, în hî, în ha…
A fost odată un împărat şi o împărăteasă, amîndoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii. Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat şi-i zise: — Să trăieşti, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămîne grea. Împăratul luă buruienile de la arap…
E-o noapte udă, grea, te-neci afară. Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare – Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crîşmă umedă, murdară. Prin măhălăli mai neagră noaptea pare… Şivoaie-n case triste inundară – Ş-auzi tuşind o tuse-n sec, amară – Prin ziduri vechi ce stau în dărîmare, Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă,…
Plîns de cobe pe la geamuri se opri, Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat; “I-auzi corbii!” – mi-am zis singur… şi-am oftat; Ninge gri. Ca şi zarea, gîndul meu se înnegri… Şi de lume tot mai singur, mai barbar, – Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar… Iar în zarea grea de plumb Ninge…