biblioteca.wansait.com
Cu lacrimi mari de sînge
Curg frunze de pe ramuri, –
Şi-nsîngerat, amurgul
Pătrunde-ncet prin geamuri.
Pe dealurile-albastre,
De sînge urcă luna,
De sînge pare lacul,
Mai roş ca-ntotdeauna.
La geam tuşeşte-o fată
În bolnavul amurg;
Şi s-a făcut batista
Ca frunzele ce curg.
Sunt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie: –
By