Cu lacrimi mari de sînge
Curg frunze de pe ramuri, –
Şi-nsîngerat, amurgul
Pătrunde-ncet prin geamuri.
Pe dealurile-albastre,
De sînge urcă luna,
De sînge pare lacul,
Mai roş ca-ntotdeauna.
La geam tuşeşte-o fată
În bolnavul amurg;
Şi s-a făcut batista
Ca frunzele ce curg.