Biblioteca.wansait.com
OPERĂ ROMÂNĂ ÎN DOUĂ ACTE DE D-NU MILLO, PUSĂ PE MUZICĂ DE D-NU FLECHTENMACHER. (1) Primele zile ale lunei lui noiembrie au fost pentru noi o serie de fericiri, căci ne-a procurat rara ocaziune de a privi şi a asculta pe scena teatrului nostru mai multe piese dramatice de pana română, create de geniul lui…
Cântece Singurel ca un haiduc… Nu mai sun pe luncă flori… Boii stau în jug supuşi… Dragă codrule, te las… Stau la Bălgrad trei fârtaţi… Frumoasa Irină Cântec de primăvară (Înfloresc grădinile) Novăceştii Mi-e dor Eroul de la Königgrätz Ruptură Pintea De cântece Parisu-i plin… Steaua Ielele La cules Visează codrul Apa morţilor
Veselie Vară Domnu’ profesor Cocoarele Eroică hotărâre Câmpiei Ideal Poveste Rozele Singur (Te simţi mai singur astă-sară) (1898) Învins! Pribeagul E mult de-atunci… Visul Acolo Romanţa Toamnă (Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli) Salcâmul Cântec Nucul Fulgii Cântec Vechi Din Paris Un cântec Dedicaţie Pasteluri E secetă, şi de căldură… Prin sat aleargă paparude… Tresari din…
VODEVIL ÎN PATRU ACTE DE DD. ANESTIN ŞI M. MILLO. (1) MUZICA ARANGEATĂ DE DOMNUL WACHMANN. Ultimul period al domnirei fanarioţilor în Principate formează partea cea mai tragică din istoria noastră. În acei timpi de dureroasă memorie, ţăranul era despuiat de mica sa avere, martirizat şi redus în mizerie, locuitorul din oraş dezonorat, iar boierul…
Te uită cum ninge decembre… Spre geamuri, iubito, priveşte – Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. Şi mînă fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele – totuna – Aş vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, – Citeşte-mi ceva de…
VODEVIL ÎNTR-UN ACT DE D. V. ALECSANDRI Corbul român este o piesă scrisă de d. V. Alecsandri sub nume de Crai-nou; însă d. Millo, puind-o în scenă, a găsit de cuviinţă a-i schimba numele şi a o mai restrînge, astfel încît dintr-o operetă a făcut un vodevil. Sujetul acestei piese este tras din obiceiurile noastre…
VODEVIL ÎN DOUA ACTE DE D. V. ALECSANDRI De ce mergem mai des la Teatrul Naţional şi cu cît auzim mai multe piese de ale dulcelui cîntătoriu al baladelor române, cu atît ne întărim mai mult în convicţiunea noastră că acest autor a înţeles foarte bine epoca de depravaţiune în care vieţuim şi specificul de…
MELODRAMĂ ÎN DOUĂ ACTE. MUZICA DE V. BELLINI. POEZIA DE FELICE ROMANI. Mulţi din amicii noştri ne întreabă de ce am lăsat din mînă pana de critic melodramatic şi pentru ce nu combatem şi acum ca altădată pe fariseii şi cărturarii teatrali, care au prefăcut templul civilizaţiunei într-o piaţă de speculaţiuni meschine şi îşi urmează…
IMPRESIUNI DE LA OPERA FAVORITA DE DONIZETTI, REPREZENTATĂ ÎN BENEFICIUL D-LUI G. STIGELLI, PRIMUL TENORE Abia apăru afişul teatral ce anunţa reprezentarea operii Favorita pe scena teatrului nostru, şi mulţi din amatorii de muzică începură a-şi face întrebarea daca opera anunţată este aceea pe care au scris-o Donizetti pentru Teatrul operii cei mari din Paris…
deschide “Nicolae Filimon, Impresiuni la opera Favorita de Donizetti…” »
OPERĂ ROMANTICĂ. POEZIA DE W. FRIEDRICH, MUZICA DE FR. FLOTOW. Subiectul acestei opere îl datorăm unei glume engleze foarte escentrică. Poetul W. Friedrich îşi imagină şi creă poezia, iar Flotow scrise muzica. Intriga este aceasta: Lady Harriet Durham (1), fiica uneia din cele mai nobile familii din Anglia, supărată foarte mult de sir Tristan de…
01. Plumb 02. Pastel 03. Decor 04. Amurg 05. Lacustrã 06. Gri 07. Sonet 08. Amurg de toamnã 09. Tablou de iarnã 10. În grãdinã 11. Spre toamnã 12. Pãlind 13. Amurgul violet 14. Decembrie 15. Negru 16. Nevrozã 17. Moinã 18. Melancolie 19. Rar 20. Nervi de toamnã 21. Searã tristã 22. Note de…
Uitarea venea… a venit. O lacrimă cade jos, totul tace, Lampa obosită a clipit, Orice obiect atins şopteşte : lasă-mă-n pace… De-acum… Auzi, ploaia plînge pe drum Pe un adînc tumult, Pe urma unui mic pantof într-un parc de demult… Adorm… ascult… Afară, la fereastră, toamna a spus : – Of !…
Toamna sună-n geam frunze de metal, Vînt. În tăcerea grea, gînd şi animal Frînt. În odaie, trist sună lemnul mut : Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plînge… anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i închid, Pot. În curînd, încet…
A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci şi nouă oca de fier, şi tot da cu spatele de cer; linguriţă scurtă pe gura cui n-ascultă. A fost odată trei fraţi olteni, dintre care unul era năzdrăvan * . Într-o zi îşi ascuţiră…
Toamna-n grădină şi-acordă vioara, Strada-i pustie… Oraşul e plin de hambare, – De pînea cea nouă duduie moara. O frunză s-a lăsat pe-o mînă-ntinsă care cere… Oraşul gol… Cetate depărtată ; Frunzişul smuls… De firele electrice, paralizată, Ca un simbol, O pasăre cade-n oraş, ca o tristeţe mai mult Se înserează… şi e tăcere… Şi…
ciclul “HORE” (1939 ) Şchiopătând la uşa mare Cu-o metanie şi-o cruce, Greierele îţi aduce, Doamne, binecuvântare. Gânduri line, Spice coapte, Doniţi pline: Miere, smirnă, must şi lapte. Să-ţi aducă binele Clipele: albinele. Ca balta şi miriştea Să-ţi răspundă liniştea. Bună pază, Scăpărată dintr-o stea, Precurata-i albă rază Casei candelă să stea. Şi să te-asculte…
Ninge secular, tăcere, pare a fi bine, Prin oraşul alb, doar vîntul trece-ntîrziat – Ninge, parcă toţi muriră, parcă toţi au înviat… Dorm volumele savante-n îngheţatele vitrine. Printre ziduri, peste turnuri depărtate, Ninge cu nimic în noaptea vastă, ning bancnote – Numai vîntul singur plînge alte note… Umbra mea se adînceşte-n cartiere democrate. Ninge grandios…
Vesele semnale Lumea lor! April Goana Surorile Sărbătoare Aceleiaşi
Orchestra începu cu-o indignare graţioasă, Salonul alb visa cu roze albe – Un vals de voaluri albe… Spaţiu, infinit, de o tristeţe armonioasă… În aurora plină de vioare, Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cărări – Cîntau clare sărutări… Larg, miniatură de vremuri viitoare…
În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Şi grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe cînd cade violetul, Tu citeşti nazalizînd O poemă decadentă, cadaveric parfumată, Monotonă. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare… Dar pierdută, cu ochi bolnavi,…
Acum, stă parcul devastat, fatal, Mîncat de cancer şi ftizie, Pătat de roşu carne-vie – Acum, se-nşiră scene de spital. Atunci, rîdea, Băteau aripi de veselie ; Parfum, polen şi histerie, – Atunci, în parc, şi ea venea. Acum, cad foi de sînge-n parcul gol. Pe albe statui feminine ; Pe alb model de forme…
Auroră violetă Plouă rouă de culori – Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o roză sîngeroasă – Vino, floare somnoroasă, Cît pe zări e violet. Plîns de ape se repetă, Încă totu-i adormit – Ca în vise s-a pornit Roata morii – violetă. Gol e-al sînului buchet, Floare…
IL BARBIERE DI SEVILLA MELODRAMĂ COMICĂ ÎN DOUĂ ACTE. POEZIA DE C…, MUZICA DE MAESTRUL G. ROSSINI. Cînd Dante, ilustrul cîntător al Infernului, întrebă pe Francesca da Rimini despre amoroasa ei aventură cu Lancelotto, ea, înecată de lacrime, răspunse: „Nessun maggior dolore che ricordarsi dei tempi felici nella miseria“*if (document.all){ var x=document.all(‘IDAODE4-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML =…
Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Te urmăresc prin veacuri, prin vârste şi milenii, Încă de când spinarea ţi-o-ncovoiai pe brânci, Când, speriat şi singur, târâş printre vedenii, Umblai numai să cauţi culcuş sau să mănânci. Însoţitoare mută-n odihnă şi mişcare Şi copie leită, croită pe tipar, Ne-nghesuiam alături, ciuliţi în ascultare, La pasu-n…
ciclul „Poeme noi”, ( 1963 ) Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare. Şoptisei, poate, o-ntrebare, Sau, poate, un răspuns. Dar glasul nostru nu era ascuns? Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată. A fost atunci? Acum e altădată? Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi. Zadarnica paradă…
Volumul: „Cuvinte potrivite” ( 1934 ) O! Cine-ar zice că pe-aici Au fost vreodată flori, Privighetori, Şi cărţi citite cu ochi mici, În care latele panglici Întorsu-s-au de-atâtea ori? Şi totuşi, furăm doi mai ieri, Srânşi braţ de braţ, gângavi, Ca doi bolnavi; Şi-n legănarea celor seri, Subt plopii negrii şi severi, Blânzi şi supuşi…
Ciclul “Flori de mucigai” ( 1931 ) De cu noaptea, câte toate: Clopotul toacă şi bate, Broaştele, nu ştii de unde, Calcă-n clapele afunde. Se clătesc în beregată Cu faianţă sfărâmată Şi înghit la ceasu-ntâi Cioburile ei scârţâi, Ciorile din pom se muşcă, Steaua cade, foc de puşcă, Fierăstraie şi rindele Rod în ciurciuvele. Pe…
ciclul “HORE” ( 1939 ) Vântul strigă: nu-i răspunde. Şi te cheamă: te ascunde. Te găseşte? Dă cu frunză, El nu ştie să se-ascunză. Abia-de-a-nvăţat să ştie Să se toarcă şi subţie, Să se facă lână moale Prin porumb şi ramuri goale, Pletele să-şi depene Prin zăbrele ţepene. Vânt? A fost numai un pui, Pasăre…
Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Un om fusese-o frunză şi numai om cu om Au izbutit să crească şi să se facă pom. Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure, Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure. Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire, Făcându-te din omul prigoanei, omenire.
Da, plouă cum n-am mai văzut… Şi grele tălăngi adormite, Cum sună sub şuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Şi ce enervare pe gînd! Ce zi primitivă de tină! O bolnavă fată vecină Răcneşte la ploaie rîzînd… Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Da, plouă… şi sună umil Ca tot…
COMEDIE ÎN TREI ACTE DE D. V. ALECSANDRI Am asistat la prima reprezentaţiune a farsei Cucoana Chiriţa în Iaşi şi am admirat foarte mult geniul cel frumos şi foarte satiric al autorului. Această piesă este o espunere a o mulţime de obiceiuri ridicole, de care se găsesc foarte multe la toate naţiunile ce încep a…
din volumul „FRUNZE” ( 1961) Zăresc în mine şesuri şi temelii de munţi Cu ceruri printre piscuri şi râuri pe subt punţi, Ca pe pământ, întocmai ca pe pământ, din care Ieşii ca o mâhnire, trăind ca o-ntrebare. Se înfiripă umbre, schiţate, şi se-ntind, Ca-n urma unui soare născându-le murind. Păduri culcate-n unde, pe apele…
Muzica sonoriza orice atom… Dor de tine, şi de altă lume, Dor… Plana: Durere fără nume Pe om… Toţi se gîndeau la viaţa lor, La dispariţia lor. Muzica sentimentaliza Obositor, – Dor de tine, şi de altă lume, Dor… Muzica sonoriza orice atom.
De-acum, tuşind, a şi murit o fată, Un palid visător s-a împuşcat; E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat… – Tu ce mai faci, iubita mea uitată? Într-o grădină publică, tăcută, Pe un nebun l-am auzit răcnind. Iar frunzele cu droaia se desprind; E vînt şi-orice speranţă e pierdută. Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie Am întîlnit un popă,…
Stau… şi moina cade, apă, glod… Să nu mai ştiu nimic, ar fi un singur mod – Un bec agonizează, există, nu există, – Un alcoolic trece piaţa tristă. Oraşul doarme ud în umezeala grea. Prin zidurile astea, poate, doarme ea, – Case de fier în case de zid, Şi porţile grele se-nchid. Un clavis…
Iarna, de-o vreme, mă duce regretul Prin crînguri, pe margini de linii ferate – Trec singur spre seară pe ape-ngheţate Cînd fîlfîie, pe lume, violetul. Paloarea, mutismul minează-al meu piept Pe satele ninse crai-nou cînd apare; Trec singur pe poduri de fier solitare, Şi-aştept în zăpadă… dar ce mai aştept? Hau!… hau!… depărtat sub stele-ngheţate……
OPERETĂ SEMI-SERIE ÎNTR-UN ACT. POEZIA TRADUSĂ DIN LIMBA FRANCEZĂ DE G. CURATOLU, MUZICA ORIGINALĂ DE A. T. ZISSO. Oricare popol, fie cît de barbar, cînd pleacă pe calea civilizaţiunii, la primul pas întîlneşte muzica şi poezia. Aceste două arte divine îi servă de conductor din adolescenţă pînă la maturitate, îi nobilează inima, îl consolă cînd…
Departe, în cetate viaţa tropota… O, simţurile-mi toate se enervau fantastic… Dar în lugubrul sălii pufneau în rîs sarcastic Şi Poe, şi Baudelaire, şi Rollinat.
Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală… Iar sînul ei pierdut în mortuara gală – Pe veci oprit, înmărmurise falnic.