Biblioteca.wansait.com
La toamnă, cînd frunza va îngălbeni, Cînd pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni, – Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cîndva, Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna. Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus, Cînd geamul tău, în spaima nopţii, ca…
“In dulcele stil clasic”, de Nichita Stanescu. Interpreteaza Radu Gheorghe Nichita Stanescu – In dulcele stil clasic
Tudor Arghezi – Cina. In lectura autorului via literatura @info.nicuilie.eu
“Jalba hotilor din inchisori”, de Ion Luca Caragiale. Interpreteaza Tudor Gheorghe TUDOR GHEORGHE – Jalba hotilor
In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana Orasenii, pe trotoare, Merg tinandu-se de mana, Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana, De sub vechile umbrele, ce suspina Si se-ndoaie, Umede de alta ploaie, Orasenii pe trotoare Par papusi automate, date jos din galantare In orasu-n care ploua de trei ori pe…
Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gînduri blînde… Ce iertător şi bun ţi-e gîndul, în preajma florilor plămînde ! Rîd în grămadă ; flori de nalbă şi albe flori de mărgărint, De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint. Sfioase-s bolţile spre sară, şi mai sfioasă-i iasomia : Pe…
Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care “Neamţul se numea Şi-au zidit-o, spune-n cronici, Nemţi, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeţi că sunt eu Ca să ştiu atâtea fleacuri! Cui va şti, îi dau un leu….
Toamna frunzele colindã, Sun-un grier sub o grindã, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mânã tremurândã, Iarã tu la gura sobei Stai ca somnul sã te prindã. Ce tresari din vis deodatã? Tu auzi pãsind în tindã — E iubitul care vine De mijloc sã te cuprindã Si în fata ta frumoasã O sã tie…
Când se-nsenină cerul, cu mii de stele-n faţă, Nemărginirea mării în raze se rasfaţă; Iar când işi pune slava un obrăzar de nori, Pe mare cade noapte, iar vântul dă fiori … Şi lacrimile slăvii, şi fulgerele-i toate Ea le primeşte-n sânu-i ce plange şi se zbate, … Iubito! Astfel viaţa-mi legată-i de a ta,…
Noi nu ne-am spus-o, dar vezi bine că ne iubim; şi ochii tăi de mult aşteaptă de la mine să spun cuvântul greu dintâi. Când ne-ntâlnim, e-o fericire, ce-am fost dorit-o amândoi; nu-i limba-n stare să înşire din ochi câte ne spunem noi! Se sorb, adânci şi însetate, a noastre lacome priviri, acelaşi gând şi…
Tu mergi langa intrebarile mele, eu merg langa linistea ta. Tu mergi langa zorii dragostei mele, eu merg langa amurgul parului tau. via
Cătră tinerii poeţi Reînviere Adio În treacăt De sărbători Cronicarii Boierii Răzmiriţa Lăutarul Haiducul Secerişul Farniente În parc În atelier De urît Un cîntec Poezia Toamnă (Te uită, frunza pică irosită)
Primăvară… O pictură parfumată cu vibrări de violet. În vitrină, versuri de un nou poet; În oraş suspină un vals din fanfară. O nouă primăvară de visuri şi păreri… O lungă deşteptare zvoneşte împrejur, E clar şi numai soare. La geamul unei fabrici o pală lucrătoare Aruncă o privire în zarea de azur. O nouă…
Limba noastra-i o comoara În adâncuri înfundata Un sirag de piatra rara Pe mosie revarsata. Limba noastra-i foc ce arde Într-un neam, ce fara veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste. Limba noastra-i numai cântec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zari albastre.
Beria, Beria, Ai umplut Siberia Nu cu hoti, nu cu talhari, Cu moldoveni gospodari. De la sapa, de la plug, I-ai luat pe toti buluc, De la livezi, de la vii I-ai adus in reci pustii. I-ai adus cu mic, cu mare, Sa petreaca zile-amare, Amare si inghetate, De vii, de morti blestemate. Fi-ti-ar Berie…
La zidirea Soarelui, se stie, Cerul a muncit o vesnicie, Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu. Domnul cel de pasare maiastra, Domnul cel de nemurirea noastra-Eminescu. Suntem în cuvânt si-n toate, Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu drepate, De avem sau nu drepate,…
De la Nistru pân’ la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a Ca nu mai poate strabate De-atâta strainatate. Din Hotin si pân’ la Mare Vin Muscalii de-a calare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o atin;
Bunica Revedere Furtuna Cobzarul Adio Haiducul Artişti
Cântece Singurel ca un haiduc… Nu mai sun pe luncă flori… Boii stau în jug supuşi… Dragă codrule, te las… Stau la Bălgrad trei fârtaţi… Frumoasa Irină Cântec de primăvară (Înfloresc grădinile) Novăceştii Mi-e dor Eroul de la Königgrätz Ruptură Pintea De cântece Parisu-i plin… Steaua Ielele La cules Visează codrul Apa morţilor
Veselie Vară Domnu’ profesor Cocoarele Eroică hotărâre Câmpiei Ideal Poveste Rozele Singur (Te simţi mai singur astă-sară) (1898) Învins! Pribeagul E mult de-atunci… Visul Acolo Romanţa Toamnă (Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli) Salcâmul Cântec Nucul Fulgii Cântec Vechi Din Paris Un cântec Dedicaţie Pasteluri E secetă, şi de căldură… Prin sat aleargă paparude… Tresari din…
Te uită cum ninge decembre… Spre geamuri, iubito, priveşte – Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. Şi mînă fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele – totuna – Aş vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, – Citeşte-mi ceva de…
01. Plumb 02. Pastel 03. Decor 04. Amurg 05. Lacustrã 06. Gri 07. Sonet 08. Amurg de toamnã 09. Tablou de iarnã 10. În grãdinã 11. Spre toamnã 12. Pãlind 13. Amurgul violet 14. Decembrie 15. Negru 16. Nevrozã 17. Moinã 18. Melancolie 19. Rar 20. Nervi de toamnã 21. Searã tristã 22. Note de…
Uitarea venea… a venit. O lacrimă cade jos, totul tace, Lampa obosită a clipit, Orice obiect atins şopteşte : lasă-mă-n pace… De-acum… Auzi, ploaia plînge pe drum Pe un adînc tumult, Pe urma unui mic pantof într-un parc de demult… Adorm… ascult… Afară, la fereastră, toamna a spus : – Of !…
Toamna sună-n geam frunze de metal, Vînt. În tăcerea grea, gînd şi animal Frînt. În odaie, trist sună lemnul mut : Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plînge… anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i închid, Pot. În curînd, încet…
Toamna-n grădină şi-acordă vioara, Strada-i pustie… Oraşul e plin de hambare, – De pînea cea nouă duduie moara. O frunză s-a lăsat pe-o mînă-ntinsă care cere… Oraşul gol… Cetate depărtată ; Frunzişul smuls… De firele electrice, paralizată, Ca un simbol, O pasăre cade-n oraş, ca o tristeţe mai mult Se înserează… şi e tăcere… Şi…
ciclul “HORE” (1939 ) Şchiopătând la uşa mare Cu-o metanie şi-o cruce, Greierele îţi aduce, Doamne, binecuvântare. Gânduri line, Spice coapte, Doniţi pline: Miere, smirnă, must şi lapte. Să-ţi aducă binele Clipele: albinele. Ca balta şi miriştea Să-ţi răspundă liniştea. Bună pază, Scăpărată dintr-o stea, Precurata-i albă rază Casei candelă să stea. Şi să te-asculte…
Ninge secular, tăcere, pare a fi bine, Prin oraşul alb, doar vîntul trece-ntîrziat – Ninge, parcă toţi muriră, parcă toţi au înviat… Dorm volumele savante-n îngheţatele vitrine. Printre ziduri, peste turnuri depărtate, Ninge cu nimic în noaptea vastă, ning bancnote – Numai vîntul singur plînge alte note… Umbra mea se adînceşte-n cartiere democrate. Ninge grandios…
Vesele semnale Lumea lor! April Goana Surorile Sărbătoare Aceleiaşi
Orchestra începu cu-o indignare graţioasă, Salonul alb visa cu roze albe – Un vals de voaluri albe… Spaţiu, infinit, de o tristeţe armonioasă… În aurora plină de vioare, Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cărări – Cîntau clare sărutări… Larg, miniatură de vremuri viitoare…
În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Şi grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe cînd cade violetul, Tu citeşti nazalizînd O poemă decadentă, cadaveric parfumată, Monotonă. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare… Dar pierdută, cu ochi bolnavi,…
Acum, stă parcul devastat, fatal, Mîncat de cancer şi ftizie, Pătat de roşu carne-vie – Acum, se-nşiră scene de spital. Atunci, rîdea, Băteau aripi de veselie ; Parfum, polen şi histerie, – Atunci, în parc, şi ea venea. Acum, cad foi de sînge-n parcul gol. Pe albe statui feminine ; Pe alb model de forme…
Auroră violetă Plouă rouă de culori – Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o roză sîngeroasă – Vino, floare somnoroasă, Cît pe zări e violet. Plîns de ape se repetă, Încă totu-i adormit – Ca în vise s-a pornit Roata morii – violetă. Gol e-al sînului buchet, Floare…
Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Te urmăresc prin veacuri, prin vârste şi milenii, Încă de când spinarea ţi-o-ncovoiai pe brânci, Când, speriat şi singur, târâş printre vedenii, Umblai numai să cauţi culcuş sau să mănânci. Însoţitoare mută-n odihnă şi mişcare Şi copie leită, croită pe tipar, Ne-nghesuiam alături, ciuliţi în ascultare, La pasu-n…
ciclul „Poeme noi”, ( 1963 ) Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare. Şoptisei, poate, o-ntrebare, Sau, poate, un răspuns. Dar glasul nostru nu era ascuns? Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată. A fost atunci? Acum e altădată? Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi. Zadarnica paradă…
Volumul: „Cuvinte potrivite” ( 1934 ) O! Cine-ar zice că pe-aici Au fost vreodată flori, Privighetori, Şi cărţi citite cu ochi mici, În care latele panglici Întorsu-s-au de-atâtea ori? Şi totuşi, furăm doi mai ieri, Srânşi braţ de braţ, gângavi, Ca doi bolnavi; Şi-n legănarea celor seri, Subt plopii negrii şi severi, Blânzi şi supuşi…
Ciclul “Flori de mucigai” ( 1931 ) De cu noaptea, câte toate: Clopotul toacă şi bate, Broaştele, nu ştii de unde, Calcă-n clapele afunde. Se clătesc în beregată Cu faianţă sfărâmată Şi înghit la ceasu-ntâi Cioburile ei scârţâi, Ciorile din pom se muşcă, Steaua cade, foc de puşcă, Fierăstraie şi rindele Rod în ciurciuvele. Pe…
ciclul “HORE” ( 1939 ) Vântul strigă: nu-i răspunde. Şi te cheamă: te ascunde. Te găseşte? Dă cu frunză, El nu ştie să se-ascunză. Abia-de-a-nvăţat să ştie Să se toarcă şi subţie, Să se facă lână moale Prin porumb şi ramuri goale, Pletele să-şi depene Prin zăbrele ţepene. Vânt? A fost numai un pui, Pasăre…
Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Un om fusese-o frunză şi numai om cu om Au izbutit să crească şi să se facă pom. Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure, Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure. Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire, Făcându-te din omul prigoanei, omenire.
Da, plouă cum n-am mai văzut… Şi grele tălăngi adormite, Cum sună sub şuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Şi ce enervare pe gînd! Ce zi primitivă de tină! O bolnavă fată vecină Răcneşte la ploaie rîzînd… Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Da, plouă… şi sună umil Ca tot…
din volumul „FRUNZE” ( 1961) Zăresc în mine şesuri şi temelii de munţi Cu ceruri printre piscuri şi râuri pe subt punţi, Ca pe pământ, întocmai ca pe pământ, din care Ieşii ca o mâhnire, trăind ca o-ntrebare. Se înfiripă umbre, schiţate, şi se-ntind, Ca-n urma unui soare născându-le murind. Păduri culcate-n unde, pe apele…